ULTIMA ORĂ Șerban Valeca, propus ministru al Educației după o răsturnare de situație în ședința PSD

12.614 vizualizări
Foto: Gov.ro
UPDATE Răsturnare de situație în ședința Comitetului Executiv Național al PSD, unde s-au decis numele propunerilor de miniștri pe portofoliile cu interimari. La Educație, după ce la începutul ședinței Viorica Dăncilă a avansat numele secretarului de stat Florian Lixandru, propunerea finală este Șerban Valeca, transmite Digi 24. Este pentru prima dată când numele propus de președintele PSD în CEX este respins de baronii locali, care l-au impus pe Valeca.

Șerban Valeca (63 de ani) este președintele PSD Argeș, este vicepreşedintele Senatului și a fost de două ori ministru al cercetării: o dată în guvernul Grindeanu și în guvernul Adrian Năstase. Amintim că numele lui Șerban Valeca a fost vehiculat la cercetare și la finalul anului trecut, funcție preluată până la urmă de Daniel Breaz. Valeca este inițiatorul și susținătorul afacerii ALFRED – reactorul nuclear de la Mioveni.

Șerban Valeca este la al patrulea mandat de parlamentar din partea social-democraților. Este membru corespondent al Academiei Oamenilor de Știință, unde Ecaterina Andronescu este membru fondator. Este doctor în Științe inginerești la Universitatea Politehnica din București, este specializat în inginerie nucleară și absolvent al cursului postuniversitar în specializarea “Conducerea strategica în domeniul securității naționale” la Colegiul Național de Apărare.

A fost Guvernator al României la Agenția Internațională pentru Energie Atomică. Dar a fost și președinte european al United World Karate Federation, potrivit CV-ului publicat pe senat.ro.

Citește și:


1 comment
  1. Alt inginer la educatie , nu pot intelege acest lucru !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Sindicatele transmit profesorilor și angajaților din Educație că Guvernul a fost de acord cu creșterea în două tranșe pe noua grilă a salarizării și ca prevederea să fie inclusă în Ordonanța de urgență

Sindicatele din educație le transmit profesorilor și celorlalți angajați că Guvernul a fost de acord cu creșterea în două tranșe a salariilor pe viitoarea grilă din viitoarea lege a salarizării…
Vezi articolul

Viitorul guvern să garanteze alocarea a 15% din cheltuielile bugetului general consolidat pentru Educație, dar și 1% din PIB pentru cercetare, să crească bursele, să declare incompatibile funcțiile de rector și parlamentar, să pregătească profesorii care trebuie să aplice reformele curriculare – cererile adresate de 3 organizații de tineret pentru candidații în alegeri

Finanțarea învățământului superior și preuniversitar, dar și a cercetării, regulile de etică în universități, sprijin pentru elevii și studenții dezavantajați, dar și pentru profesorii care trebuie să aplice o serie…
Vezi articolul