Traseul educațional complicat al unui copil cu autism, explicat de psihologul Anca Dumitrescu: Face ani de terapie, merge la școală, ține pasul. Nu înseamnă că “gata, am terminat”. Autismul vine și cu alte modificări / Tehnici utile profesorilor pentru înțelegerea și gestionarea comportamentului elevilor

1.903 vizualizări
Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com
“Doar 3% dintre copiii cu tulburare din spectru autist au IQ peste medie. Să spunem că asta reprezintă autismul este eronat, pentru că se creează o imagine falsă. Vorbim de câțiva care se vor descurca fără mari dificultăți, însă noi trebuie să ne raportăm la toți ceilalți. Acolo unde s-a colaborat cu un cadru didactic, indiferent de gravitatea afecțiunii, s-au obținut rezultate, în primul rând la nivel de comportament și de adaptare la clasă”, a declarat psihologul Anca Dumitrescu, președinta Asociației Autism Voice, într-un interviu pentru Edupedu.ro. 

“Cel mai frecvent, profesorii nu știu să gestioneze comportamentul în timpul orei, fie că sunt comportamente neadecvate, că deranjează și se mișcă sau fac zgomote, fie că nu răspund imediat solicitărilor”, adaugă Anca Dumitrescu. Precizările complete, mai jos.

Asociația Autism Voice are 2 centre de terapie pentru copii între 2 și 12 ani, unde se lucrează în cea mai mare parte terapia ABA, unu la unu și programe pe zona de socializare: grupuri de socializare, psihoterapie și logopedie și Autism Institute, primul Centru Multifuncțional de Recuperare și Cercetare în Autism, un proiect unic în România, pentru copiii, adolescenții și adulții cu autism.

“Scopul nostru principal este să meargă la grădiniță și la școală”, spune Anca Dumitrescu. După 6 luni de terapie, dacă copilul s-a obișnuit cu programul de terapie și are câteva abilități de bază, se începe integrarea în grădiniță și merge însoțit de trei ori pe săptămână, până se obișnuiește. Pe de altă parte, e important să facă mai multe ore de terapie decât de grădiniță în prima fază și apoi se crește treptat programul până când va merge zilnic la grădiniță. 

Cine îi însoțește pe copii la școală și la grădiniță? Terapeuții, părinții?

Anca Dumitrescu: “Avem și câțiva copii cu care merg la grădiniță terapeuții noștri, însă foarte puțini, pentru că au programul destul de încărcat în centru. Găsim împreună cu familia o persoană care să îl însoțească la grădiniță si participă la ședințele de coordonare.

Dacă vorbim de grădinițele private, deja acolo nu prea mai avem dificultății. Am încercat să găsim înțelegere și să nu-i taxeze tot programul, ci doar atunci când merg și am găsit câteva grădinițe care au acceptat”.

“Cel mai greu este atunci când vrem să meargă copilul la grădiniță sau școală de stat, pentru că altfel poți să controlezi ce se întâmplă într-un grup de 10 copii, față de un grup de 30.

Majoritatea părinților se străduiesc să meargă spre grădiniță privată, deși este un efort financiar foarte mare, plătesc ore de terapie, însoțitorul și grădinița”, potrivit Ancăi Dimitrescu.

Sunt pregătiți educatorii și învățătorii să interacționeze cu copiii?

Anca Dumitrescu: “Înainte de pandemie, aveam cursuri pentru cadrele didactice pe care le făceam periodic. Încercăm să le reluăm. Am încercat să ținem online, însă nu am reușit să obținem acreditarea pe cursuri online de la minister și dacă nu iși iau credite, unii profesori nu ne caută. Însă, au fost și școli din țară, de exemplu Bacău, Craiova, care ne-au chemat: “Noi avem atâtea cadre didactice veniți și țineți un curs”.

Am avut un proiect în școli în urmă cu 5-6 ani în care am ținut traininguri pentru profesori și apoi am intrat la clasă cu ei. 85% dintre ei nu știau că pot face lucruri simple în ajutorul copiilor cu dificultăți de la clasă. 

Pe lângă instruirea profesorilor, am făcut o situație pe fiecare clasă la care am intrat, să vedem câți copii au nevoie de ajutor în fiecare clasă. 5 copii din 30 aveau nevoie să se concentreze cineva pe ei individualizat, un copil, doi aveau diagnostic, doi, trei aveau probleme de comportament sau de atenție sau agitație.

