UDMR susţine legile Educaţiei. Nu sunt perfecte şi vom încerca să le îmbunătăţim, susține vicepreşedintele Comisiei de învăţământ din Senat

341 de vizualizări
Irina Kovacs / Foto: Agerpres
Irina Kovacs / Foto: Agerpres
Vicepreşedintele Comisiei de învăţământ din Senat, Irina Kovacs, a anunţat că UDMR va susţine în Parlament legile Educaţiei şi aşteaptă ca, după adoptarea acestor acte normative în Camera Deputaţilor şi Senat, Ministerul Educaţiei să elaboreze metodologii pentru ca ţintele propuse în legile Educaţiei să fie atinse, potrivit Agerpres.

„Nicio lege nu poate avea pretenţia că este perfectă. Vom încerca să le îmbunătăţim în Parlament astfel încât beneficiarii Educaţiei, cei 3 milioane de elevi şi 500.000 de studenţi, să aibă parte de cea mai bună formă posibilă a acestor legi. Apreciez ţintele ambiţioase din acest pachet legislativ – centrarea sistemului educaţiei pe elev, reducerea analfabetismului funcţional, a abandonului şcolar, îmbunătăţirea rezultatelor la examenele naţionale. Ne dorim cu toţii ca aceste ţinte să fie atinse. Îmi doresc ca, în urma adoptării acestor legi, Ministerul Educaţiei să elaboreze o legislaţie subsecventă, nişte metodologii care să ducă, în final, la atingerea ţintelor propuse în sistemul educaţional. UDMR susţine legile Educaţiei”, a spus Irina Kovacs.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a participat miercuri în plenul Senatului, la dezbaterea Ora Guvernului, ca urmare a invitaţiei adresate la propunerea grupului senatorial USR. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Înscrierea la școală și la grădiniță a copiilor neînsoțiți din Ucraina. Cererile se depun sau se trimit la inspectoratul școlar de către reprezentantul autorității competente

Copiii neînsoțiți care vin din Ucraina pot fi înscriși la școlile și grădinițele din România ca audienți de către reprezentantul autorității competente/coordonatorul Grupului operativ pentru minorii neînsoțiți, potrivit ordinului pentru…
Vezi articolul

Notele în școală rămân de la 1 la 10, iar calificativele în primar de la „Insuficient” la „Foarte bine”, dă asigurări Ministerul Educației: implementarea standardelor de evaluare nu va modifica sistemul de notare

Standardele naționale de evaluare pentru învățământul primar și gimnazial vor fi publicate în iunie 2026, după o etapă de pilotare în școli, iar aplicarea lor la nivel național este prevăzută…
Vezi articolul

Proiectul de lege a învățământului superior a fost adoptat în Camera Deputaților. Urmează să ajungă la dezbateri în Senat / Printre modificări: actualii rectori pot rămâne în funcție încă 10 ani de la intrarea legii în vigoare

Camera Deputaților a adoptat miercuri, 10 mai, proiectul de lege a învățământului superior. S-au înregistrat voturi 189 „pentru”, 74 „contra” și 10 abțineri. Cele mai importante modificări vizează posibilitatea ca rectorii…
Vezi articolul

Alexandru Rafila, despre începerea școlii: Simulările trebuie să înceapă de acum / Copiii din aceeaşi clasă trebuie să fie colegi, să discute unul cu celălalt, e nevoie de prezența profesorului / Să nu încercăm să îi transformăm în nişte cititori de tablete / Școlile cu un număr mic de elevi pot avea program normal

Simulările pentru anul școlar care va începe la 14 septembrie ar trebui să înceapă de acum, iar o clasă fizică ar trebui să aibă 15 elevi, spune profesorul Alexandru Rafila,…
Vezi articolul

Aproape trei sferturi din directorii de școli și două treimi din inspectorii școlari au avut ore la plata cu ora în anul școlar 2024-2025, arată datele Ministerului Educației / De la 1 septembrie, nu mai au voie să ia PCO decât în cazurile aprobate de ISJ

Mii de directori, directori adjuncți și inspectori școlari au desfășurat activități de predare în regim de plată cu ora în anul școlar 2024-2025, potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării obținute…
Vezi articolul