Zilele în plus de vacanță se pot transforma în zile de școală în iunie / Orele remediale se vor putea organiza și în vacanțe, unde rata de infectare este mai mică de 6 la mie / Grădinițele vor putea organiza activități cu avizul DSP – Ministrul Educației VIDEO

25.527 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Organizarea orelor remediale va fi permisă și în perioada vacanțelor, acolo unde rata de infectare este mai mică de 6 la mia de locuitori, a anunțat astăzi ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. De asemenea, grădinițele vor putea organiza activități educaționale cu avizul direcției de sănătate publică (DSP), iar zilele suplimentare în vacanța de primăvara se pot transforma în zile de școală cu prezență fizică în toate școlile, în luna iunie.

„Pentru reducerea decalajelor din sistemul de Educație, va fi permisă organizarea orelor remediale/de recuperare chiar și în perioada vacanțelor, acolo unde rata de infectare este mai mică de 6/1000. De asemenea, grădinițele vor putea organiza activități educaționale cu copiii, cu avizul DSP. Zilele suplimentare în vacanța de primăvara se pot transforma în zile de școală cu prezență fizică în toate școlile, în luna Iunie”, a declarat Cîmpeanu.

Declarațiile lui Sorin Cîmpeanu, astăzi, după ședința de la PNL:

„Numărul elevilor de clasa a VIII-a care sunt așteptați astăzi la simulare este de 144.000, 2,5% din numărul total de școli nu vor putea organiza simularea acum.

Conform Ordinului de ministru, vor putea organiza simularea de îndată ce ies din carantină localitățile în care funcționează aceste școli. Referitor la Ordinul de ministru cu structura anului școlar, el va fi semnat astăzi.

Aș vrea să fac o precizare importantă: școlile nu se închid. Școlile nu se închid pentru că elevii claselor terminale, respectiv a VIII-a, a XII-a, a XIII-a, nu vor avea programul modificat.

Deci avem 20 de zile de vacanță, 10 zile pentru sărbătorile pascale catolice, între 2 si 11 aprilie, și 10 zile de vacanță pentru sărbătorile pascale ortodoxe, între 30 aprilie și 9 mai. Cele două săptămâni de vacanță se pot transforma în zile de școală cu prezență fizică

Școlile nu se închid pentru că vor funcționa clasele terminale, chiar dacă predarea se face online.

Activitățile remediale vor putea fi organizate, la cerere, inclusiv pe perioada vacanței de primăvară. Acest lucru va avea ca obiectiv micșorarea decalajelor generate de școala online.

De asemenea, grădinițele vor putea organiza activități educaționale cu copiii, cu avizul DSP”.

https://www.facebook.com/watch/live/?v=366525547807045&ref=notif&notif_id=1617010626506408&notif_t=live_video

Foto: © PojoslawDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educația din România și, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro își poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


16 comments
  1. Este o bataie de joc!!!! Pentru toata lumea!! Nimeni nu mai intelege nimic!! Adica, este vacanta dar…se pot face cursuri. Adica, fiecare face ce il taie capul? Nu se poate o singura regula pentru toti?? ? Ametiti pe toata lumea cu modificari la ordine, cu optiuni
    dupa placul fiecaruia iar copiii sunt cei mai afectati de incapabilitatea dvs, stimate domn ministru. Ar fi mult mai simplu pentru toata lumea sa recunoasteti ca nu sunteti in stare.. Nu este o rusine sa te declari incapabil de un anumit lucru. Nu poti profita de functie pentru a calca in picioare cadre didactice, copii, parinti.. Este absolut de neacceptat cata bataie de joc. Era mult mai simplu sa nu faceti nici o modificare, nici o vacanta. Doar ametiti oamenii cu ceea ce visati noaptea!! Sa va fie rusine! Va asteptati la credibilitate…🙄. Nu se poate cand in fiecare zi va contraziceti si pasati raspunderea altora!!!

    1. Adica DSP isi poate da acordul ca intr-o gradinita dintr-o scoala sa se faca ore la rata de infectare 0,00, dar ceilalti elevi nu pot face ore(din aceeasi scoala). Sa nu mai punem si faptul ca spre deosebire de prescolari, elevii ceilalti stiu, pot si sunt obligati sa: poarte masca, sa se distanteze, sa-si ia masuri de protectie, sa se dezinfecteze. Este de noaptea mintii. Rad si curcile, rade Europa de noi. Gtadinitele sa fie inchise la fel cu ceilalti!!! Sunteti de o nesimtire crasa! Zace minciuna si prostia in voi!

  2. “Grădinițele vor putea organiza activități cu avizul DSP” – mai clar si bine definit nu poti spune? La cat sunt unii din sistem interesati sa faca “activitati”…e mai putina bataie de cap sa stai acasa la televizor si sa citesti o carte decat sa asiguri un serviciu atat de necesar acum parintilor!

