Cine este Șerban Valeca, propus ministru al Educației: Președintele PSD Argeș, fost ministru al Cercetării în Guvernele Năstase și Grindeanu care a lovit puternic cercetarea prin evacuarea evaluatorilor internaționali din competițiile din cercetare

5.324 de vizualizări
Foto: gov.ro
Votat de baronii PSD să ocupe funcția de ministru al Educației la finalul unei ședințe în care toate propunerile premierului Dăncilă pentru acest portofoliu au fost respinse de aripa Dragnea, Șerban Valeca (63 de ani) a fost ministru al Cercetării în guvernele Năstase și Grindeanu. Este persoana care a dat o lovitură puternică Cercetării în ultimul său mandat, evacuând evaluatorii internaționali din competițiile pe cercetare, în 2017, și numind la vârful comisiilor din cercetare oameni controversați, cu probleme penale la acea vreme și remarcați doar prin apropierea de partid.

Președinte al PSD Argeș, vicepreşedinte al Senatului aflat la al patrulea mandat de parlamentar din partea social-democraților, Valeca este membru corespondent al Academiei Oamenilor de Știință, unde Ecaterina Andronescu este membru fondator, și susținător al reactorului nuclear de la Mioveni – ALFRED.

În 2017, a eliminat evaluatorii străini din competițiile derulate între proiecte de cercetare în valoare de 873 de milioane de lei, după scria HotNews.ro la acea vreme.

În același an, Șerban Valeca modifica din temelii componența mai multor comisii esențiale pentru cercetarea românească, pentru a introduce “un cercetat penal, un consilier local PSD, sindicalisti, sinecuristi din diverse academii“, relata atunci HotNews.ro.

Într-un articol intitulat “Reciclarea cadrelor și cercetarea românească – episodul Dr. Șerban Valeca“, cercetătorii Octavian Micu, Mihai Miclăuș şi Lucian Ancu scriau următoarele, la finalul anului trecut, despre Șerban Valeca:

  • Programul de Guvernare a fost în opinia d-lui cel care l-a obligat să intre cu cizmele în cele patru Consilii Consultative din subordinea MCI: al Cercetării Științifice (CNCS), cel Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare-Inovare (CCCDI), de Etică (CNE) și cel pentru Transfer Tehnologic (CNTT). Componența acestora a fost complet schimbată la nici 4 luni de la numirea membrilor pentru un mandat de 4 ani. Vă veți întreba de ce, având în vedere că acestea sunt oricum consultative pentru ministru? Răspunsul: pentru ca prin pachetele de informații ale viitoarelor competiții, pe care aceste Consilii le întocmesc, să fie redusă drastic calitatea aplicanților, acestora fiindu-le permis să raporteze ca și „realizări” și premiile și medaliile de la Geneva (aspect despre care am mai povestit). În paralel cu MCI, și ministerul Educației a trecut la treabă, prin epurări în rândul membrilor CNATDCU (consiliul responsabil cu sanționarea plagiatelor), proces definitivat luna trecută, când au fost schimbați membrii vocali cu alții obedienți. 
  • poate cea mai nocivă „realizare” a mandatului Valeca-2017 a fost renunțarea la evaluatorii internaționali și folosirea exclusivă a celor români, implicit schimbarea limbii de depunere a proiectelor din engleză în română. Această măsură ne-a aruncat înapoi cu cel puțin o decadă în privința bunelor practici folosite în plan internațional în domeniul cercetării științifice. Despre asta nu mai povestim pentru că am făcut-o deja de destule ori, inclusiv în Nature. Pe scurt însă: suntem singurii din sistemele „vestice” de cercetare care nu permit accesul unor câștigători ai premiilor Nobel la evaluarea proiectelor de cercetare naționale, permițând însă unor aplicați în competițiile naționale să fie și evaluator, sau soților să-și evalueze soțiile. 
  • nu a lansat nicio o competiție națională de proiecte. Prima și singura competiție națională de proiecte din cadrul Programului Național de Cercetare a fost lansată în toamnă, și a fost lovită de multiple scandaluri privind întregul proces, de la cele 3 zile de dezbateri publice asupra pachetului de informații, la modificări ale bugetelor proiectelor declarate câștigătoare, precum și ale timpului de implementare al acestora. 
  • nu a finalizat niciuna din competițiile naționale de proiecte lansate în 2016, acestea fiind contractate abia anul acesta, cu întârziere de mai bine de un an față de termenul stabilit. A fost nevoie de 3 miniștri ai actualei puteri la cârma MCI (deci nu putem da vina doar pe dl Valeca) pentru a finaliza toate cele patru competiții naționale de proiecte lansate de tehnocrați în 2016. Acestea au fost: Proiecte postdoctorale, Proiecte destinate formări de tinere Echipe, Proiecte Complexe de Cercetare de Frontieră și Proiecte de Cercetare Exploratorie.
  • mâna dreaptă a dlui Valeca a fost dl Dr. Șerban Georgescu, secretar de stat pe atunci, devenit ulterior ministru și reciclat ulterior în aceeași poziție de secretar de stat, pe care o ocupă în prezent. Dl Dr Georgescu este cel care la plecarea din minister a publicat un raport de activitate catalogat ca „între laudă de sine și „fake news” de către Ad Astra. Cu alte cuvinte dl Valeca a avut sfătuitori de nădejde, pe care probabil îi va avea și în noul mandat. Că deh, dacă apartul merge, de ce să-l schimbi/repari?
  • programul ce asigura accesul cercetătorilor români la literatura de specialitate internațională (ANELIS+) a fost disfuncțional pe întreaga perioadă a mandatului. Cu alte cuvinte, acele reviste care permit accesul la conținut doar în baza unui abonament (adică majoritatea celor de top) erau inaccesibile românilor.

 

Valeca este doctor în Științe inginerești la Universitatea Politehnica din București, este specializat în inginerie nucleară și absolvent al cursului postuniversitar în specializarea “Conducerea strategica în domeniul securității naționale” la Colegiul Național de Apărare.

A fost Guvernator al României la Agenția Internațională pentru Energie Atomică. Dar a fost și președinte european al United World Karate Federation, potrivit CV-ului publicat pe senat.ro.

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Macron a anunțat închiderea tuturor școlilor din Franța pentru următoarele trei săptămâni: Calendarul va fi adaptat, nu-i lăsăm pe copiii noștri singuri fără școală / Am reușit să ținem școlile deschise pentru 42 de săptămâni, este o investiție în educație, este lupta secolului

Toate școlile din Franța se vor închide până pe 26 aprilie, a anunțat miercuri seara președintele Emanuel Macron, într-o declarație de presă în care a comunicat continuarea restricțiilor dure din…
Vezi articolul

EXCLUSIV Ministerul Educației, despre examenul oral de Limba română de la Bacalaureat: “NU reflectă nivelul de stăpânire a limbii”. Regulile de admitere la facultate pentru minorități rămân neschimbate

Ministerul Educației anunță într-un răspuns pentru Edupedu.ro că nu schimbă regulile de admitere la facultate, master și doctorat, așa cum ceruse Avocatul Poporului, și că certificatul obținut de elevi la…
Vezi articolul