Tabloul „Noapte înstelată” al lui Van Gogh, recreat sub forma unui parc în Bosnia și Herțegovina. Proprietarul grădinii spune că acum înțelege mai bine artiștii, după ce a amenajat spațiul

969 de vizualizări
Foto: Facebook.com/ Starry Night Retreat
În mijlocul colinelor şi pajiştilor verzi din centrul Bosniei, un antreprenor local şi-a dus la îndeplinire un vis mai vechi: să recreeze una dintre cele mai faimoase picturi ale lui Vincent van Gogh, „The Starry Night” („Noapte înstelată”), sub forma unui parc natural, informează Reuters, scrie Agerpres.

Halim Zukic, rezident al oraşului Visoko, voia să construiască un parc după ce, în urmă cu 20 de ani, cumpărase un teren şi o casă într-un sat învecinat, însă nu ştia ce formă să-i dea.

În urmă cu şase ani, pe când se afla pe o colină şi privea tractoarele de pe o pajişte cu fân, a observat urmele în spirală lăsate de roţilor vehiculelor pe sol, iar asta i-a amintit de motivele spiralate din pictura realizată de lui Van Gogh în 1889.

„Din acel moment, nu mai aveam dubii”, a declarat Zukic pentru Reuters. Însă viziunea sa a necesitat timp, bani şi efort pentru a fi pusă în aplicare.

Halim Zukic îşi dorea ca parcul „Starry Night”, cu o suprafaţă de 10 hectare, să facă parte dintr-un complex mai mare, care să ofere un refugiu vizitatorilor. A plantat mai mulţi copaci şi a creat 13 lacuri folosind cursurile naturale de apă existente deja.

În scopul recreării tabloului, au fost plantate 130.000 de tufe de lavandă în şase forme diferite, alături de alte ierburi medicinale şi aromatice cum ar fi salvia, echinacea, pelin şi muşeţel, care formează cercuri colorate, spirale şi amfiteatre naturale.

Zukic a realizat chiar el toate amenajările peisagistice. A spus că recrearea tabloului l-a ajutat să înţeleagă artiştii şi provocările creative cărora aceştia trebuie să le facă faţă.

„Este cea mai mare reprezentare a ‘Nopţii înstelate’ şi rezultatul a 20 de ani de visuri şi de punerea în aplicare a acestor visuri”, a spus el.

Parcul „The Starry Night” va avea în centrul său programe artistice şi va promova moştenirea culturală din zona centrală a Bosniei, a spus Zukic.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de Fundația The Institute

Inspectorul școlar general al Capitalei, despre deschiderea școlilor: Când indicii erau foarte scăzuți, ni s-a cerut să închidem școlile, acum ni se cere să deschidem. Haideți să ne ținem de o linie logică

Deschiderea școlilor și a grădinițelor este o decizie care se va lua „în funcție de evoluția evenimentelor care țin de pandemie”, a declarat inspectorul școlar general al Municipiului București, Ionel…
Vezi articolul

FOTO Clubul Copiilor Cireșarii din București, îngropat în bălării. Ministerul Educației declară că spațiul “va rămâne al copiilor”, după ce va îl va reabilita / Primarul Sectorului 1 dorea să preia administrarea bazei, acuzând că PSD că vrea să pună mâna pe ea

Clubul Copiilor Cireșarii din Sectorul 1 apare acoperit de bălării și în mare măsură abandonat, într-o serie de fotografii puse la dispoziția Edupedu.ro de Ministerul Educației, care administrează această bază…
Vezi articolul
Babeș-Bolyai - Mobilități virtuale

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj a devenit parte a alianței universitare EUTOPIA, una dintre câștigătoarele competiției Inițiativa Universităților Europene

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anunță că s-a alăturat Alianței Universităților Europene EUTOPIA, care mai include universități din Belgia, Franța, Suedia, Slovenia, Spania, Marea Britanie, Portugalia, Germania și Italia. Instituția de…
Vezi articolul