Sistemul de învățământ ar trebui auditat, ar trebui să aflăm ce nu merge și apoi ar apărea și soluțiile, a explicat Tudor Chirilă într-un interviu pentru stirileprotv.ro, întrebat de Vitalie Cojocari ce ar face dacă ar fi ministrul Educației. “Eu nu mai cred în mitul autorității familiale și a creșterii copiilor cu bâta. Noi am avut parte de asta din când în când”, spune Chirilă. El vorbește și despre vizita pe care a făcut-o în mai multe școli din Finlanda, dar și despre mentalitatea părinților, cei care pun presiune foarte mare asupra copiilor, pentru a face performanță, lucru pe care Tudor Chirilă îl consideră o problemă.
Iată o parte din interviul acordat lui Vitalie Cojocari, reporter PROTV:
Tudor Chirilă: ”Ne punem întrebarea de ce sistemul nu merge. Sistemul de învăţământ este oglinda felului în care ne creştem copiii. Profesorul nu e normal să fie oglinda aşteptărilor părinţilor? Ori dacă noi ştim că în România peste 60-70% din părinţi consideră că bătaia nu e mare lucru, că-i mai dau două palme sau că îl mai trag de urechi, atunci înseamnă că aşteptările de la sistem sunt ale unui profesor autoritar.
Asta este problema şi cu şcoala. Scoala ar trebui să fie mai atentă… Să pui elevul în centru este o chestie mişto, dar hai să o şi aplicăm. Ar trebui ca familia şi profesorii să fie atenți la nevoile acestor copii. Eu de ce mi-aduc aminte din liceu de doi profesori? Păi dacă restul mă făceau ratat! Profesorul de istorie şi de română din liceu. În rest, foarte mulţi profesori nu-mi dădeau nicio şansă. Când nu dai nicio şansă unui copil ce te aştepţi?
- 1. Ca acel copil să crească complexat,
- 2. Frustrat şi
- 3. Să se depărteze de toată forma de educație pe care o propui.”
“Vitalie Cojocari: Ce părere ai despre generaţia asta?
Tudor Chirilă: “Nicio generaţie din România nu a fost perfectă. Nicio generaţie din România nu va fi foarte bună, până nu vom reforma cu adevărat sistemul de învățământ. Și până nu vom conştientiza că educaţia este singura formă de a salva un popor. Opinia mea este că nu elitele sunt problema. Sistemul românesc a fost întotdeauna un sistem centrat pe elite, adică dacă erai bun şi profesorii începeau să fie OK cu tine. În momentul de faţă, cred că trebuie pusă amprenta şi pus accentul foarte puternic pe identificarea problemei – noi avem o problemă cu media, cu media copilului, cu mediocritatea. Societăţile nu sunt schimbate de elite, societăţile sunt schimbate de ”average”. Uită-te ce se întâmplă cu Brexit. Oamenii ăia au votat în necunoștință de cauză. Când s-a întâmplat ca ”average”-ul britanic să se tâmpească în așa hal încât să-și bage țara în toate problemele?
Vitalie Cojocari: Și în România cum e?
Tudor Chirilă: În România, average-ul este și mai jos. Elitele își vor găsi drumul întotdeauna. Cineva care vrea să învețe și care este hăruit excelenței își va găsi drumul. Tu trebuie să ajuți și copilul care își găsește drumul mai greu, să ajungă la un nivel de cunoștințe în care el 1. să fie independent 2. să poată să aibă grijă de celălalt. 3. să poată să se raporteze la societate participativ.
Vitalie Cojocari: Ce ai schimba tu la școala românească?
