Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri, cu 277 de voturi „pentru”, trei „împotrivă” şi 17 abţineri, o propunere legislativă care completează Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, potrivit căreia elevii din…
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege care prevede că operatorii economici care susţin învăţământul profesional-dual vor beneficia de scutire de la plata impozitului pe profitul reinvestit în acest…
Pe durata stării de alertă, se vor putea desfăşura concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante din învăţământ, sănătate, sistemul naţional de apărare și alte domenii, a decis marți Camera Deputaților…
Camera Deputaților a respins, miercuri, Ordonanța de Urgență a Guvernului prin care alocațiile copiilor au fost majorate cu 20% începând cu 1 august. Actul normativ a fost respins și de…
Camera Deputaţilor votează, miercuri, moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, transmite Agerpres. Moţiunea, intitulată „Pas cu pas am ajuns în colaps educaţional – PNL a creat România…
Camera Deputaţilor dezbate, luni, moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie. Şedinţa începe la ora 16,00, iar votul va fi dat miercuri, transmite Agerpres. Moţiunea este intitulată „Pas…
Deputatul PRO România Sorin Cîmpeanu a înlocuit-o, începând de astăzi, pe social-democrata Camelia Gavrilă la șefia Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților. Plenul Camerei Deputaților a aprobat transferul mai multor deputați…
Rectorii și prorectorii universităților nu pot deține funcții de conducere în partide politice la nivel local, județean sau național, prevede o propunere legislativă depusă la Camera Deputaților de mai mulți…