Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anunță că devine parte a consorțiului universitar european condus de Universitatea din Lille – Franța

8.516 vizualizări
Predare exclusiv online
Foto: Facebook – UBB
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a devenit membră în consorțiul universitar european format din Universitatea din Lille (Franța), Universitatea din Malmö (Suedia), Universitatea Mykolas Romeris din Vilnius (Lituania), Universitatea din Minho (Portugalia), Universitatea Roma Tre (Italia) și Universitatea din Wrocław (Polonia). Cele 7 universități au intrat oficial în alianță pe 20 februarie, iar obiectivul este să formeze o universitate europeană. În acest moment, consorțiul a depus la Comisia Europeană proiectul de înființare a universității europene, iar cererea de finanțare pentru a o implementa, în primă fază, este de 5 milioane de euro, pe consorțiu, a declarat pentru Edupedu.ro Daniel David, prorectorul UBB.

Alianța din care face parte Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a fost creată ca urmare a ideii lansate în 2017 de președintele Franței, Emmanuel Macron, pornind de la care Uniunea Europeană își propune ca în anul 2024 să aibă aproximativ 20 de universități europene, anunță universitatea.

Daniel David / Sursa foto: danieldavidubb.wordpress.com

Contactat de Edupedu.ro, Daniel David, prorectorul UBB, a declarat că înființarea alianței și depunerea cererii de finanțare la Comisie au fost primii pași în crearea universității europene. „Așteptăm să vedem evaluarea Comisiei Europene, să vedem dacă primim banii. Daca da, vom fi una dintre cele 20 de universități europene. Dacă nu, vom aplica anul viitor„, a precizat David.

Ideea europeană este de a realiza integrarea și în aria academica europeană. „Consorțiul european va fi unul integrat, în care totul va fi mai flexibil. De exemplu, dacă noi avem un curs de psihologie, dar același curs este organizat și de Universitatea din Vilnius, studenții noștri să își poată alege unde fac psihologia. Ideea este să îi învățăm pe tineri că sunt cetățeni europeni, că se pot duce în mod real la o altă universitate din Europa, unde se pot simți ca acasă„, a explicat Daniel David pentru Edupedu.ro.

Acum sunt inegalități foarte mari în pregătirea oferită de universități; UE încearcă sa elimine polarizările și inegalitățile în pregătirile academice„, prin crearea acestor consorții care să reunească universități cu profiluri diferite și din regiuni diferite, a declarat prorectorul UBB.

Universitatea din Lille este coordonatorul administrativ al alianței, fiind cea mai mare universitate din Franța, cu o prezență constantă în clasamentele internaționale de prestigiu, informează UBB, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Anunțul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

„Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este parte a unei alianțe internaționale pentru construirea unei universități europene InclusU (Inclusivess in/for the European Union through a European University).

Constituită în mod oficial în data de 20 februarie, la Bruxelles, alianța poartă numele InclusU și este formată din:

  • Universitatea din Lille – Franța,
  • Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – România,
  • Universitatea din Malmö – Suedia
  • Universitatea Mykolas Romeris din Vilnius – Lituania
  • Universitatea din Minho – Portugalia
  • Universitatea Roma Tre – Italia
  • Universitatea din Wrocław – Polonia

Universitatea din Lille, coordonatorul administrativ al alianței, fiind cea mai mare universitate din Franța, cu o prezență constantă în clasamentele internaționale de prestigiu.

Alianța InclusU face parte din Inițiativa Universităților Europene (European Universities Initiative) care are la bază ideea formulată în anul 2017 de președintele Franței, Emmanuel Macron, pornind de la care Uniunea Europeană își propune ca în anul 2024 să aibă aproximativ 20 de universități europene.

O universitate europeană este definită ca o alianță de universități:
  • de diverse profiluri și cu acoperire geografică europeană cât mai largă;
  • cu o strategie academică pe termen lung, axată pe sustenabilitate, excelență și valori europene;
  • oferind un curriculum centrat pe student, în cadrul unui campus inter-universitar în care studenții pot elabora și de jos în sus (bottom up) programe academice de interes și unde mobilitatea academică este asigurată la toate nivelurile; studenții vor putea obține diploma universitară combinând cursuri de la universitățile din alianță;
  • care vizează rezolvarea de probleme europene majore, de actualitate, în abordări interdisciplinare, bazate pe cooperare între actorii relevanți (studenți/cadre didactice-cercetători/societate).

Universitatea Europeană InclusU are acest profil complex, reunind universități tradiționale și mai noi, din nordul, sudul, vestul și estul Uniunii Europene, din capitale, orașe de graniță și/sau dinamice, din zone mai bogate sau mai puțin dezvoltate.

Valorile angajate de InclusU, în spiritul definit de inițiativa de a crea universități europene, sunt Inclusiveness (pentru a valorifica la maximum potențialul uman), Civic-mindedness (sprijinind formarea de cetățeni activi, care contribuie la o societate avansată bazată pe cunoaștere, în logica sustenabilități și politicii green responsabile), Openness (în relația cu societatea) și Quality (angajând excelența în cercetare, predare și în relația cu societatea, influențând transversal toate celelalte trei valori).