Tudor Chirilă: Uite, eu am început să studiez modelul finlandez. Am făcut o vizită în Finlanda de 5 zile pe costuri proprii și cu ajutorul Ambasadei Finlandei. Vreau să înțeleg de ce un sistem bun merge şi ce ar trebui la noi ca să nu mai vorbesc în necunoştinţă de cauză. Finlandezii spun așa: noi nu ne putem bate foarte mult cu universitățile de renume și cu acest model al asiaticilor care vede doar competiție. Care inhibă pasiunea. Una dintre propozițiile importante din modelul finlandez este ”replacing ambition with passion” – adică ”înlocuiește ambiția cu pasiunea, frate”. Finlanda nu și-a propus să facă savanți. Orice țară va da savanți. Uită-te la România, cu un sistem educațional care e în groapă, tot avem olimpici. Eu te întreb: Ăla care trebuie să construiască țara asta, ăla care nu are parte de şcolile vocaţionale ca să înveţe un meşteşug, o tâmplărie, ceva, profesionist. Oamenii ăia care construiesc o țară, până la urmă ce faci cu ei? Cum îi pregăteşti?
Vitalie Cojocari: Dacă ai fi minstrul Educaţiei, primele 3 măsuri pe care le iei?
Tudor Chirilă: Există un instrument la Comisia Europeană care îţi permite să auditezi pe bani europeni şi locali sistemul de învăţământ. Poţi lua experţi europeni şi timp de 6 luni ți se auditează sistemul. Aş cere consultare externă a sistemului ca să spună ce nu merge. Știm în linii mari unde sunt probleme. Se plâng elevii, părinţii, aproape toţi profesorii. Odată cu ce nu merge apar şi soluţiile. Cred. Aşa pare foarte simplu”.
”Eu am trăit într-o familie care nu mi-a impus să mă duc la o anumită facultate. Este foarte important. Aud foarte mulți copii care visează ceva și se prăgatesc pentru altceva. Este dureros! Să nu te asculte nimeni! Tata nu mi-a spus decât: te rog să intri la o facultate, că ai făcut o vârstă și nu pot să te mai ţin acasă. Poţi să te angajezi la butic, dacă nu intri la facultate. Asta a fost singura presiune din partea lui. […] De ce n-am da copiilor libertatea maximă în a-și alege viitorul? Ăsta este unul dintre secretele educației finlandeze. Problema cu copiii români este că este atâta presiune din partea părinților ca ei să performeze. Eu, dacă mă duc la ședința asociației de bloc și nu spun că copilul meu știe să cânte o gamă, bag capul în pământ de rușine. Dacă nu spun și eu că merge la un tenis, la un înot, sunt varză, sunt un dobitoc. Dacă spun că copilul stă acasă și se joacă, freacă nişte lego, e groaznic. Să nu cânte la pian la 5 ani. Revoltător! Să nu fie pe schiuri la 2 ani. Îngrozitor! La un an de zile să nu ştie să citească? Doamne fereşte!”
Puteți citi si vedea interviul integral pe stirileprotv.ro
Alexa Stănescu
Mihai Peticilă
Raluca Pantazi
Redacția
G4Media.ro
Diana Ghimiși
4 comments
a performa nu este verb in Dex, și. ai nou nu exista cuvântul medie ci numai average?
Mda, din nou sistemul finlandez. Intrebarea este daca dl. Chirila a facut si legatura intre sistemul finlandez si realizarile/ eficienta lui pe termen lung. Cand mergi pe strada si vezi o buna parte din locuitorii Helsinkiului, mai ales cei ce au beneficiat de noul sistem, parca iti apar niste intrebari…. O fac de fiecare data cand merg acolo…
Nu stiu cum pasiunea si constructivismul acestui sistem se transforma in barbati si femei bautori pe marginea apei de la 3PM pana mult dupa miezul noptii.. si sunt multi, nu cazuri izolate. Poate asta e cheia fericirii finlandeze, dar parca nu e chiar o cale de urmat.
Pe de alta parte tenisul, inotul si schiul nu a stricat niciodata niciunui copil sau om, ba dimpotriva. Ca parinte voi alege oricand un sport si o activitate creativa in locul statului la televizor, tableta, telefon, pentru ca din pacate asta este alternativa. Daca copilul nu va merge la activitati organizate, nu prea are ce face decat sa stea in casa, in special in orasele mari.
Dar pare ca Dl. Chirila vrea sa devina cunoscut si cu altceva in afara de muzica si incepe campania…poate electorala….
depinde unde mergi, daca tu compari cartierele negre din Helsinki, compara cu Ferentari.
