UB Summer University: șase zile de experiență la Universitatea din București, pentru elevii de clasa a XI-a / Înscrieri până pe 6 iunie

6.583 de vizualizări
Foto: captură site UB Summer University
Elevii de liceu, de clasa a XI-a, sunt invitați să participe la Școala de Vară UB Summer University, desfășurată în perioadele 13-20 și 21-28 iulie la București. La a cincea ediție acest an, vor fi selectați în program 120 de elevi, iar pașii de înscriere sunt simpli. Totodată, intrarea în proiect are o taxă de 300 de lei, după confirmarea admiterii.

Sunt două perioade în care Universitatea desfășoară această școală de vară, 13-20 și 21-28 iulie, fiind vizați exclusiv elevi din afara Bucureștiului. „Fie că este vorba de cursuri, mersul la cantină, nopțile nedormite sau atmosfera din campus, super-eroii vor avea ocazia să le experimenteze pe toate.”, îi îndeamnă organizatorii programului pe elevii cărora li se adresează.

În prima săptămână, facultățile gazdă sunt:

  • Facultatea de Chimie
  • Facultatea de Filosofie
  • Facultatea de Fizică
  • Facultatea de Istorie
  • Facultatea de Limbi Străine
  • Facultatea de Matematică și Informatică
  • Facultatea de Psihologie și Științele Educației
  • Facultatea de Științe Politice
  • Facultatea de Teologie Ortodoxă

În cea de-a doua săptămână, se desfășoară școala de vară la următoarele:

  • Facultatea de Administrație și Afaceri
  • Facultatea de Biologie
  • Facultatea de Drept
  • Facultatea de Geografie
  • Facultatea de Geologie și Geofizică
  • Facultatea de Jurnalism si Științele Comunicării
  • Facultatea de Litere
  • Facultatea de Sociologie și Asistență Socială
Sunt elev, cum mă înscriu?

Printre pașii enumerați în anunțul oficial, cei care doresc să se înscrie trebuie să completeze formularul de înscriere, să fie informați că iau parte în program, iar apoi să achite taxa în valoare de 300 de lei.

Pagina formularului de înscriere se găsește aici. Primul pas este completarea documentelor următoare care trebuie salvate într-o arhivă ce va fi urcată în pagină la final:

Tot în aceeași pagină, cei care doresc să se înscrie, trebuie să completeze câteva câmpuri cu date personale, succedat de un altul legat de opțiunile facultăților și motivația de a petrece o săptămână în cadrul acestora.

La final, după cum s-a precizat mai sus, trebuie încărcat folderul arhivat cu documentele necesare.

Organizatorii UB Summer University îi vor anunța pe cei admiși pentru ca aceștia să plătească apoi taxa de înscriere.

„Cea mai tare aventură a verii, unde viața de student din cadrul Universității din București e prezentată cu tot ce presupune ea. Nopți nedormite, examene, proiecte, oboseală, petreceri, prietenii sunt doar câteva dintre lucrurile pe care elevii de clasa a XI-a le vor experimenta în cele 6 zile ale proiectului.

Supereroii vor merge la cursurile facultății alese, vor fi cazați în campus, vor lua mesele la cantină și vor avea ocazia să participe la diverse activități și joculețe pregătite special pentru ei.”, menționează organizatorii pe site-ul oficial.

Foto: captură site UB Summer University

Citește și:
11 școli de vară pentru liceeni în perioada iulie-septembrie 2021, organizate de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași / Se pot înscrie elevii ale căror școli sunt în proiectul ROSE
OFICIAL Probele de competențe de la bacalaureat 2021 nu se susțin, ci se echivalează sau se recunosc. Ordinul privind metodologia de echivalare a fost publicat în Monitorul Oficial
Admitere la facultate 2021. Care sunt cele 14 facilități acordate elevilor cu rezultate deosebite, odată ce devin studenți ai Universității de Vest din Timișoara (P)


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Șerban Iosifescu: Rezultatele PISA nu se pupă cu vorbele politicienilor, 40% dintre elevi nu au progresat semnificativ în ultimii 20 de ani, în ciuda reformelor și programelor anunțate cu surle și trâmbițe

Cercetătorul în științele educației și expertul educațional Șerban Iosifescu vorbește despre discrepanța între „vorbele politicienilor” și rezultatele PISA 2022. Într-o postare recentă pe Facebook el subliniază că aproximativ 40% dintre…
Vezi articolul

Mesajul expertei OECD, Tanja Bastianic, după rezultatele PISA 2022, pentru Guvern: Educația trebuie să devină importantă. Vă rog, veniți la OECD cu întrebări concrete despre ce puteți face și vă îndrumăm

„Educația trebuie să devină importantă pentru Guvern”, a spus Tanja Bastianic, analistă a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), care a fost prezentă marți la publicarea rezultatelor testării PISA…
Vezi articolul

Ministrul Educației anunță că a solicitat alocarea de fonduri pentru finanțarea suplimentară a unui număr de peste 6.000 de posturi de rezidenți în învățământul superior, înregistrați anul acesta

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că a solicitat Ministerului Finanţelor alocarea de fonduri, la rectificarea bugetară, pentru asigurarea finanţării unui număr de peste 6.000 de rezidenţi în învăţământul superior…
Vezi articolul