Profesorii aveau dificultăți inclusiv de a se raporta la la copiii care ieșeau dintr-un anumit tipar, erau mai agitați sau vorbeau prea mult. Totuși, cei care au acceptat sfaturile pe perioada proiectului au văzut niște schimbări în două-trei luni.

  • Tehnici simple pentru gestionarea comportamentului: contact vizual, simplificarea mesajului, sistem de recompense

Cel mai frecvent, profesorii nu știu să gestioneze comportamentul în timpul orei, fie că sunt comportamente neadecvate, că deranjează și se mișcă sau fac zgomote, fie că nu răspund imediat solicitărilor.

De fapt, trebuie să te apropii de copil. Primul pas este să stabilești contactul vizual. Apoi, trebuie să-ți formulezi mesajul, întrebările, explicațiile, ceva mai simplu decât o faci cu ceilalți, să te asiguri că a înțeles, mai repeți încă o dată, dacă este cazul.

Al treilea element este sistemul de tokeni (n. red. bănuți, monede simbolice care pot fi valorificate) sau recompense. Ce înseamnă acest sistem? Pentru orice copil este benefic să înțeleagă un sistem de obținut puncte, simboluri. Avem 10 întrebări, când mi-ai răspuns corect la aceste întrebări, pentru fiecare răspuns corect îți dau un simbol, când le strângi pe toate, poți să primești ceva, un beneficiu. Fie că îți dau o față veselă, fie că îmi pregătesc în clasă o listă de mici recompense pe care le putem face împreună. Îmi las 5 minute la finalul orei și dacă toți copiii strâng punctele, încheiem ora mai devreme și facem un joc împreună, dansăm, cântăm.

Este greșit înțeleasă povestea cu iubirea necondiționată în care evităm recompensele. Copiii primesc recompense oricum, aproape în fiecare zi, dulciuri, telefoane, jucării. Numai că pornind de la ideea că nu trebuie să condiționez, i le dau fără să-i ceri nimic în schimb, de fapt, eu întăresc alte comportamente și tot condiționare este. Doar că, în loc să întăresc un comportament potrivit, pot recompensa niște comportamente neadecvate. Sa luăm cazul unui copil tipic, dacă eu îi dau jucării în fiecare zi, doar pentru că el zice “vreau, vreau, vreau”, tot condiționarea este, doar că în loc să recompensez un comportament bun pentru el pe viitor, îi recompensez un comportament nepotrivit de a cere tot timpul și de a avea și tantrumuri, pentru că toți copiii fără niciun diagnostic au aceste tantrumuri: “vreau acum, vreau jucăria aia!”. Pentru comportamente este o negociere, eu îți dau ție lucruri pe care mi le ceri, dar cer și eu ceva de la tine.

În plus, pentru un copil cu tulburare din spectru autist sau orice alt diagnostic, e nevoie să fie spus totul mult mai clar, mult mai bine structurat; orare vizuale cu activitățile zilei, reguli scrise însoțite de vizualuri care să reprezinte regula respectivă, să stea în prima bancă, nu ultima. Dacă îl pun în față, va fi atent la profesor, dar în ultima bancă el vede toată clasa și toate mișcările și e mai greu să se concentreze“, a punctat președinta Autism Voice.

Cum îi putem ajuta pe profesori să înțeleagă că agitația și plecatul din clasă nu țin de voința copilului?  

Anca Dumitrescu: “Fie că vorbim de întârziere mintală, fie că vorbim de autism sau doar comportament opoziționist, trebuie să înțeleagă manifestările și că ele țin de diagnostic. Asta îl face să fie agitat și să nu se poată controla, ține de autoreglare, de autocontrol.

Apoi, putem să folosim tehnici simple. De exemplu, am un copil agitat în clasă, știu că nu stă în bancă mai mult de 10 minute, fără să facă vreo mișcare. Ce pot să fac? Îmi iau notițe cam la ce interval se ridică. Mi-am dat seama că se ridică la 5 minute. De mâine, la 5 minute, îi zic “du-te și adu-mi creta de la tablă!” sau “dă-i colegului creionul!”. Este vorba de o evaluare a situației.

