SURSE Rectorul Daniel David este una dintre propunerile lui Ilie Bolojan la conducerea Ministerului Educației, dacă portofoliul rămâne la liberali

3.585 de vizualizări
Daniel David
Foto: Ciprian Hord / Dilema
Rectorul Daniel David este una dintre propunerile de ministru al Educației cu care președintele PNL Ilie Bolojan intră în discuțiile cu conducerea partidului, după ce liberalii au aprobat coaliție guvernamentală cu PSD și UDMR, potrivit surselor Edupedu.ro.

Potrivit surselor Edupedu.ro, președintele Iohannis susține ca portofoliul să fie condus în continuare de fosta sa consilieră prezidențială Ligia Deca, cea care i-a transformat în legi ale educației proiectul prezidențial „România educată”, în vreme ce liderul PNL Ilie Bolojan susține aducerea unui nou ministru pentru o reformare din temelii a Educației, domeniu a cărui manageriere este considerată unul dintre principalii vinovați pentru situația socială și politică ce a condus la votarea în primul tur al alegerilor prezidențiale, anulat între timp, a unui candidat cu discurs pro-legionar, extremist și pro-putinist.

Cine este Daniel David?

Daniel David este rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, s-a făcut remarcat cu o atitudine mai degrabă „soft” la adresa noilor legi ale educației Deca-Iohannis, dar este unul dintre cei mai vocali rectori, atât în probleme legate strict de domeniul educației și al cercetării, cât și cu privire la schimbările de pe scena politică. După primul tur al alegerilor prezidențiale, David a afirmat repetat că „reformele în educație, cercetare și știință sunt protecția unei Românii euroatlantice” pe care el o susține. Universitatea pe care o conduce este prima din România atât în topurile internaționale în care universitățile noastre apar, cât și în metarankingul făcut anual de Ministerul Educației.

Profesor de științe cognitive clinice, David este rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) aflat la al doilea mandat de rector, este profesor asociat („adjunct professor”) la Icahn School of Medicine at Mount Sinai în New York, SUA și directorul pentru cercetare al Albert Ellis Institute în New York, SUA. Este evaluator internațional în cercetare și educație, iar în 2019 și 2020 a fost inclus între cei 2% mai citați oameni de știință ai lumii (în sistemul Scopus).

Daniel David a implicat Universitatea Babeș Bolyai Cluj-Napoca în campania electorală prezidențială din acest an, organizând alături de postul de televiziune Digi24 prima dezbatere prezidențială de acest fel, din istoria alegerilor de după 1990.

Daniel David scria atunci: „eu, rectorul universității, nu am fost și nu sunt membru de partid (și nici candidat), susținând public lucrurile bune făcute de politicieni pentru mediul academic și criticând lucrurile proaste, indiferent de zona politică de unde au venit inițiatorii. Iar când diverși politicieni, mai de dreapta, de centru sau mai de stânga, au dorit să-și testeze ideile în fața comunității UBB sau a societății în general, folosind platforma UBB de dezbatere, au fost tratați cu deschidere, exigență, dar și cu respectul cuvenit acestor poziții într-o democrație.

Inițial am fost mai sceptic la solicitările ca UBB să se implice acum ca platformă de dezbateri electorale, deoarece societatea românească nu are încă această practică. Pe de altă parte, cândva trebuie începută!”

În momentul în care Ilie Bolojan a preluat șefia PNL, după demisia lui Nicolae Ciucă de la conducerea partidului, acesta a spus: „cred că ar trebui să deranjăm puțin universitățile, să le facem mai antreprenoriale”.

