„Pentru o bună parte din primele două decenii ale acestui secol, dacă doreai să vezi viitorul educației, luai un bilet spre Helsinki”, în condițiile în care Finlanda era în top…
Țările care au performanțe deosebite au investit în sistemul școlar și au reușit să-l schimbe în două-trei decenii, a spus într-o scurtă analiză Monica Mincu, cercetătoare în sisteme școlare comparate…
Anul acesta, în Franța au loc alegeri prezidențiale, iar una din mizele candidaților pentru Palatul Élysée este Educația: largi dezbateri pe reforme, salarizare, schimbări în parcursul elevilor, ele au loc…
Modul de reorganizare al agenției care autorizează și evaluează școlile și grădinițele din România a ținut cont de practicile din state cu sisteme performante de educație, inclusiv Finlanda. Așa a…
Motto: Școala va fi școală când omul va fi om și statul va fi stat. (Mihai Eminescu) Precizam în cuprinsul părții a II-a a articolului Despre rezultatele la examenul de…