După aceea, poți să găsești strategii, în loc să aștepți să treacă acele 5 minute și el să simtă nevoia să se ridice din bancă și să se fâțâie prin clasă. Dacă știu acest lucru despre el, îi dau eu ceva de făcut înainte să-mi spună nu mai vrea să stea un bancă sau să se ridice pur și simplu din bancă. 

Chiar nu este complicat. Doar că acest lucru înseamnă prevenție, nu corecție, ori, din păcate, mulți profesori sunt mai degrabă concentrați pe corecție, adică consecință, “ce pățești după ce faci ceva”.

Chiar și corecția nu ai cum s-o faci, dacă din start îți pui un obiectiv nerealizabil, pentru că acel copil poate nu o să stea 50 de minute în bancă prea curând și dacă de fiecare dată când se ridică eu zic “Nu, stai jos, nu te ridica!”, nu o să ajut, pentru că el are nevoie asta, nu se poate controla, cel puțin la vârste mici. În timp se mai reglează.

Prevenția se poate aplica tuturor. Ora mea durează 50 de minute, să zicem. La fiecare 5 de minute, îi ridic în picioare un minut și facem câteva mișcări sau întreb rapid ceva amuzant, În loc să aștept să zică ei ca nu mai pot, fac eu ceva care să prevină situațiile acestea și copiii se vor conecta mai bine cu profesorii, dar și ei între ei”, mai spune Dumitrescu.

Profesorii pot avea așteptări foarte mari legate de comportament, pentru că trebuie să își desfășoare orele și așteptări mai mici legate de învățare?

Anca Dumitrescu: “Dacă nu au probleme mari de comportament, cam asta se întâmplă, din păcate. Stau în bancă și nu sunt foarte solicitați, dacă e cuminte, e perfect, e trecut.

Am întâlnit o situație a unui copil care deja avea 5, 6 ani. Mergea la grădiniță, făcuse terapie înainte să vină la noi și o tot întrebam pe mămică cum e la grădiniță și îmi zicea că e bine, pentru că nu ridica probleme. Putea să vorbească în propoziții simple și l-au lăsat singur la grădiniță. După două-trei luni, după ce am înțeles mai bine copilul, am făcut un plan de intervenție, am zis că vreau să merg la grădiniță, pentru că acest “bine” nu-mi oferea niciun fel de informație. Eu vedeam în terapie că el n-are cum să fie bine, că abia reușește să vorbească, abia ține pixul în mână, era și hipoton și se mișca destul de greu.

Am mers să văd ce se întâmplă la grădiniță. Au jucat telefonul fără fir și s-au făcut cercuri, își spuneau la ureche ceva fiecare și când au ajuns în dreptul lui l-au sărit. Așa ne-am dat seama că nu-l întreabă nimeni nimic, dacă copiii au făcut asta spontan. Era o obișnuință, așa au fost învățați: “Pe el îl sărim”. 

I-am explicat atunci mamei că nu e bine și a început să meargă însoțit la grădiniță, pentru că avea nevoie să fie stimulat permanent, la fiecare mișcare, la fiecare propoziție”, mai spune președinta Autism Voice.

În media apar povești cu copii cu tulburări din spectru autist care se recuperează și gata sau cu copii geniali cu TSA? Cât de realistă este această situație? 

Anca Dumitrescu: “În zona de IQ peste medie, cred că vorbim de 3%. Să extragem acești 3% și să spunem că asta reprezintă autismul este eronat, pentru că se creează o imagine falsă și părinții încep să spere că și al lor copil va fi așa, dacă face terapie. Vorbim de câțiva, trei dintr-o sută care se vor descurca fără foarte mari dificultăți, însă noi trebuie să ne raportăm la toți ceilalți și să avem grijă de toți

Copilul face 3-5 ani de terapie. Ajunge la un nivel bun de funcționare, merge la școală, ține pasul. Ține pasul însemnând că e de 6, 7, 8, nu o să fie de 9, 10. Acest lucru nu înseamnă că “Gata, am terminat, nu mai am nimic de făcut”. Autismul vine la pachet și cu niște modificări la nivel cognitiv, modul în care înțeleg situațiile sociale, în care interpretează comportamentul celorlalți, au dificultăți în a înțelege emoțiile și a le explica, a le verbaliza și toate acestea duc la probleme de adaptare, la probleme de comportament, dificultăți în a stabili relații sociale. Chiar dacă copilul e bine, vorbește, merge, la școală, el de fapt are nevoie de psihoterapie până ajunge adult și poate și mai târziu.

