Ordinul cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educației

26.633 de vizualizări
Foto: © Miszaqq | Dreamstime.com
Ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.

Ordinul publicat în Monitorul Oficial modifică anexele nr. 1 și 2 la Ordinul ministrului educației nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior.

Concret, ordinul ministrului educației privind aprobarea metodologiei și criteriilor de acordare a gradației de merit ar trebui să fie gata pe 2 aprilie 2024. Inițial, a fost programat să apară pe 1 aprilie 2024.

Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 stabilește că gradaţia de merit se acordă prin concurs și reprezintă o creștere cu 25% a salariului de bază. Gradația de merit se atribuie pe o perioadă de 5 ani:

Articolul 217 – (1) Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de gradație de merit, acordată prin concurs. Această gradație se acordă pentru 16% din posturile didactice existente la nivel județean/al municipiului București de învățământ preuniversitar și reprezintă 25% din salariul de bază. Gradația de merit se atribuie pe o perioadă de 5 ani.

(2) Metodologia și criteriile de acordare a gradației de merit este aprobată, la propunerea CNFDCD (Centrul Național de Formare și Dezvoltare în Cariera Didactică – n.red), prin ordin al ministrului educației, după consultarea federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar.

În anul școlar 2022-2023, în sistemul de învățământ preuniversitar erau 212.332 de cadre didactice, potrivit Ministerului Educației. Pe aceste date, 16% înseamnă că aproape 34.000 de profesori încasează an de an acest spor de 25% din salariul de bază.

Recent, Ligia Deca a spus, într-o conferință de presă la PNL Bistrița, a asociat salarizarea profesorilor în funcție de performanță cu gradația de merit.

„Apropo de salarizare, experții OCDE, la o primă discuție pe acest subiect, ne-au spus că sistemele care salarizează diferit, în funcție de performanță, de regulă, o fac cu bonusuri salariale condiționate de performanță. Nu se referă la baza salarială, ci la bonusuri. Pentru astfel de bonusuri, noi avem un sistem, se numește de gradație de merit, cu niște criterii, avem în lege un alt sistem, și anume fondul de 2% din fondul salarial la dispoziția directorului, care va fi o altă sursă de stimulare a celor cu performanțe ridicate”, a declarat Ligia Deca.

Foto: © Miszaqq | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Ministrul Educației, despre salarizarea profesorilor pe bază de performanță: Experții OCDE ne-au spus că sistemele care salarizează diferit, de regulă, o fac cu bonusuri salariale condiționate de performanță, nu se referă la baza salarială. Noi avem un sistem pentru astfel de bonusuri, se numește gradație de merit
Gradația de merit 2023. Calendarul și criteriile pentru acordarea acesteia, aprobate prin ordin de ministru. Descarcă fișele de evaluare

29 comments
  1. Adevarat. Se- nscrie cineva într-un proiect, adaugă cadrele prietene și așa aduna cat mai multe adeverinte.Gradația de merit se dă pe hârtii adunate, nu pe rezultatele progresive ale elevilor. Mulți au continuitate la gradație de ani de zile. Nu așa se evaluează performanța.
    Dăm gradație de merit, iar copiii nu știu tabla înmulțirii. Ce să faca profesorul la gimnaziu sau la liceu dacă elevii au trecut precum gasca prin apă în primii ani de școală.Eu sunt învățătoare. Sunt de 44 de ani în învățământ. Dacă muncești, se văd progrese, dar nu mă refer numai la copiii dotați intelectual de mama natură unde obținem rezultate deosebite mai ușor ci și la cei mai puțin dotați. Aceștia au nevoie de mai mult sprijin din partea învatator, psiholog, logoped etc.
    Eu muncesc cu un colectiv de elevi interesați de învățătură, dar sunt colegi care au 5,6 copii cu probleme, iar restul care ar vrea să învețe nu pot învăța, sunt deranjați, d-na învățătoare se- mbolnaveste. Nu poate lucra.
    Părinții copiilor cu probleme nu acceptă să faca dosar pentru CES deci, copiii sunt evaluați ca restul clasei. Trec în clasa a 5 a și ce să faci cu ei dacă nu știu nimic decât să deranjeze ora.
    Sunt din ce in ce mai mulți copii care au nevoie de sprijin psihologic, dar nu se face nimic. Ei cresc și ajungem unde-am ajuns azi.
    Ar trebui investit in personal specializat care să-și faca bine treaba pentru a ajuta astfel de copii. Astfel ei n-ar mai fi pierduți, și-ar câștiga existența.
    Gradația de merit să se dea pe munca serioasă cu copilul nu pe hârtii adunate uneori fictiv că să obții punctaj cât mai mare.