Alianța universitară InclusU este una robustă, creată pentru a reuși în acest demers, fie acum, fie prin aplicațiile deschise în următorii ani. Dar, în ultimă instanță, acest demers este astfel gândit încât să conteze pentru internaționalizarea UBB chiar în condițiile în care nu s-ar câștiga finanțarea, deoarece viziunea și angajamentul academic trebuie și pot uneori să transceadă partea financiară”, afirmă rectorul UBB, acad. prof. dr. Ioan-Aurel Pop.

La rândul său, prof. univ. dr. Daniel David, prorectorul UBB pentru cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice, declară că „UBB are în istoria ei și în Carta proprie angajamentul pentru un profil de universitate de excelență de talie internațională (world-class). O astfel de universitate generează cunoaștere avansată (prin cercetare), diseminează cunoașterea (prin predare-învățare/educație modernă – într-un model humboldtian de tip research-based teaching care formează cetățeni activi în societate) și utilizează cunoașterea (prin activități inovatoare/de calitate către comunitate/societate). Există două căi majore spre statutul de universitate world-class, de cele mai multe ori angajate cumulativ de universitățile de succes în acest demers. Prima cale se bazează pe competitivitate academică susținută financiar și legislativ. UBB își asumă această cale, mai ales la nivel de master/doctorat, deși nu o poate face maximal din cauza subfinanțării și a contextului legislativ din țară, complet defavorabil competitivității-excelenței academice. A doua cale se bazează pe creșterea potențialului intelectual (de ex. de inteligență/creativitate) prin sporirea capitalului uman și social al universității pe baza unor mecanisme de incluziune. UBB, prin InclusU, își propune să valorifice la maximum această cale pentru atingerea statutului academic de tip world-class, dar cred că UBB trebuie să utilizeze programatic această cale, indiferent dacă finanțarea va fi sau nu obținută în acest demers specific.”

Consorțiul a fost constituit în mod oficial în 20 februarie 2019, la Bruxelles, din partea Universității Babeș-Bolyai participând prof. univ. dr. Daniel David, prorector pentru cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice, prof. univ. dr. Bálint Markó, prorector pentru linia de studii în limba maghiară, extensiile, relația cu universități maghiare, asigurarea calității, respectiv prof. univ. dr. Sergiu Mișcoiu, directorul Centrului pentru Cooperări Internaționale.”

Citește și:

 

 


1 comment
  1. Nu cumva L’ile?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Filmul și educația publicului tânăr”, conferință la Universitatea Națională de Arte Teatrale și Cinematografie din București sâmbătă, 16 decembrie. Intrarea este gratuită / Printre vorbitori, profesoara de limba română Carmen Ion

O conferință despre utilizarea filmului în educație va fi organizată sâmbătă, 16 decembrie, începând de la ora 10, de Universitatea Națională de Arte Teatrale și Cinematografie (UNATC) din București, potrivit…
Vezi articolul

Învățător, despre învățământul simultan: Este destul de dificil, deoarece timpul se înjumătățește – VIDEO / Din anul școlar 2024-2025, elevii claselor primare pot fi comasați într-o singură clasă de învățământ simultan, în anumite condiții

Sebastian-Radu Pirpilică, învățător la Școala Gimnazială Cârcea din județul Dolj, a declarat pentru TVR Craiova că învățământul simultan „este destul de dificil, deoarece timpul se înjumătățește”. „Când lucrez cu clasa…
Vezi articolul

DOCUMENT Banii de decont pentru cele 500 de mii de tablete anunțate de Guvern, din fonduri europene, accesibili abia anul viitor, pe principiul primul venit-primul servit. Același regim și pentru WC-uri container sau materiale sanitare

Cererile de finanțare pentru a accesa fonduri externe pentru echipamente electronice și materiale sanitare în școli, conform ordonanței de urgență prin care guvernul a stabilit în acest sens 175 de…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David, mesaj pentru profesori de Ziua Învățătorului: Apreciez enorm faptul că încercați să vă faceți datoria față de elevi, într-un sistem care astăzi nu vă susține întotdeauna așa cum ar trebui. Știu problemele legate de infrastructură și de birocrație. Și nu este în regulă să nu le rezolvăm

De Ziua Învățătorului, Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a transmis profesorilor că „apreciez enorm faptul că încercați să vă faceți datoria față de elevi, într-un sistem care astăzi nu…
Vezi articolul

DOCUMENT Până vineri, 9 ianuarie, va fi constituită comisia județeană de mobilitate a personalului didactic, potrivit calendarului oficial / Ce atribuții au profesorii din comisia de mobilitate de la nivelul școlii

Până la data de 9 ianuarie va fi constituită comisia județeană de mobilitate a personalului didactic din învățământul preuniversitar, potrivit metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. Vezi mai jos, în…
Vezi articolul