Târg educațional online pentru viitorii studenți, în perioada 4-5 septembrie. Peste 20 de universități își prezintă oferta academică la HE.RO Virtual Exhibition

1.022 de vizualizări
Masteratul la distanță
Foto: Pexels.com
Peste 20 de universități de top din România, printre care Universitatea din București, Universitatea Politehnică din București, UNArte București, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu și Universitatea de Vest din Timișoara își vor prezenta oferat de studii online, în perioada 4 – 5 septembrie, în cadrul târgului educațional online HE.RO Virtual Exhibition, organizat de compania de consultanță educațională HIGH EDU, potrivit unui comunicat de presă. Este a doua ediție a târgului care atrage în jur de 10.000 de tineri interesați să-și continue educația în mediul academic.

De asemenea, printre vizitatori vor fi și peste 50 de agenții de consultanță străine interesate de a propune studenților programele de studiu din România. Accesul vizitatorilor în platforma online este gratuit și se face prin înregistrare aici, pe www.vefromania.ro.

La târgul educațional online, universitățile vor prezenta programele de studiu pentru toate nivelurile (licență, master, doctorat, cercetare), iar asociațiile de studenți, elevi și educatori vor expune proiecte extracurriculare, internship-uri și activități de voluntariat.

De asemenea, în cadrul târgului va fi și consiliere vocațională gratuită, informații despre internship-uri, burse și finanțări, oportunități de angajare și voluntariat în timpul studiilor.

„În cadrul târgului vor fi organizate seminarii ținute de profesori și specialiști, iar cei interesați vor avea posibilitatea de a purta un dialog direct cu universitățile de interes pentru ei. Platforma este ușor de accesat de pe orice dispozitiv conectat la internet și încurajăm toți părinții și tinerii să ne viziteze”, a declarat Sorina Enachiuc, Director High Edu Consulting.

După încheierea târgului, site-ul va fi deschis pentru încă 14 zile pentru vizitare, iar informațiile vor putea fi în continuare accesate de către participanți și vor fi disponibile la standuri.

Foto: Pexels.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Președintele Federației Părinților: Dacă Ministerul dorește obligativitatea uniformei, nu mai vorbim despre învățământ gratuit sau susține financiar cumpărarea uniformelor. Atenție la acei directori care au firme de casă!

„Este din nou o discuție fără fond adusă în atenția opiniei publice, atâta timp cât avem reglementată prin regulamente și statutul elevului posibilitatea de a se purta o uniformă școlară…
Vezi articolul

Platformă care urmărește dacă absolvenții se angajează, lansată de Ministerul Muncii. Angajatorii ar urma să poată informa Ministerul Educației despre nevoile de calificare pentru locurile de muncă neocupate sau viitoare

O platformă care monitorizează dacă absolvenții se angajează a fost lansată de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), anunță instituția într-o postare pe Facebook. Platforma este dedicată instituțiilor, pentru „anticiparea…
Vezi articolul

Administrația Trump vrea să taie 9 miliarde de dolari din subvențiile acordate Universității Harvard, pe care o acuză că ar fi permis „antisemitism instituționalizat” în campus / Cercetări care salvează vieți sunt puse în pericol, afirmă conducerea instituției

Administraţia preşedintelui american Donald Trump a anunţat luni că intenţionează să priveze Universitatea Harvard de aproximativ nouă miliarde de dolari în subvenţii federale în urma unei „examinări cuprinzătoare”, după ce…
Vezi articolul

Scriitorul Radu Vancu: E vital ca profesorii să nu renunțe la grevă. Fiindcă dacă vor pierde acum vor pierde pentru totdeauna. Iar disprețul establishmentului politic pentru ei, până acum oarecum camuflat, va fi de acum înainte la vedere și imposibil de suportat. Suntem alături de voi

Dacă profesorii vor pierde acum vor pierde pentru totdeauna, scrie într-un mesaj pe Facebook scriitorul Radu Vancu. Acesta le transmite profesorilor că „este vital să nu renunțe la grevă”. „Încă…
Vezi articolul

Cîmpeanu: Am făcut o solicitare Comitetului Național pentru Situații de Urgență privind măsura în care scenariile pot fi modificate, astfel încât să se permită prezența fizică a elevilor din clasele terminale

Ministerul Educației a înaintat astăzi, către Comitetul Național pentru Situații de Urgență, o solicitare privind posibilitatea ca elevii din anii terminali să facă în continuare cursuri cu prezență fizică și…
Vezi articolul