  2. Cu acordul directorului aceasi adeverința circula prin mai multe dosare de gradație, in ani diferiti. Sunt cadre didactice abonate la gradații pana la pensie si ajung la salarii gigantice, in învățământul special, la care se adauga si plata cu ora.

  3. Munca suplimentara trebuie cuantificate în bani nu în puncte care servesc numai unora.Poate acele puncte care duc la acordarea câtorva gradații la unele discipline ,nu sunt conforme cu progresul elevilor.Din acele câteva gradații mai dispar în favoarea directorilor care participa pe locurile profesorilor,deși dumnealor nu au întreaga norma pentru funcția de profesor.Cum de nu sesizează nimeni aceste lucruri?
    Întreabă elevii de ce sunt lipsiți de tonus profesorii.
    Sunt profesori tineri ,care din start își iau fisa de evaluare pentru gradație și urmăresc numai acele activități care le aduc hârtii doveditoare.
    În concluzie învățământul fiind de masa ,gradația trebuie sa dispară.

    1. corect…bravo, ați pus punctul pe i. Abonamentul la gradație, conform căreia numai unii muncesc cu spor, ceilalți taie frunze la câini… Renunțați din bun simț, la această gradație de merit, care îi ține în puf pe unii și i umilește pe ceilalți… Toți muncim dar unii culeg roadele

  4. Profesorii înscriși sau cu rude în PSD/PNL sunt abonati la gradatia de merit. Există județe în care aceasta se ia cu șpagă de cel puțin 1000 de euro.Vâlcea e unul dintre ele.
    Aproape 34 000 de profesori iau gradație de merit, dar numărul lor ar fi mult mai mic, de ordinul sutelor, dacă selecția s-ar face pe baza unor criterii realiste, de bun simț.

  5. Foarte bine spus de toți cei care au analizat fenomenul “gradația de merit”. Este foarte puțin relevantă pentru școală spre deloc. Alergatură după hârti. Mai bun a fost, pentru interesul școlii și al elevului, salariul de merit care se acorda pentru rezultate punctuale despre care tot colectivul cadrelor didactice era informat iar rezultatele se vedeau de către toată lumea. La gradație mai știe cineva ce s-a făcut în urma cu cinci ani? În perioada așa zisei pandemii dosarele nici măcar nu au trecut prin școală.
    Ar mai fi multe de spus dar probabil va rămâne în linii mari aceiași formulă clientelară ineficientă.

  6. Logic, gradația de merit se oferă, nu se cere (MILOGUL S.A.). Acele dosare grele cosmetizate, ticluite, poleite, pe baza căruia se obțin aceste favoruri, nu reflectă activitatea reală a solicitantului oportunist.

  7. Din pacate gradatiile acestea inseamna alergatul dupa hartii fabricate. Acestea nu au valoare in realitate si nu aduc niciun beneficiu elevului. Ca tot sistemul de invatamant, fabrica de hartii fara sens… Daca s ar ocupa cineva de ce conteaza de fapt, elevul….

  8. La dispoziția directorului…și cu asta am spus tot…O creștinătate…Dacă nu ești,,bine” cu directorul, pa , gradație de merit de merit…Pai, ori e pe merit, ori e la dispoziția directorului? Cum facem, d na ministru? Cine stabilește ce meriti, cât meriti? Un om ? Ferească Dumnezeu de așa criterii de performanță odioase! … Gradatia de merit e o imbecilitate…Scoateți o direct din învățământ, deoarece nu s a dat niciodată pe meritul cuiva, ci doar pe pile…👎👎👎👎👎👎

  9. Am vazut pe siteul unui liceu, la salarii, ca sunt vreo 10 profi cu gradatii de merit, dar cum acolo sunt anonimizate informatiile, nu se stie cine sunt. Adica sa stim si noi cine sunt acestia, de ce ar trebui sa ramana secret?!

  10. Pe locuri fiți gata ,start!Pentru oportuniști,incompetenti,pupin….,
    slugile ,amantele,pupilele politicienilor………și alții din aceeași categorie.

  11. Până acum gradațiile de merit au fost adesea acordate doar, prin “concurs” de dosare secretizate pentru a fi măsluite ca să câștige inspectori și directori (la Craiova și Cluj știu eu, oameni cu 2 ore pe săptămână în normă didactică și acelea ne-performațe integral) pe “locuri” de profesor, în detrimentul unora cu rezultate reale.
    O măsură perfectă ar fi ca dosarele de activitate ale celor care pretind gradații de merit să fie publice, ca să vedem toți cu cine și mai ales de ce ne mândrim, să vadă colegii lor, ca exemplu exemplar, pentru ce ar putea fi, la rându-le, apreciați ca merituoși incontestabil.
    Eventual colegii de catedră să își dea un ok pe dosar?
    Mai bine: catedra să propună un om pentru gradațiile de merit, iar dosarul să i-l compună unitatea de învățământ în care performează.

