Sindicatele din educație din Franța i-au îndemnat pe profesori să intre în grevă pentru a protesta, astfel, față de „condițiile inacceptabile de lucru din școli”, în fața valului de căldură…
După suspendarea cursurilor în cinci județe și București, care au fost afectate de codul roșu de furtună, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat că, începând de miercuri, 9…
Ministrul Educației, Daniel David, a subliniat marți seară, că este foarte important ca directorii de școli să anunțe părinții care poate nu au aflat încă despre închiderea școlilor din 5…