Rămân anumite caracteristici de care trebuie să aibă grijă toată viața și să fie îndrumați. Am un caz concret, un tânăr cu care am lucrat de când era mic. Anul acesta a intrat la facultate, se descurcă, s-a și mutat de acasă, are prieteni. Însă, face și acum psihoterapie, vine și întreabă “tu ce zici despre asta?, nu reușesc să înțeleg pe nu știu cine, dar de ce face x asta?”, are mereu întrebări referitoare la de ce fac ceilalți ceea ce fac.

Când era elev, a contat foarte mult faptul că învățătoarea a fost deschisă în a ține legătura cu noi. În primele luni a ținut legătura zilnic cu mama, îi trimiteam mereu informații legate de ce știe copilul, ce am reușit noi să îl învățăm în terapie. Îi trimiteam plan de intervenție scurt, simplu, schematic pentru ce are ea de făcut la școală. Copilul mergea dimineața cu o fișă de obiective cu ce are el de făcut azi la școală. La finalul zilei, învățătoarea bifa ce a reușit și ce nu, apoi vedeam împreună ce este de făcut.

Legătura aceasta foarte strânsă, cu comunicare, fișe, sisteme de recompensare, a contat foarte mult. Deja în clasa a III-a mai avea nevoie de sprijin minim la școală. Din clasa a V-a au mai apărut ceva dificultăți, pentru că erau mai mulți profesori.

A ținut pasul pe materii, mai puțin la matematică, pentru ca avea diagnostic de discalculie, pe lângă diagnosticul inițial de autism infantil. Când i s-a făcut curricula mai simplă, adaptată, a ținut pasul și la matematică. 

Acolo unde s-a colaborat cu un cadru didactic, indiferent de gravitatea afecțiunii, s-au obținut rezultate, în primul rând la nivel de comportament și de adaptare la clasă. Un alt caz, o fetiță cu întârziere mintală și grave probleme de comportament a fost permanent însoțită, s-a comunicat cu școala, mama a căutat mereu să-i simplifice lecția, să-i caute poze, să-i descrie în propoziții scurte informația de la toate materiile. N-a reușit să treacă cognitiv peste nivelul de a citi propoziții simple și a descrie vizual, însă datorită eforturilor tuturor a ajuns acum în clasa a VIII-a.

Riscul este ca atunci când se apropie de adolescență să apară alte probleme, poate apărea tulburarea obsesiv-compulsivă, fie la nivel comportamental, fie la nivel de gânduri, obsesii, distorsiuni cognitive, înțelegerea eronată a situațiilor și atunci au nevoie de psihoterapie cognitiv-comportamentală care să meargă pe zona de cum gândesc, cum interpretează, cum înțeleg ce se întâmplă în jur, pentru că altfel poate să apară destructurare cognitivă.

De aceea, am deschis un al treilea centru pentru adolescenți și adulți, care include și un program zilnic unde învață, în funcție de nevoile fiecăruia, abilități de autonomie personală, îmbrăcat, gătit, să spele vasele, să întindă rufele, să le scoată din mașina de spălat, să-și întindă hainele pe umeraș. Ne vom concentra mult pe abilități de autonomie, comportament adecvat, comunicare în grup cu cei care sunt mediu spre grav afectați.

Pe măsură ce nivelul de dezvoltare e mai bun, ne ducem pe zona de conversație, reguli sociale, exprimarea emoțiilor, înțelegerea comportamentului celorlalți. Iar dacă vorbim și de adolescenți sau adulți care sunt la un nivel bun de dezvoltare și merg la liceu, poate chiar la facultate, ne ducem pe zona de psihoterapie, unde se lucrează ori individual, ori în grupuri mici de 4, 5, în care să învețe reguli sociale, reguli de conversație, cum să interpreteze comportamentul celorlalți.

Ne-am propus să culegem și date, să înțelegem ce avem de făcut și mai departe. De exemplu, să ne ducem și pe zona de evaluare și training vocațional pentru tinerii cu tulburare din spectru autist. Să luăm instrumente de evaluare și să contactăm companii, să evaluăm ce joburi au disponibile care se pot potrivi cu tinerii cu care lucrăm. În același timp, să explicăm companiilor manifestări, comportament, cum să îi ajute să se integreze și să mergem periodic împreună cu ei să vedem ce se întâmplă și cum s-au adaptat la job.

