Telefoanele mobile vor fi interzise în clasele din școlile din Olanda, începând de anul viitor

1.006 vizualizări
Foto: Pixabay.com
Telefoanele mobile, tabletele şi ceasurile inteligente vor fi interzise în mare parte în sălile de cursuri din Ţările de Jos începând de la 1 ianuarie 2024, a anunţat marţi Guvernul olandez, încercând să limiteze astfel sursele care distrag atenţia elevilor în timpul lecţiilor, informează Reuters.

Dispozitivele mobile vor fi acceptate în sălile de cursuri numai dacă ele sunt în mod specific necesare, de exemplu în timpul lecţiilor despre competenţe digitale, din motive medicale sau pentru persoanele cu dizabilităţi.

„Deşi telefoanele mobile sunt intrinsec legate de vieţile noastre, ele nu au ce să caute în sălile de cursuri”, a declarat ministrul olandez al Educaţiei, Robbert Dijkgraaf.

„Elevii trebuie să poată să se concentreze şi să poată să beneficieze de şansa de a învăţa bine. Telefoanele mobile sunt o perturbare, au arătat studiile ştiinţifice. Trebuie să îi protejăm pe elevi de acest lucru”, a adăugat el.

 Interdicţia reprezintă rezultatul unui acord la care au ajuns Ministerul Educaţiei, şcolile şi organizaţiile conexe din domeniul învăţământului.

Şcolile olandeze vor putea găsi modalităţi proprii pentru a implementa această interdicţie, a spus ministrul Dijkgraaf, însă vor fi supuse unor consecinţe legale dacă nu vor obţine rezultate suficiente din acest punct de vedere până în vara anului 2024.


1 comment
  1. La noi cand? Sau vreti educatie nedandu-ne noua, profesorilor nicio parghie? O sa aveti semianalfabeti mult si bine. Majoritatea elevilor in ora sunt fie pusi pe “furaciune” poate-poate se pot uita pe sub banca pe telefon, fie cu gandul la pauza cand stau pe telefon. Tineti-o tot asa, dati-le numai drepturi. Cand vine vorba sa le cantati in struna o dati in fasole ca nu vreti sa discriminati, terorizati, ca…diversitate…ca modele europene ..ca bla bla. Cand e sa le luati telefoanele cum fac aceleasi state de le tot dati drept modele, va faceti ca ploua. Nu vreti sa va puneti rau cu populatia acum sau imediat votanta. Ne lasati sa ne luptam de unii singuri si vreti rezultate. Lui nu-i arde a scoala, lui ii arde a Instagram, a Facebook sau Tiktok. Ca de-acolo isi iau modelele convenabile pentru ei: tineri, needucati si care fac bani fara munca. Cu ce as putea eu, profesorul de matematica sa concurez in fata unor astfel de influenceri? Sa-i spun sa lase telefonul si sa invete ca sa se imbogateasca fix ca si mine cu 2900 lei pe luna dupa 19 ani de invatamant? Cu asta vreti sa atrag elevul in fata unor Tiktokeri care fac salariul meu din 2 vorbe sau doua dari din fund…pardon…creatii de continut? Am incercat cu filme, cu emisiuni si dispozitive interactive. Ei butonau pe sub masa in timp ce se uitau la film. O parte adormisera. Din cateva mici cercetari aflasem ca au stat pana la 2-3 noaptea pe internet pe telefon. Normal ca erau obositi si adormiti. Ma intreb, copiii nu au parinti?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

O școală din județul Suceava nu mai are voie să organizeze examene naționale timp de un an, după ce o parte dintre elevi au primit subiecte greșite la simulare. Nu putem spune că elevii n-au susținut o evaluare – reprezentantul Inspectoratului școlar

La Şcoala Gimnazială „Învăţător Vasile Hlihor” Baia din județul Suceava nu se vor putea organiza examene naționale, inclusiv în vara aceasta, transmite Inspectoratul școlar județean. Măsura vine după ce la…
Vezi articolul

BREAKING Maraton de vaccinare împotriva COVID-19 pentru copii, în perioada 31 mai – 1 iunie. Valeriu Gheorghiță: De Ziua Internațională a Copilului vrem să organizăm un maraton la nivel național pentru vaccinarea grupei de vârstă 16-18 ani / Dacă vom avea și autorizarea pentru 12-15 ani, avem în plan și pentru ei această activitate

Un maraton de vaccinare împotriva COVID-19 va fi organizat de autorități în perioada 31 mai -1 iunie pentru copiii cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, iar dacă până…
Vezi articolul