Teste de antrenament la limba română pentru Evaluarea Națională 2022 vor fi publicate săptămânal din data de 18 aprilie, anunță Federația părinților

28.732 de vizualizări
Foto: © Andreaobzerova | Dreamstime.com
Teste de antrenament pentru Evaluarea Națională 2022 – proba de limba română vor fi publicate săptămânal pe parcursul unei perioade de șase săptămâni, între 18 aprilie 2022 și 30 mai 2022, cu excepția datei de 25 aprilie, când este Paștele, potrivit unui anunț făcut vineri de Federația Națională a Părinților.
  • De remarcat că anunțul vine de la asociațiile de părinți, nu de la Minister, în contextul în care numeroși profesori au criticat lansarea de noi teste, acuzând că acestea duc doar la predarea unor rețete, luând din timpul dedicat pregătirii elevilor pentru a înțelege ceea ce au de pregătit pentru examen.

Organizația precizează că testele vor fi elaborate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație în funcție de rezultatele simulării pentru Evaluarea Națională, din 4 aprilie.

Federația părinților, despre simularea pentru examenul de Evaluare Națională și despre testele de antrenament:

  • “Simularea constituie un antrenament necesar pentru examen, mai ales în contextul pandemic, pentru că îi familiarizează pe elevi atât cu structura subiectului de examen, cât și cu cerințele organizatorice specifice”
  • “rolul testelor de antrenament este acela de a oferi posibilitatea elevilor să exerseze mai mult, în vederea obținerii unor rezultate mai bune la examen și reiterează, în același timp, importanța evaluării adecvate a competențelor din programa școlară, pe tot parcursul anului școlar.”

Pașii ce preced testele de antrenament pentru Evaluarea Națională, conform Federației Părinților:

„Ieri, a avut loc o întâlnire de lucru între reprezentați de limba română ai C.N.P.E.E. (Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație) și reprezentanți ai Federației Naționale a Părinților, în urma căreia s-au stabilit, de comun acord, următoarele:

– C.N.P.E.E. va elabora o scrisoare metodică în care să ofere tuturor celor interesați informații utile, în vederea eficientizării pregătirii elevilor la disciplina limba și literatura română pentru susținerea simulării probei de examen din data de 4.04.2022;

– Federația se va implica în diseminarea scrisorii metodice și în tratarea cu seriozitate a simulării din data de 4.04.2022, din partea tuturor celor implicați (elevi, profesori, părinți) (…);

– specialiștii din cadrul C.N.P.E.E. vor analiza rezultatele obținute de elevi la subiectele date la simulare, pentru a avea un indicator relevant al nivelului de competențe;

– în urma rezultatelor acestei analize, în perioada destinată recapitulării finale, C.N.P.E.E. va elabora teste de antrenament, care vor fi publicate săptămânal, în perioada 18.04.2022-30.05.2022, cu excepția datei de 25.04.2022″

Calendarul simulărilor pentru Evaluarea Națională 2022, pentru elevii de clasa a VIII-a:
  • 4 aprilie 2022 – Simulare proba Limba şi literatura română
  • 5 aprilie 2022 – Simulare proba Matematică;
  • 6 aprilie 2022 – Simulare proba Limba maternă;
  • 14 aprilie 2022 – afișarea rezultatelor

Simulările pentru examenele de BAC și Evaluare Națională se vor susține cu prezența fizică. În 2021 au fost reluate simulările, după ce în 2020 nu au fost susținute din cauza pandemiei.

Calendarul probelor și rezultatelor de la Evaluarea Națională 2022
  • 30 mai – 3 iunie 2022: Înscrierea la evaluarea națională
  • 3 iunie 2022: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
  • 14 iunie 2022: Limba și literatura română — probă scrisă
  • 16 iunie 2022: Matematica — probă scrisă
  • 17 iunie 2022: Limba și literatura maternă — probă scrisă
  • 23 iunie 2022 (până la ora 14:00): Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
  • 23 iunie 2022 (ora 16:00 – ora 19:00): Depunerea contestațiilor
  • 24 iunie 2022 (ora 8:00 – ora 12:00): Depunerea contestațiilor
  • 24 iunie – 29 iunie 2022: Soluționarea contestațiilor
  • 30 iunie 2022: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Foto: © Andreaobzerova | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și: Simulările pentru Bacalaureat 2022 încep în data de 28 martie, iar pentru Evaluarea Națională 2022, pe 4 aprilie – surse


1 comment
  1. Foarte târziu, anul trecut au început mult mai devreme. Au avut 15 modele de teste, NU este corect!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii își vor putea vizualiza lucrările la Evaluarea Națională și Bacalaureat 2025 înainte de contestații și de la școala de proveniență, nu doar de la centrul de examen, spune secretarul de stat Lixandru

Începând cu examenele naționale din 2025, elevii își vor putea vizualiza lucrările înainte de a depune contestații. Secretarul de stat în Ministerul Educației Florian Lixandru a explicat că vizualizarea va…
Vezi articolul

261 dintre elevii declarați înscriși la Evaluarea Națională 2022, echivalentul a 10 clase de 26 de elevi, au dispărut peste noapte în datele declarate de minister / UPDATE: Reacția ministrului Educației

Ministerul Educației a prezentat cifre diferite cu privire la participarea la Evaluarea Națională 2022, înaintea primei probe și după desfășurarea acesteia. Din calculele bazate pe cifrele furnizate de minister reiese…
Vezi articolul

Toate notele de la fiecare disciplină, de la Evaluarea Națională, inclusiv cele date de fiecare evaluator în parte, ar trebui să fie publicate de Ministerul Educației și de școli, nu numai „notele finale”, potrivit metodologiei oficiale

Centrele de examen și Ministerul Educației au tipărit, respectiv publicat online, lista rezultatelor inițiale de la Evaluarea Națională pe 3 iulie 2024. Conform metodologiei de examen aprobată prin ordin de…
Vezi articolul