Taberele pentru copiii români din afara țării vor fi organizate în taberele de agrement din Oglinzi, judeţul Neamţ, şi Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud, anunță ministrul familiei, Gabriela Firea

418 vizualizări
Tabere scolare, elevi in excursie in vacanta / Foto: dreamstime.com
Foto © Sergey Novikov | Dreamstime.com
Încă din aprilie, ministrul familiei anunța că se reiau anul acesta taberele pentru copiii români din diaspora, dar abia acum a precizat locurile unde se vor desfășura. Anunțul inițial era pentru tabere la munte și la mare dar astăzi, într-o postare pe Facebook, ministrul Firea a vorbit doar despre cele de la munte, fără să precizeze dacă se vor mai organiza tabere și pe litoral.
  • Înscrierile pentru ediţia din acest an se încheie în 17 iunie şi se centralizează de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni pe adresa taberearc@dprp.gov.ro.

1.225 de elevi, studenţi, tineri şi profesori din Diaspora şi comunităţile istorice vor merge anul acesta la munte în România, în cadrul unor tabere organizate de statul român, spune Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea. Organizarea lor a fost întreruptă timp de 2 ani, în pandemie.

„Încep taberele pentru copiii români din afara ţării! După doi ani de pauză, din cauza pandemiei, reluăm acest program important. Am semnat, astăzi, împreună cu secretarul de stat Gheorghe Florin Cârciu, conducătorul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, şi Eduard Novak, ministrul Sportului, protocolul de colaborare pentru taberele ARC”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.    

„Pentru ediţia din acest an, au fost alese taberele de agrement din Oglinzi, judeţul Neamţ, şi Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud. Timp de şapte zile, grupurile de tineri şi cadre didactice vor dezvolta comunicarea în limba română, vor afla lucruri neştiute poate despre istoria României şi vor participa la excursii la obiectivele turistice din zonele respective. Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse pune la dispoziţie taberele şi asigura cheltuielile cu masa pentru toţi participanţii’, mai spune ministrul Gabriela Firea.

În ultimii 30 de ani, peste 26.000 de elevi, tineri, studenţi şi profesori au participat la taberele ARC, scrie în postare.

Photo 124859829 © Sergey Novikov | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

LIVE VIDEO Ministrul Educației: Suspendarea cursurilor în București, pentru 14 zile, ar trebui să fie decisă de Comitetul pentru Situații de Urgență. Săptămâna aceasta s-ar desfășura cursurile online, iar săptămâna viitoare ar fi vacanță pentru grădinițe și primar

Ministrul Educației a declarat în această dimineață că, „în conformitate cu rata incidenței care a depășit limita de 3 la mia de locuitori, Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență ar…
Vezi articolul

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru: Avem o abordare care să permită ca România să absoarbă toți banii nerambursabili din PNRR / Banii nerambursabili ar înseamna mai puțin de jumătate din fondurile totale și peste 560 de școli și licee care opresc proiectele

România a reușit să atragă doar 10 milioane de euro prin PNRR, pentru componenta 15 – Educație, în ultimele șapte luni. Astfel, în prezent România beneficiază de 598,61 milioane de…
Vezi articolul

Mihai Bobonete, mesaj pentru elevi: „Stați acasă, pentru că în vremurile astea e foarte important să fii deștept, nu să fii prost, ca să pot să tragi o concluzie și să poți să ai propriile păreri”

Actorul Mihai Bobonete transmite un mesaj elevilor și studenților care stau acasă zilele acestea, după suspendarea cursurilor ca măsură de prevenție a răspândirii infecției cu coronavirus. Reamintim că miercuri a…
Vezi articolul

Concursul pentru inspectori școlari generali și generali adjuncți va avea loc în primăvara aceasta, anunță ministrul Educației, iar cel pentru directori de școli, în vară. „Varianta de concurs din Legea lui Daniel Funeriu era mult mai bună decât ce avem astăzi”

Concursul pentru inspectori școlari generali și generali adjuncți va avea loc în primăvara aceasta, anunță ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, într-un interviu pentru HotNews.ro. Oficialul a spus și că va fi…
Vezi articolul