Învățământul profesional devine obligatoriu pentru elevii cu medii sub 5, care susțin Evaluarea Națională anul acesta. Metodologia de admitere la liceu a fost publicată în Monitorul Oficial

40.041 de vizualizări
Învățământul profesional devine obligatoriu , Exodul creierelor
Exodul creierelor din România. Foto: Pexels.com
Învățământul profesional devine obligatoriu pentru elevii care susțin Evaluarea Națională anul acesta și obțin o medie de admitere sub 5. Prevederea apare în metodologia de admitere la liceu publicată în această dimineață în Monitorul Oficial și semnată de ministrul interimar Daniel Breaz.

Media de admitere la liceu se calculează în continuare luând în calcul media de la Evaluarea Națională 2020 (care are o pondere de 80% în media de admitere la liceu) și media generală de absolvire a claselor V-VIII (care are o pondere de 20%).

Învățământul profesional devine obligatoriu

Elevii care susțin Evaluarea Națională 2020 și care vor avea o medie de admitere la liceu sub 5 nu vor intra în procesul de repartizare la licee, fie ele tehnologice, teoretice sau vocaționale. Singura rută către care va trebui să se îndrepte este cea profesională, de 3 ani, duală sau clasică.

Limita de 5 pentru admiterea la liceu este prevăzută la articolul 2, alineatul 10 din ordinul publicat astăzi în Monitorul Oficial, care spune următoarele:
  • (10) La procesul de admitere în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020-2021 participă numai elevii care au susținut evaluarea națională și a căror medie de admitere, calculată conform pct. I al anexei nr. 2 la prezentul ordin, este minimum 5.00 (cinci).
Foto: Monitorul Oficial

Monitorul Oficial a publicat astăzi, 5 septembrie 2019, Ordinul privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020 – 2021. La această admitere la liceu participă elevii care pe 9 septembrie 2019 intră în clasa a VIII-a și care susțin în vara lui 2020 examenele de Evaluare Națională 2020. Ordinul poartă semnătura ministrului interimar al Educației, Daniel Breaz, și a fost aprobat în Minister pe 27 august 2019.

Amintim că Ministerul Educației a discutat introducerea limitei mediei 5 pentru admiterea la liceu în ședința din 14 august a Comisiei de Dialog Social de la nivelul instituției (detalii aici). Potrivit surselor Edupedu.ro, votul în ședința Comisiei de Dialog Social a fost de 3 la 2, în favoarea limitării accesului la liceu, astfel:

  • Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație Spiru Haret (FSE Spiru Haret) și Federația Asociațiilor de Părinți au votat “pentru“,
  • în timp ce Asociația Elevilor din Constanța (AEC) și Consiliul Național al Elevilor (CNE) au votat “împotrivă“.
Iulian Cristache
Iulian Cristache / Foto: Facebook Iulian Cristache

Preşedintele Asociațiilor de Părinți, Iulian Chistache, care s-a exprimat în favoarea limitării accesului la liceu pentru elevii cu medii sub 5, a declarat atunci pentru Edupedu.ro că “noi, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți, ne-am fi dorit ca prima generație care se supune acestei reglementări să fie formată din elevii care încep gimnaziul, deci care intră în clasa a V-a acum, în toamnă. În plus, Ministerul Educației ar trebui să vină cu acțiuni compensatorii, cu consilieri de orientare școlară și cu acțiuni de consiliere inclusiv a părinților, care de multe ori refuză această rută“. Dar decizia de introducere a acestei măsuri peste 4 ani, când elevii care intră acum clasa a V-a ar ajunge la final de gimnaziu, “s-ar fi putut realiza numai prin modificarea Legii educației, nu prin ordin de ministru”, a continuat liderul părinților.