    1. Adică profesorii sunt slugile părinților?
      Rolul lor este sa fie bonele copiilor cu care părinții nu vor sa stea acasă.
      De aceea atâția copii nu au interes pentru scoala. Cum sa accepte sa primească educație de la profesorii pe care părinții lor ii dispretuiesc?

      1. Bingo, Alexandru! Nu am auzit niciun parinte contrariat ca al sau copil va intrerupe activitatile educative de la gradinita. Parintii sunt stresati ca nu mai au bonele si Ministrul are nevoie de voturi. Intelegeti ideea.

  3. Este in stare acest ministru sa dea un ordin concret de la A la Z. Cine vrea, cine poate, cine doreste… Fiecare dupa capul si urechea lui…daca se iau masuri pentru reducerea numarului de cazuri, de ce nu sunt luate cu fermitate pentru toata lumea? Lasam 1000 de portite si dupa, sarim in sus ca nu scad cazurile.

  4. Cu alte cuvinte: un mare fiasco! Scoala nu, recuperari nu…la vara sa munceasca dom’ ministru ca tot a frecat menta pe la televiziuni pina acum si cand a dat pe branci a facut-o lata. Daca tacea, filozof ramanea!

  5. Mi se pare o aberatie ce se intampla. Sunt elev in clasa a XII si dau bacul anul acesta. Din martie 2020 pana in iunie 2020 nu am facut nimic la liceu. Apoi am facut o luna fizic ca din octombrie pana in februarie sa invat tot online. Am mers din nou fizic. Iar acum mi se spune cu 3 luni inainte de bac sa fac ore online pentru a reduce mobilitatea si a scadea numarul de cazuri. In conditiile in care in mijlocul de transport,in sala de clasa se poarta masca si se respecta distantarea mi se pare ceva de nedescris. Ultimul an si jumatate de liceu este in ceata,cat despre materie nu vreau sa vorbesc.

    1. Ha, ha, ha!
      Păstrezi distanta în autobuzele aglomerate? În ce oraș locuiești, sa ne mutam și noi acolo?

  6. Hopa-Mitică. Vacanța nu e vacanta, e școala, in vara, la saună. Gratis! Că așa a vrut cineva, in aprilie sa de-a o vacanță neașteptată de nimeni, fără justificare pedagogică. Că de, școlile se închid ultimele… În iulie, vara, când lumea va fugi care încotro, copii sunt invitați la recuperari.

    1. Ce recuperare, nenica? Intre cele 2 vacante, cea fortata consta in 2 saptamani si 4 zile. Acele doua saptamani se amortizeaza astfel: ni s-a luat vacanta de dupa Pasti(ne intoarcem la 5 mai in loc de 10 mai la scoala) si s-a adaugat o saptamana in plus la sfarsitul anului scolar(terminam pe 25 iunie in loc de 18 iunie). Cat despre saptamana cu 4 zile s-a precizat clar: cine avea Scoala Altfel o poate anula, cine nu, nu si se comprima cu incheierea mediilor, avand in vedere ca ultima saptamana se mai si suprapune cu EN si e mai greu. Ce atata tura-vura? Matematica de clasa a doua, dom’ Campeanu. Ce recuperari mai visezi? Iar minti o data la 3 zile? Cum ai mintit o tara intreaga ca 2022 va fi mai scurt si de fapt ne-ai luat si vacanta de februarie si incepem mai devreme si terminam mai tarziu? Cat mai continui sa ne iei de prosti? Cat mai minti? Cat iti mai bati joc de copiii si profesorii tarisoarei asteia? Cat ne mai insulti inteligenta??? Cat????

    2. E vacanta. Doar ca domnul Campeanu nu stie sa se exprime si astfel bulverseaza gtatuit lumea si creeaza portite spre incalcarea acestui ordin si va rezolva fix caca-maca. Gata cu speculatiile! S-a dat ordinul, sa se trimita in teritoriu, sa se aplice, nu mai discutam inca 7 luni inca 7 modificari. Si-asa e modificare la schimbare la modificare. Cineva crede ca se poate juca asa cum vrea de la o zi la alta? Azi rezervam concedii, maine le amanam sau anulam, poimaine iar le schimbam si tot asa? Chiar va bateti joc in ultimul hal…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

SURSE Sute de elevi olimpici și profesorii lor nu știu dacă s-au calificat pe locuri suplimentare la etapa națională de Franceză și limbi romanice, cu aproape trei săptămâni înainte să înceapă / Delia Anghel, Ministerul Educației: Azi va ajunge clasamentul

Sute de elevi olimpici la mai multe discipline și profesorii lor coordonatori nu știu dacă s-au calificat pe locuri suplimentare la etapele naționale din această lună, majoritatea începând în două-trei…
Vezi articolul