Singura replică din mediul universitar a venit de la Daniel David, rectorul UBB, care într-un comunicat dat de universitate a scris că „politicienii noștri trebuie să înțeleagă bine antreprenoriatul atunci când se angajează în politici publice, astfel încât acestea să fie bazate pe dovezi. Mă bucur că cel puțin doi politicieni vizibili – domnii Emil Boc și Ilie Bolojan – se exprimă sistematic pentru antreprenoriat, lucru care nu mă miră uitându-mă la realizările lor în orașele/județele în care sunt implicați. Dar când vorbim de universități trebuie să fim atenți și sper să implementăm lucrurile adecvat, după setul de practici internaționale. Universitatea Harvard spre exemplu, nu este o universitate antreprenorială, ci una de cercetare avansată și educației, cu componente antreprenoriale. Urmând astfel de practici internaționale, UBB este o universitate de cercetare avansată și educației, cu componente antreprenoriale importante: curs transversal de antreprenoriat pentru toți studenții/angajații, incubator de afaceri pentru studenți/angajați, societăți antreprenoriale studențești, oficii de antreprenoriat și transfer tehnologic și de cunoaștere etc”, după se arată în comunicatul de presă al UBB.

Articol în curs de actualizare


2 comments
  1. Ah, si se visa presedinte. L-au degradat la ministru. Daniel David nu este un reformator. Mare branza nu va face, va vorbi mult si va face putin sau nimic.

    Contracandidatul este si mai valoros. Nici mai mult nici mai putin vestitul Marilen, de la Timisoara. Baiat bun si asta. Numai reforma are in cap lol.
    Emilia Sercan s-a ocupat de el aici: https://pressone.ro/rectorul-universitatii-de-vest-din-timisoara-plagiat-cu-repetitie

    Pe bune, astia doi sau Deca e cam acelasi lucru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Regulile pentru deschiderea și funcționarea școlilor. Ordinul comun a fost făcut public nesemnat. Cîmpeanu: Îl vom putea semna când CNSU va abilita cei doi miniștri pentru asta

Regulile pentru deschiderea și funcționarea școlilor prevăzute de ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății au fost făcute publice. Ministerul Educației a pus documentul oficial la dispoziția presei. Ministrul Educației…
Vezi articolul

VIDEO „Este greșit ca aceste programe de educație digitală să funcționeze pe scheme de sponsorizări de la multinaționale. Trebuie să obișnuim societatea și administrația cu aspectul comercial, digitalizarea nu vine ca pomană” – Ionuț Stanimir, director marketing BCR despre educația digitală

Digitalizarea sistemului de Educație s-a făcut cu ajutorul multinaționalelor și al start up-urilor care au venit cu idei inovatoare pe piață, însă modelul acestora trebuie comercializat mai departe în România,…
Vezi articolul

244 de elevi și 329 de angajați ai unităților de învățământ, confirmați Covid-19 de la începutul școlii. Ministerul Educației: Incidența cumulată e mult mai redusă decât în rândul populației generale

244 de elevi și 329 de angajați ai unităților de învățământ au fost confirmați cu noul coronavirus în primele 4 zile de la redeschiderea școlilor, arată Ministerul Educației într-un comunicat…
Vezi articolul

Întâlniri cu specialiști ai Agenției Spațiale Europene (ESA), curs despre știința primului ajutor și atelier de jurnalism științific- câteva dintre activitățile de la Bucharest Science Festival, care începe miercuri și la care pot participa și profesori

Bucharest Science Festival se desfășoară în mai multe locații, timp cinci zile: între 28 septembrie și 2 octombrie, vor fi expoziții, conferințe și dezbateri, experimente și demonstrații, proiecții de documentare,…
Vezi articolul

Ce burse vor primi elevii pentru premiile la olimpiade și concursuri școlare, în funcție de locurile obținute – proiect / Elevii de clasa a XII-a cu rezultate la olimpiade ar primi toți banii de bursă pe un an școlar întreg după ce termină cursurile

Criteriile de acordare a burselor școlare prevăzute în noua lege a educației care intră în vigoare la începutul lunii septembrie au fost publicate în dezbatere publică de Ministerul Educației vineri…
Vezi articolul