Noi sperăm și la sprijin financiar, pentru că nu își vor permite prea mulți să intre într-un program destinat adolescenților și adulților contra cost. Dacă pentru terapie, cand copilul e mic, faci eforturi mari câțiva ani, în speranța că se va încheia, când ai un adolescent acasă, in care ai investit zeci, poate sute de mii de euro, ajungi pur și simplu să nu mai ai resurse“, conchide Anca Dumitrescu.

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


10 comments
  1. Ce spuneți d- voastră mi se par simptome din spectrul bolii touret,nu copil cu Ces,ceea ce e mare diferență.Intr- adevăr sunt de părere că toate cadrele didactice ar trebui să aibă modulul de psiho pedagogie specială,terminat! Dar nu multi îl au,datorita sistemului,mitei de a intra și a rămâne în sistem,relația profesor – părinte /părinții,etc.E greu ,dar și copiii cu Ces trebuie ajutați.

  2. Toți cei normati și plătiți că sa lucreze cu copiii,,speciali” sunt de o nesimțire,nepăsare,superficialitate și o prostie crasă,victime sunt copiii și părinții lor,care sunt doar ,,uneltele” pentru a încasa salarii nete de 1500-2000 euro lunar.Toti știu asta,CJRAE,scoli speciale,DGASPC,dar in cardasie se apără unii pe alții și își apără avantajele .Ar trebui monitorizați toți cu camere de luat vederi sa se vadă absențele de la serviciu,sedintele stabilite în timpul orelor cu copiii și statul degeaba din timpul așa ziselor ,,ore de curs”. Un alt putregai care fără scrupule exploatează copiii și părinți nepastuiti.

  3. >>cursuri pentru cadrele didactice
    Faceti un efort si reluati cursurile. Se fac tot felul de traininguri cu credite numai ce trebuie nu.

    In afara de a intelege ce este autismul profii trebuie sa-si schimbe atitudinea. Exista o ostilitate in crestere in scoli fata de copiii cu CES. Profii aleg solutia cea mai simpla de a face presiuni asupra parintilor sa mute copiii in scoala speciala.

    Ce e mai grav este ca ostilitatea este incurajata de unii directori si exista o tacere asurzitoare la nivelul politrucilor incompetenti de la minister si inspectorate.

    1. În primul rând îl rog pe moderator să nu îmi cenzureze răspunsul.
      Am într-o clasă 2 copii cu CES. În timp ce predau, unul începe să strige repetitiv:
      – Băsină! Doamna, bășină, bășină!
      Clasa râde necontrolat. Ora se duce pe pustii.
      În ora următoare încep să strige amândoi. Unul zice “terci” iar celălalt “cur bubos”. Iarăși se râde necontrolat. Seara, ma sună parinții celorlalți elevi îngrijorați că sunt cu 4 lecții în urmă.
      În următoarea oră unul strigă “bale” și celălalt “ribi-ribi” (nu știu ce ar putea să însemne). Menționez că nu se calmează deloc și că nu răspund la rugămințile mele de a se liniști. Doamna psiholog m-a sfătuit să-i ignor, pentru că altfel vor face și mai rău.
      Părinții nu vor să-i mute la școala specială.
      Vă rog să-mi spuneți, ce pot să fac în situația asta?
      Clasa este pe punctul de a se desființa, deoarece 8 elevi din 26 (clasa a 6-a) deja s-au transferat.

      1. Nimic. In lipsa acordului de reevaluare al parintilor la CJRAE sunteti legata de maini si de picioare. La fel ca si mine, care am clase cu jumatate cu CES. Ora se transforma in lectie de linistire a elevului cu CES, apoi a celorlalti tulburati de el. Ai dumneavoastra striga? Ai mei isi pun mainile pe urechi si tipa sau defecheaza pe ei apoi…Va scutesc de detalii…puneti-va imaginatia la contributie… Asa s-a ajuns in scoala romaneasca… Nu doar ca au tulburari grave mintal, dar au si gesturi fizice scabroase de-a dreptul unii cu CES. O clasa cu elevi CES este o condamnare la nestiinta pentru restul clasei. Doar daca au un retard usor, cam cat un elev ce nu invata. Atunci mai faci fata. Dar si asa,cand ai clasa cu 36 de elevi, cu greu poti. Oricata vointa ai avea, fizic nu poti.