Problema pe care trebuie să o conștientizeze părinții este că un copil care se ducea cu nota 3 la un liceu teoretic avea șanse aproape de 0 să obțină diploma de Bacalaureat. În această situație, își făcea mai mult rău, mergând pe o rută de eșec, în final. De aceea am hotărât ca acești elevi cu medii de admitere de sub 5 să meargă la profesională. Nimic nu îl împiedică pe elevul cu medie de 4,90 ca, la finalul clasei a IX-a, să se transfere la liceu, cu diferențele de rigoare și dacă media la final de clasă este egală cu ultima medie din clasa în care vrea să se transfere. Și nimeni nu îl împiedică pe elev să meargă către universitate și de la profesională, trebuind să facă doar un an în plus de liceu“, a declarat preşedintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar.

Andrei-Mihai Tănase / Foto: Facebook

De partea cealaltă, președintele Asociației Elevilor din Constanța (AEC), Andrei-Mihai Tănase, a afirmat atunci pentru Edupedu.ro că interdicția de a intra la liceu cu medii sub 5 “este de natură să plaseze o stigmă și mai mare pe sistemul de învățământ profesional”, “accentuând mentalitatea promovată de multe ori și de părinți sau elevi prin replicile de tipul ‘Învață, să nu ajungi la profesională’“.

Suntem de părere că sistemul de învățământ românesc ar trebui să asigure o flexibilitate în parcursul educațional al elevilor, în funcție de competențele și potențialul lor. Astfel, așa cum am făcut-o și în Comisia de Dialog Social, solicităm Ministerului Educației Naționale eliminarea acelei prevederi din cadrul proiectului de ordin“, a precizat Tănase.

Citește și:

3 comments
  1. Poate o măsură cu alt cap,nu cel de pe umeri.E o măsură iresponsabilă.Doar un examen de admitere ar decide corect.Cunosc foarte multi elevi care ,deși au luat note foarte mici la evaluare și au revenit în liceu și au luat bacul cu brio.Cauzele sunt multiple,nu stau sa le enumăr acum.Pe de alta parte,această măsură va duce la regresul școlilor profesionale,și așa puține și cu prea puține șanse de a scoate meseriași buni in domeniul lor.

  2. Nu cred că măsura introdusă va rezolva problema calificărilor în diferite domenii de activitate ! Prin această măsură se stigmatizează învățământul profesional ! Eşti la şcoala profesională ? Eşti un elev slab !!! Prin aceasta vor scădea şi mai mult numărul elevilor care urmează o şcoală profesională ! Introducerea unui examen de admitere ar decide corect cine unde ajunge !

  3. În sfârșit, o măsură cu cap! Nu e posibil ca elevii care nu sunt în stare să ia minim 5 la evaluarea din clasa a opta să facă față la liceu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Peste 1.300 de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 75 din București trec la școala online după doar două zile de cursuri față în față. Un caz de COVID-19 în rândul îngrijitoarelor suspendă toată activitatea școlii

Toți elevii din clasele aflate într-un corp de clădire al Școlii Gimnaziale nr. 75 din Sectorul 3 al Capitalei au trecut de miercuri, 15 septembrie, la școala online, potrivit Ministerului…
Vezi articolul

Peste 1.200 de cadre didactice auxiliare sau personal nedidactic (1,53%) vor fi date afară din școli și grădinițe săptămâna viitoare, după interzicerea detașărilor, potrivit Ministerului Educației

Ministerul Educației anunță că „doar 1,53%” din numărul posturilor didactice auxiliare și nedidactice din sistemul de învățământ preuniversitar „se vor vacanta”, după intrarea în vigoare a OUG 1/2020. Ordonanța prevede…
Vezi articolul

Subiecte Bacalaureat 2024, sesiunea specială, Limba română, publicate de Ministerul Educației. Eseu despre particularitățile de construcție a unui personaj dintr-un text dramatic – la subiectul III pentru elevii de la uman

Subiectele pe care le-au avut de rezolvat elevii la Limba și literatura română, din cadrul sesiunii speciale a examenului de Bacalaureat 2024, au fost publicate de Ministerul Educației. Proba obligatorie…
Vezi articolul