  12. Consider că gradația de merit este potrivită pentru învățătorii care predau la simultan la cate 3,4,sau 5 clase și care fac eforturi mari pentru a reuși să sprijine elevii.
    A preda la 4 sau 5 clase în același timp e foarte dificil,trebuie sa fii magic,creativ,spontan,energic,multifunctional …., un fel de Zâna care face magie in fiecare moment.

  13. Aveți dreptate… gradația de merit ,un coșmar pentru cei care muncesc cu adevărat…la nivelul inspectoratelor se fac șiretlicuri ,îți sunt tăiate puncte în detrimentul celor cu pile care trebuie să ia gradația….am pățit -o ,nu îmi mai fac dosar niciodată… RUȘINE!!!!

  14. Corect este o aberație și presupune orice activitate, mai puțin cea pentru care exista aceasta profesie: cea de a preda cât mai bine. E o Cântarea României cu documente din cele mai ciudate, numai cu ce trebuie nu. Rezultatele elevilor au doar 20% pondere în punctaj.

  15. Gradația de merit se oferă, nu se cere (MILOGUL S.A.) prin dosare îmbogățite, ajustate, ticluite, poleite. Kilograme de documente care nu reflectă întotdeauna activitatea reală a cadrului didactic.
    Această formă de recompensă trebuie regândită sau eliminată.

  16. A asociat greșit d-na ministru!au gradație directorii și pilele lor și inspectorii.Profesorii care muncesc la clasă nu prea apucă,mai ales dacă predau la colegii tehnologice unde vin copii semianalfabeți.

  17. Nu ne intereseaza.Nu am luat si nu vom lua vreodata. Este SF gradatia de merit pentru un invatator sau profesor simplu la clasa. Gradatia de merit presupune, din contra, sa faci tot posibilul in detrimentul elevului, plimbandu-te prin proiecte si lasand elevii de izbeliste,sa tot lipsesti plecat le la congrese si conferinte, sa alergi dupa functii si sa faci hartii in ora in loc de lectii, sa tarasti copiii obligat prin voluntariate si festivaluri, spectacole. Sa-i pui la cheltuiala pentru diverse costumatii, materiale etc numai ca sa iesi tu bine. Profesorul simplu de la catedra nu are timp de cawcaturi de acest gen daca vrea sa-si faca bine treaba.

    1. Unii sunt abonați la gradații! O mare parte din activități sunt făcute în timpul orelor, nu în afara orelor de program. Se ia fișa și încep să bifeze in câte comisii să fie, câte proiecte și de ce tip, câte seminarii, congrese etc. Și atunci de ce îl premiezi? Și de fapt unde este eficiența acestor proiecte, când analfabetismul funcțional crește și violența e
      în floare. Iar multe proiecte nu sunt trecute prin consiliile de administrație, că poate află concurența de ele… Sunt bisericuțe în care se învârt adeverințe, informații despre proiecte etc. Cel mai simplu este sa fii profesor învățământ primar- mai ales la o școală cu părinți cu posibilități financiare- ai acces total la elevi, la atâtea discipline și ore. Deci acces la zeci de “activități extrașcolare”. Sau personal didactic auxiliar; la noi toate au gradații de merit. Când fac activitățile?
      De fapt este o afacere. Nu are treabă cu nicio performanță !

    2. Foarte adevărat și f bine punctat. Este gradație ptr Nemerit!!! Dacă s-ar putea verifica ultimii 20-30 ani se va descoperi ca aceleași persoane iau în forma continuată acest stimulent de 25%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cîmpeanu, despre motivele pentru care o parte dintre elevii de clasa a VIII-a nu au fost înscriși la Evaluarea Națională 2022: Am avut mulți elevi care s-au depărtat de școală în acești doi ani de criză sanitară

„Incapacitatea de a promova clasa terminală are legătură și cu faptul că, din păcate, neînțelegând importanța principiului că școlile se închid ultimele și se deschid primele pe timpul crizei sanitare,…
Vezi articolul

Accesul gratuit sau cu plată pe terenurile de sport din curtea școlii în afara programului școlar, prevăzut într-un nou proiect de lege. Inițiatorii: S-au făcut pași în unele orașe, dar mulți primari evită să ia măsuri invocând lipsa unor norme clare

Accesul gratuit sau cu plată al copiilor și adulților pe terenurile de sport ale școlilor după terminarea programului școlar, acces blocat în unitățile de învățământ din multe localități din țară,…
Vezi articolul