Domeniile de studii cu cei mai mulți studenți în România: Afacerile și Dreptul, Ingineria – în top, dar au și cele mai scăzute rate de promovare / Științele educației au avut o creștere de 9% a numărului de studenți la licență, după greva profesorilor din 2023 – raport

Aproximativ un sfert dintre studenții la studii din licență din România urmează studii din cadrul domeniului fundamental „Afaceri, administrație și drept”, domeniu urmat de domeniul fundamental al Ingineriei, care, luat…
Vezi articolul

În universități „ar trebui să fim incluzivi, deci trebuie să acceptăm mulți studenți. Nu-i voie să-i lași în afara educației, că după aceea alunecă în teorii conspiraționiste” – ministrul Daniel David / El susține acces general la studii de licență, după care „începi să te ocupi de specialitate de la nivel de masterat și doctorat”

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, s-a exprimat împotriva examenelor de admitere la universitate bazate pe cunoștințe de specialitate, el apelând în două rânduri, săptămâna trecută, la flexibilizarea programelor din…
Vezi articolul

INS: Nivelul de educație al românilor influențează decisiv câștigurile salariale ale acestora. Absolvenții de licență și masterat aveau în anul 2022 salarii cu 45%, respectiv 65% mai mari decât media pe economie

Nivelul de educație al românilor influențează decisiv câștigurile salariale ale acestora, potrivit unui publicației statistice anuale a Institutului Național de Statistică (INS). Absolvenții de studii de studii de doctorat câștigau…
Vezi articolul

Absolvenții de liceu se vor putea înscrie din septembrie 2024 la prima serie de specializări de licență duală din cadrul a 5 universități din țară / Viitorii studenți vor putea primi, pe lângă bursele universitare, și burse de la companii – hotărâre de guvern

Elevii care au învățat la licee duale și nu numai vor putea studia la universități cu programe de licență duală începând cu anul școlar 2024-2025. Înființarea a 18 programe de…
Vezi articolul

Ministerul Educației: Studenții care urmează simultan studii de master și licență la aceeași facultate, la Universitatea Andrei Șaguna din Constanța, respectă condițiile din Legea educației / Riposta profesorului care a semnalat cazul: Erori „de nepermis” în constatările ministerului

Ministerul Educației s-a pronunțat, după jumătate de an, în problema studenților înscriși simultan la cursuri de licență și master la aceeași facultate, problemă semnalată în iulie anul trecut, la Universitatea…
Vezi articolul