O comparatie viabila e sa compari ratele de abandon scolar intre cele 2 scoli. Ratele de analfabetism dintre cele 2 scoli. Puterea de adaptare si de integrare in joburi intre cele 2 scoli. Cati rateaza tabla inmultirii la 14 ani, si calculele minore folosite la piatza (by the way, clasa mea in anii comunisti jumatate nu stiau tabla inmultzirii). Compara si gradul de entuziasm cu care se duc copiii, tot asa, statistic. Siguranta cu care se duc copiii SINGURI la scoala in Helsinki, la 9 ani, versus Bucuresti. Numarul de toalete in fundul curtii. Sanatatea emotionala a elevului se vede si in numarul de imbolnaviri si lipsa de la scoala, copiii somatizand f. usor.
Cat despre tenis si inot si ski, se fac si in Helsinki. Dar se fac la scoala si activitati ieftine si accesibile oricarui copil: tricotat, grup coral, atelier de gatit, tesut sau sudura. Nu e nevoie de costuri sau materiale scumpe, acestea pot ajuta la identificat copiii kinetici dar si a le inbunatati rabdare si concentrare. Cum am zis rudelor din romania ca am invatat fata de 9 ani sa tricoteze si sa coase un nasture au ramas cu privire lunga: PT CE???.
(p.s. pediatrul nostru a zis ca niciun caz tenis la copii si mai ales la copii mici, deformeaza musculatura si coloana, inot si dans da, pt simetrie si armonie. )
Copiii sun o problema de cand vin pe lume. TRaseul de urmat este stabilit de parinti in functie de dorintele lor neimplinite, de statutul lor la un moment dat …intr-un cuvant de prostia lor. In general, parintii se ocupa prea putin de copii. Unii din nestinta, altii din “lipsa de timp”, dar sigur din prostia tuturor. Lasati in voia soartei sau pe mana cuiva care le poarte de grija, trebuie sa faca multe activitati in afara orelor de gradinita sau de scoala (de la mersul cu vacile pe tarla la cursuri educative!). totul nimai ca parintii sa nu le “poarte de grija”. Ajung la scoala obositi. Acolo dau peste cate o doamna foarte “buna” care ii terorizeaza fie cu apelative , fie cu teme interminabile. Totul se transforma intr-un stres. Compararea permanenta cu colegii “mai buni” atunci cand doamnei nu-i place mutra parintelui sau a copilului, atitudinea belicoasa fata de copiii care povestesc detaliat acasa ce face “doamna la clasa” urmata de solicitarea unor explicatii din partea parintilor, il indeparteaza pe copl de scoala in care vad doar partea urata. La gimnaziu copilul intra cu caracterizarea facuta de doamna si atunci se continua chinul, cu diferenta ca are de infruntat mai multe doamne si domni. Catre finalul gimnaziului si in liceu/scoala profesionala apar formele mai dure de manifestare a repulsiei fata de scaoa, completate de reprosuri din partea parintilor si profesorilor care ii vad pe ratatii de maine.
Oare unde au fost parintii, doamnele si domnii in toti acesti ani? Nimeni nu a vazut nimic? Poate ca parintii “ocupati” i-au tratat pe profesori cu mai multa “atentie pe parcursul acestor ani si si-au rasplatit coiii cu haine si masini scumpe la majorat, ca doar au “meritat”! Vor urma, acesti copii, si o facultate, una dupa renumele promovat de alti parinti care “stiu”, si isi vor dori un post de “manager” ca numai asa se poate descurca, fara ca nivelul de cunostinte si competente REALE sa justifice pretentiile. Si asa s-a mai format o generatie. Unde este beneficiul natiunii noastre? Se castiga la tupeu nu la valoare. Tupeul acestor copii ii va duce in pozitii cheie si vor continua sa ia decizii strambe, asa cum se iau si acum. PROGRES sau REGRES pentru oamenii normali, pentru noi ca natiune?
Unde este vina parintilor? In lipsa lor de educatie sau in lipsa lor de bun simt?