Un leu investit în educația unei persoane care termină facultatea aduce la buget opt lei – studiu Deloitte pentru World Vision România / Fiecare nivel absolvit aproape dublează veniturile unei persoane

1.106 vizualizări
Foto: Pixabay.com
Fiecare leu pe care statul român îl investește într-un ciclu complet de educație (de la nivel preșcolar la postuniversitar) generează opt lei sub formă de venit la buget din taxe, impozite și contribuții, potrivit unui studiu realizat de Deloitte România pentru Fundația World Vision România.

Studiul „Costul educației: investiție, randament, impact”, lansat marți, arată că investiția în educație generează încasări importante pentru stat, ca administrator al bugetelor publice, cu un impact considerabil pentru societate în ansamblul acesteia.

Potrivit sursei citate:

  • „statul cheltuiește în total circa 168.000 de lei, în medie, pentru fiecare persoană care absolvă un masterat, de la grădiniță până la acordarea diplomei. În același timp, statul încasează de la o astfel de persoană, pe toată durata vieții acesteia, aproape 1,45 de milioane de lei din contribuții, taxe și impozite. Cu alte cuvinte, la fiecare leu investit în educația unei persoane cu masterat, statul primește înapoi opt lei, echivalând cu un randament al investiției de 700%.”

În același timp, din cauza lipsei accesului la educație, statul cheltuiește, în medie, circa 90.000 de lei pentru un șomer cu studii primare, pe toată durata vieții acestuia, arată studiul. 

Potrivit raportului citat:

Contribuțiile persoanelor fizice la buget cresc odată cu nivelul de educație. O persoană cu studii primare contribuie în fiecare an la buget, în medie, cu maxim 10.363 de lei. Suma crește la maxim 20.517 lei pentru persoanele care au absolvit cel mult o școală profesională și ajunge la o valoare maximă de peste 40.000 de lei pentru cei cu studii universitare și postuniversitare.

Efectul educației asupra nivelului veniturilor persoanelor fizice: veniturile brute realizate de o persoană se dublează, în medie, cu fiecare nivel de învățământ finalizat. Prin urmare, un absolvent de liceu câștigă de două ori mai mult decât o persoană care a terminat doar școala generală, iar un absolvent de facultate câștigă dublu față de cineva care are doar o diplomă de bacalaureat. Această evoluție se păstrează indiferent de statutul profesional, fiind valabilă nu doar pentru salariați, ci și pentru agricultori și lucrătorii pe cont propriu în alte activități decât cele agricole. 

Studiul pe larg poate fi consultat aici

Potrivit Mihaelei Nabăr, director executiv al World Vision România, concluziile studiului sunt un argument pentru ca statul să „respecte legea și să aloce Educației cele 6 procente din PIB la care s-a obligat”:

  • „Din perspectiva cifrelor avansate de această cercetare – din câte știm, prima din România care încearcă să cuantifice în termeni financiari reali costurile și beneficiile educației pentru stat și pentru societate – concluziile pe care ar trebui să le tragem sunt clare. Educația este una dintre investițiile cele mai avantajoase pe care le poate face un stat, fapt demonstrat cu date în studiul pe care l-am realizat împreună cu Deloitte România. Este nevoie ca statul să respecte legea și să aloce Educației cele 6 procente din PIB la care s-a obligat. World Vision România, prin programele sale, adaugă resurse financiare la sumele pe care le investește statul, iar aceste sume au impact direct atât în calitatea educației, cât si în accesul la educație”, a concluzionat Mihaela Nabăr, director executiv al World Vision România. 

Studiul „Costul educației: investiție, randament, impact” a fost efectuat de Deloitte România la solicitarea Fundației World Vision, pe baza seturilor de datelor disponibile din surse publice (desk research).

Studiul a fost realizat pentru următoarele categorii de statut ocupațional: lucrător pe cont propriu în activități neagricole, agricultor, șomer, salariat conform, pentru următoarele niveluri de studii: primar/ISCED 0-1, secundar/ISCED 2-3, superior/ISCED 5-7. În prezentul studiu nu sunt prezentate informații referitoare la categoria ”Patroni” / ”Antreprenori” din cauza nivelului limitat de informații.


1 comment
  1. statul asta te jupoaie 50% din bruma de leafa, nu cheltuie nimic pt copii, burse de nimic, invatamant mai rau ca in africa, publicat articole aiurea,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Cercetătoarea Diana Tăut, investigator principal al OMS în România în studiul care a arătat că 22% dintre copiii români de 11-15 ani sunt în sevraj psihologic, când nu au acces la telefon: Pledez pentru interzicerea totală sub 12 ani a rețelelor sociale, urmată de un acces în condiții stricte pe care companiile să le respecte până în 15 ani

Accesul copiilor sub 12 ani la rețelele de socializare trebuie blocat, iar pentru grupa de vârstă 12-15 ani permisiunea să fie posibilă, dar în condiții stricte pe care marile companii…
Vezi articolul

Istoricul francez Thierry Wolton, la Timișoara: Sunteți cu adevărat singurii care au avut o revoluție confiscată, pentru că în spatele acesteia a existat un proiect. Încă vă confruntați cu această problemă politică. Vă este greu să vă eliberați de ea, deși, vă felicit, încet-încet reușiți să mergeți mai departe

La 35 de ani de la Revoluția Română și de la căderea Cortinei de Fier în Europa de Est, Timișoara găzduiește cea de-a VII-a ediție a Galei Corneliu Coposu. Scriitorul…
Vezi articolul

Theodor Georgescu, filolog: Limba latină ar trebui reintrodusă ca probă opțională de Bacalaureat pentru elevii de la uman / Cum poate fi, de exemplu, economia mai relevantă decât limba latină pentru specializarea de filologie?

Reintroducerea limbii latine ca probă opțională la examenul de Bacalaureat ar trebui să fie prevăzută în actualele proiecte ale legilor educației, susține Theodor Georgescu, filolog clasicist, conferențiar al Facultății de limbi…
Vezi articolul