Legea care acorda profesorilor statut de autoritate publică a fost declarată neconstituţională de CCR

10.166 de vizualizări
Calendar oficial mobilitate
Foto: OECD
Legea care acorda profesorilor statut de autoritate publică a fost declarată neconstituţională de Curtea Constituţională, potrivit unui comunicat al instituţiei.

„În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că Legea privind măsurile de protecție a personalului didactic, de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar în îndeplinirea atribuțiilor specifice funcției este neconstituțională, în ansamblul său. În argumentarea soluției pronunțate, Curtea a reținut, în esență, că legea supusă controlului de constituționalitate a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului”, menţionează CCR.

„Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și primului-ministru”, se arată în comunicat.

Reamintim că Senatul României a adoptat pe 3 februarie proiectul iniţiat de senatorul PSD Şerban Nicolae la cererea sindicatelor FSLI conduse de Simion Hăncescu.

Concret, legea prevedea că agresorii cadrelor didactice riscau pededepse mai mari cu o treime decât în mod normal, în cazul violenței fizice sau verbale.

În cazul lovirii sancțiunile erau și mai mari, de până la doi ani și jumătate de închisoare.

FOTO: OECD


6 comments
  1. Nu stiu daca acest statut era cea mai buna solutie, insa ceva trebuie facut intru protectia cadrului didactic si pedepsirea penala a elevului. Daca un profesor ciufuleste putin un elev, vuieste tara sk se fac para-anchete. Daca un profesor a fost lovit cu ranga si i s-a rupt piciorul, a trecut stirea fix la fel cum ar fi trecut daca dadeam eu in presa ca mi-a nascut cateaua. Si s-a ajuns ca azi, cand un cadrj didactic a fost amenintat video ca i se taie gatul daca nu da nota buna la tema.

  2. Curtea constituțională este neconstituțională în frunte cu corupții din conducere. Curtea constituțională ar trebui desființată.

  3. Propunere salarii de 5000 -10000 euro,concediu nelimitat,elevii sa invete cu parintii si fratii mai mari,asta este ce vor si doresc cadrele didactice si acum ne am convins si noi parintii de efortul profesorilor.

    1. Pauza, tu scrii acelasi lucru la orice postare, fara legatura cu subiectul. Trateaza-ti, dom’le, frustrarile de genul in locuri specializate.

    2. Serios? Cati pot invata cu părinții și fratii mai mari? Păi ei tot cu profesorii au invatat. Si profesorii nu fac nimic bun, ziceți dumneavoastra. Atunci, ce e de facut? Sa fim autodidacti, nu? Va fi un imens succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Liderul sindical Marius Nistor: Dacă sistemul de învățământ universitar nu va începe să-i identifice în mod real pe cei care au vocație, dacă nu vor fi pregătite cu adevărat viitoarele cadre didactice, viitorul nu arată foarte bine

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Radio România Actualități că „viitorul nu arată foarte bine pentru învățământul românesc”, dacă universitățile nu vor începe să-i…
Vezi articolul

FOTO Cartea lui Călin Georgescu în care candidatul pro-rus citează din teroristul Unabomber, care ura progresul și dezvoltarea societății, promovată la Târgul de carte Gaudeamus / Organizator: Noi nu putem să controlăm ceea ce fac editurile

Cartea lui Călin Georgescu, „Marea Renaștere”, publicată la Editura Prestige, este promovată la Târgul de Carte Gaudeamus din București, unde are un stand cu vizibilitate semnificativă, după cum se poate…
Vezi articolul