        1. Eu am pățit-o altfel. Am un copil cu CES căruia i s-a părut ca am un scorpion pe bluză și mi-a aruncat cu scaunul în spate. Am căzut peste scaunul cu care m-a lovit si am avut două coaste fisurate. Tatăl unui alt copil cu CES era să mă bată în parcarea unui magazin Lidl, după ce copilul a spus acasă că nu l-aș fi bătut pe un alt coleg care nu a vrut să-i dea apă din bidonul lui. A împins cu forță caruciorul gol, m-am ferit și mi-a îndoit aripa din spare a mașinii. Directorii și poliția au mușamalizat ambele situații, iar eu am fost obligată să înțeleg situațoa. În alta clasa, la o a V-a, au făcut treaba mare pe scaunul de la catedră apoi au luat tot cu mâinile și au uns clanța ușii, ușa, tabla și două ferestre. Surplusul l-au șters de perdele. După câteva zile au distrus proiectorul din tavan aruncând în el cu telefoanele mobile în ora de cultură civică. Părinții insistă violent că profesorii sunt vinovați. E un coșmar să ai copii cu CES violenți în sala de clasă. Asta nu e învățământ. E o bătaie de joc. Acești copii nu au vreo vină și unii chiar nu pot fi integrați în colectivele cu copii normali. Mi-e milă și de ei, și de ceilalți, și de colegi, dar așa nu se poate. Orice s-ar spune, nu exista cursuri sau metode pedagogice prin care să se poata soluționa aceasta problemă.

      2. Un caz tipic de neajutorare invatata. La asta se ajunge din cauza mocirlei in care a ajuns invatamantul romanesc.

        Un copil cu CES ar trebui sa aiba orientare de la CJRAE / CMBRAE si un profesor de sprijin.

        Profesorul de sprijin poate sta langa un copil 2 ore / saptamana. Pentru un management al comportamentului in clasa proful de sprijin poate colabora cu parintii, psihologul si proful de la clasa.

        Se poate cere un shadow pentru copilul cu CES. Acesta il insoteste permanent la ore si se ocupaa de managementul comportamentului impreuna cu ceilalti din echipa multidisciplinara si cu parintii.

        Daca ce descrieti dvs. este un sindrom Tourette (tulburare neurologica, de dezvoltare) ar trebui consultat si un psihiatru.

        1. Nu se consulta nimic fara acordul scris al parintelui. Dumneavoastra nu intelegeti ca suntem legati de maini si de picioare si educam elevi cu probleme GRAVE in invatamant de masa pentru ca se refuza consultul si diagnosticarea lor? Ce spuneti sunt povesti, situatii ideale. Realitatea din teren este alta.

          1. Nu stiu despre ce consultatie vorbiti. Scoala nu face consultatii. Daca vorbiti de copiii cu CES (cu orientare scolara) e una, daca vorbiti de copii dificili e alta.

            Cum spuneam, sunt cazuri de neajutorare invatata. Conceptul a fost explicat de Martin Seligman.

            Stati cu mainile legate si asteptati sa pice o minune din cer :)). Nu pierdeti ocazia sa va vaitati si sa va plangeti cat de neajutorati sunteti.

      3. Ce spuneți d- voastră mi se par simptome din spectrul bolii touret,nu copil cu Ces,ceea ce e mare diferență.Intr- adevăr sunt de părere că toate cadrele didactice ar trebui să aibă modulul de psiho pedagogie specială,terminat! Dar nu multi îl au,datorita sistemului,mitei de a intra și a rămâne în sistem,relația profesor – părinte /părinții,etc.E greu ,dar și copiii cu Ces trebuie ajutați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Studenții, despre bugetul educației: PSD și ALDE și-au încălcat promisiunile din campania electorală și au alocat “fonduri insuficiente” pentru căminele studențești

Studenții avertizează PSD și ALDE că au alocat “fonduri insuficiente” pentru căminele studențești, “în comparație cu promisiunile realizate în campania electorală” de către “cele două partide care exercită actul de…
Vezi articolul