LISTĂ Peste 220 de școli s-au închis în ultimele 24 de ore și elevii învață online, după centralizarea Ministerului Educației, pe baza interpretării articolelor din ordinul comun care permit Consiliului de Administrație să ia decizia suspendării cursurilor pe alte motive decât cazurile de infectare / În București sunt 110 școli închise

23.751 de vizualizări
Școală închisă / Foto: Edupedu.ro
Lista publicată de Ministerul Educației cuprinde peste 300 de școli, licee și grădinițe care au suspendat din data de 12 octombrie predarea în format fizic integral și elevii au trecut în online. în București sunt 110 școli, după ultima actualizare a listei, potrivit instituției.

Este vorba despre „situația solicitărilor de trecere in online a școlilor, defalcat pe baza Art. 3.2 (cu aprobare ISJ/ISMB) și pe baza Art. 6.9. (pe baza de infectări, cu aviz DSP și solicitare de hotărâre CJSU/CMBSU)”, potrivit Ministerului Educației.

Concret, sunt 226 de școli închise în ultimele 24 de ore în țară prin decizia Consiliului de Administrație și 83 pe baza cazurilor de infectare.

Cele mai multe școli care s-au închis în ultimele 24 de ore sunt în București.

Reamintim că închiderea școlilor vine după ce reprezentanții părinților și ai elevilor au cerut ca decizia închiderii școlilor peste pragul de 6 la mie, rată de infectare în localitate, să fie lăsată la nivelul Consiliului de Administrație al școlii.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat apoi în conferință de presă că aceste prevederi deja există și a cerut inspectoratelor școlare să centralizeze cererile unităților de învățământ care vor să aplice aceste prevederi, dând vina pe directori pentru „fugă de răspundere”.

Ce prevăd articolele indicate de ministrul Educației:

Ordinul comun al miniștrilor Sănătății și Educației este cel care reglementează în această perioadă activitatea din școli, în condiții de pandemie. La finalul lunii septembrie, a fost eliminat din decizia de a închide școala și a trece la învățarea online, pragul ratei de incidență de 6 la mie, școlile putând să se închidă dacă au cazuri în mai mult de 50% din clase sau dacă așa decid, în funcție de alți factori. 

Articolul 3, alineatul 2: 

  • (Consiliul de administrație al unității de învățământ propune ISJ/ISMB aplicarea scenariului de organizare și desfășurare a cursurilor în unitatea de învățământ) 
  • În situații justificate de infrastructura și resursele existente, unitățile de învățământ/unitățile conexe pot desfășura activități didactice în sistem online cu aprobarea ISJ/ISMB, chiar și în situația în care nu se impune suspendarea cursurilor cu prezență fizică în condițiile art. 6.

Articolul 6, alineatul 9:

  • La apariția cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în rândul cadrelor didactice, didactice auxiliare sau nedidactice, acestea au obligația de a anunța conducerea unității de învățământ care va informa DSP/DSPMB. DSP/DSPMB, în urma anchetei epidemiologice, va stabili care sunt contacții direcți ai acestora și va decide împreună cu conducerea unității de învățământ dacă se impune suspendarea activităților didactice la nivelul grupei/clasei sau unității de învățământ, înainte de îndeplinirea condițiilor de la alin. (2). 
  • Măsura suspendării la nivelul unității de învățământ este dispusă prin hotărârea CJSU/CMBSU, la propunerea conducerii unității de învățământ/instituției conexe, cu avizul ISJ/ISMB și al DSP/DSPMB.

Articol în curs de actualizare


2 comments
  1. Aici nu e nimic de interpretat si nici despre decizie nu e vorba: scrie clar ca CA propune (nu decide), iar inspectoratele scolare corespunzatoare DECID!!

  2. Concursul pentru directori trebuie anulat sau ținut online, mulți candidați sunt bolnavi și nu uitați, aproape 17.000 cazuri noi zilnic, e criminal…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Ministerul Educației obligă școlile să comande manuale pentru anul viitor, majoritatea tot de la Editura Didactică și Pedagogică. Asta deși a anunțat că va cumpăra noi manuale prin licitație

De astăzi, toate școlile sunt obligate să-și comande manuale școlare pentru clasele I-VI, pentru anul școlar 2019-2020. Anunțul apare într-o notă trimisă tuturor școlilor din țară de către Centrul Național…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Programa de limba germană modernă pentru liceu nu este recunoscută de 18 din cei 21 de profesori din grupul de lucru de la minister, care cer ministrului Daniel David, într-un memoriu, să fie retrași de pe lista autorilor

Asociația Profesorilor de Limba Germană din România (APLGR) reclamă, într-un document trimis ministrului Educației și Cercetării și obținut de Edupedu.ro, modul în care a fost constituit și a funcționat grupul…
Vezi articolul

Rezidențiat „pe hârtie”. Percheziții în București și mai multe județe într-un dosar privind diplome false de medic specialist obținute în Republica Moldova – VIDEO

Mai mulți medici din România sunt suspectați că au solicitat Ministerului Sănătății recunoașterea titlurilor de calificare medic specialist dobândite în Republica Moldova, deși studiile de rezidențiat, care presupuneau prezența fizică…
Vezi articolul