Ateliere pedagogice anuale pentru elevi de clasa a XI-a de la liceele pedagogice, care includ pregătire pentru lucrul cu copii cu cerințe educaționale speciale, CES, copii care au altă limbă…
Peste 18.000 de profesori, directori și alți specialiști din Educație vor fi formați pentru lucrul cu elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) și/sau dizabilități, iar în minimum 50 de școli…
Listele intermediare pentru apelul PNRR Program de formare a cadrelor didactice din liceele cu profil agricol au fost publicate de Ministerul Educației. Au fost selectate trei universități din județele Cluj,…
Profesorii transformă de obicei evaluarea într-un scop în sine pentru că „suntem prea stresați” „de povestea aceea cu programa: programa mă obligă să fac un lucru”, spune Anca Denisa Petrache,…
Secretarul de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru, a spus că „este foarte important pentru cadrele didactice să știe să lucreze diferențiat cu elevii” și că „se impun, poate, anumite…
Luni, 18 decembrie 2023 a avut loc deschiderea oficială a proiectul „AiRobo: Artificial Intelligence based Robotics”, proiect european Erasmus+ Parteneriate de Cooperare pentru Învățământ Universitar (KA220-HED-000152418). Pentru proiectul ce va avea…
Cursuri de formare pentru profesori sunt pregătite de ministerul Educației pentru perioada de după încheierea anului școlar pentru elevi, potrivit anunțului făcut la Digi 24 de ministrul Educației, Monica Anisie.…