Trei elevi de 8-10 ani au devastat şcoala din Clejani. „S-au distrat”, spune primarul

3.272 de vizualizări
Şcoala Generală din Clejani, judeţul Giurgiu, a fost devastată de trei elevi, potrivit imaginilor publicate de giurgiupesurse.ro. Aceştia au distrus mobilierul din mai multe clase, băncile, dar şi băia unităţii. Primarul din Clejani, Florin Nidelea, a declarat pentru Digi24 că elevii „s-au distrat” atunci când au făcut aceste fapte. „S-au amuzat. Am stat personal cu ei de vorbă, s-au amuzat… Unul dintre ei v-am spus, avea probleme medicale”, a declarat acesta.

Primarul localităţii a spus că este vorba despre doi elevi ai şcolii respective, împreună cu un al treilea dintr-un sat vecin. „Doi dintre ei erau elevii școlii respective și unul din comuna Letca, sat Milcovăţu”, potrivit edilului. Aceştia ar fi intrat în şcoală după încheierea cursurilor. Şcoala nu are pază şi nici camere de supraveghere. Copiii au fost găsiţi la duş de către femeia de serviciu, în timp ce se curăţau de praf, a declarat primarul.

„Cei trei copii au intrat după orele de program, în jurul orelor 16, școala era închisă de la orele 13:30. După orele de program, după orele 16 a venit femeia de serviciu să aprindă lumina pentru seară. I-au găsit în interiorul școlii făceau baie, într-adevăr făceau un duș pentru că se murdăriseră copilașii de praf. Au folosit extinctoare, au devastat în proporție de 90 la sută începând de la mobilier școlar, calorifere, centrala, tot ce le-a căzut în mână, material didactic tot, tot, tot”, potrivit lui Florin Nidelea.

Nidelea a mai spus că unul dintre copii avea antecedente, dar nu de acest tip. „Un copil îl avem cu probleme, a venit cu adeverință medicală „apt medical”, e dubioasă acea adeverință, o să o verifice organele competente. Am mai avut probleme cu el anul trecut, tot așa, ne-a mai creat probleme, dar nu la nivelul ăsta, i s-a scăzut nota la purtare de către conducerea școlii”.


2 comments
  1. Trimisi la scoala de corectie!!!

  2. Psihologii nu pot face minuni. Sensibilitatea copiilor este excepțională și ei pot reflecta ușor mentalitatea că, la noi, justiția ar fi incapabilă să-i pedepsească pe adulții care fac rele, deci ca minor te poți distra pe săturate, fiindcă n-are școala sau primăria ce-ți face!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Abandonul școlar - Șanse egale la educație

DOCUMENT Elevii vor intra în școală pe 14 septembrie doar dacă părinții lor semnează o declarație pe propria răspundere, altfel nu sunt primiți la ore, prevede ghidul cu normele sanitare publicat de Ministerul Sănătății

Elevii vor fi primiți în școală doar dacă părinții lor semnează o declarație pe propria răspundere, potrivit Ghidului cu normele sanitare publicat de Ministerul Sănătății marți seara.  Condiționarea accesului în…
Vezi articolul
elev cu rucsac, elev plecare, elev protest, evaluarea nationala, incurcarea subiectelor la Evaluarea Națională

Profesoara Maria Lidia Șorop: Alternările acestea de venit la școală și cu plecat imediat nu sunt bune. Revenirea înseamnă iar o perioadă în care trebuie să îi lași pe elevi să se acomodeze

Maria Lidia Șorop, directoarea Colegiului Național „Matei Basarab” din București, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că „alternările acestea de venit la școală și cu plecat imediat nu sunt bune”. Aceasta a…
Vezi articolul

Anchetă la o școală din județul Dolj, după ce elevii au primit la Limba Română subiectele pentru școlile în maghiară: „Vor fi sancţionate cadrele didactice care au făcut parte din comisia de examen” – Șeful Inspectoratului Școlar Dolj

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj face anchetă la Şcoala Gimnazială din comuna Predeşti, după ce elevii care au susţinut, marţi, proba scrisă la Limba română în cadrul Evaluării Naţionale au primit…
Vezi articolul