Universitatea Babeș-Bolyai va avea șase centre noi de cercetare-dezvoltare-inovare și un Institut, printr-o investiție de peste un milion de euro

2.995 de vizualizări
Universitatea Babeș-Bolyai / Foto: Facebook.com – UBB
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) se extinde în Cluj Innovation Park cu șase Centre de cercetare-dezvoltare-inovare și un Institut, printr-o investiție de peste un milion de euro, a anunțat UBB într-un comunicat de presă.

Cele șase centre vor avea următoarele profiluri:

  1. Școala de științe ale naturii şi ale vieţii;
  2. Școala de inginerie/tehnologie;
  3. Școala de sănătate;
  4. Școala de științe sociale;
  5. Școala de științe umaniste şi arte;
  6. Școala de teologie.

Prin acest nou proiect de dezvoltare strategică, fiecare Școală academică/de știință din UBB va avea un Centru asociat, cu rol de hub integrativ și platformă de cooperare între unitățile academice cuprinse în fiecare Școală:

(1) Centrul Virtual Labs, asociat Școlii Academice de Ştiinţele  Naturii şi ale Vieţii;

(2) Centrul Virtual & Practical Engineering, asociat Școlii Academice de Inginerie şi Tehnologie;

(3) Centrul eHealth/tHealth, asociat Școlii Academice de Sănătate;

(4) Centrul Big Data & Machine Learning, asociat Școlii Academice de Ştiinţe Sociale;

(5) Centrul Digital Arts & Humanities, asociat Școlii Academice de Ştiinţe Umaniste şi Arte;

(6) Centrul Etics & Sacred Musics, asociat Școlii Academice de Teologie.

Centrele vor forma o reţea academică (STAR-UBB-Network), coordonată de Institutul STAR-UBB, care se extinde astfel în Cluj Innovation Park. 

„Această reţea multinivelară va avea capacitatea de a aborda inovativ probleme complexe la nivelul domeniului fundamental reprezentat de fiecare Școală Academică, prin implicarea cadrelor didactice, a cercetătorilor şi a studenţilor în activităţi ştiinţifice multi/ inter/ transdisciplinare. Avem încrederea că această structură va deveni un model și un furnizor de practici academice avansate, prin care să realizăm creșterea vizibilității și a impactului rezultatelor ştiinţifice ale UBB la nivel naţional şi mai ales internațional, precum  și susținerea și promovarea experiențelor de internaționalizare pentru membrii comunității noastre academice”, a declarat Adrian Petruşel, prorectorul UBB responsabil de activităţile de cercetare-dezvoltare-inovare și doctorate.

Rectorul UBB, Daniel David, subliniază că „prin acest proiect din Cluj Innovation Park fiecare Școală academică din universitatea noastră va avea un Centru asociat, cu rol de Hub integrativ și platformă de cooperare, cele șase Centre beneficiind, la rândul lor, de un astfel de Hub în forma Institutului STAR-UBB. În acest fel se formează o rețea multinivelară (Unități academice în facultăți-Centre integrative la nivel de Școli-Institutul STAR-UBB) distribuită (în structurile/ facultățile UBB), care poate susține cercetări și inovații socio-eoconomice de vârf.

Așa cum am spus, UBB rămâne cea mai puternică instituție academică în oraș și se va dezvolta aici, dar, în paralel, duce orașul dincolo de limitele actuale, acest proiect întărind prezența UBB în Cluj Innovation Park, dincolo de Centrul UBB de Industrii Creative deja existent acolo, adăugându-se acum această structură integrativă și multinivelară în logica STEM+, pregătindu-se astfel dezvoltarea de anvergură InfoBionano4Health ca o nouă specializare a orașului, Transilvaniei și țării”.


3 comments
  1. Bani risipiți fără nimic util! Să spună UBB prin d-l David un proiect care l-au avut și a fost util, ceva nou și concret și verificabil. Nimic, numai bani de la buget tocați fără sens!! Dacă citiți din CV temele de proiecte de cercetare ale d-lui David îți faci cruce. Verificați la UBB câte brevete de invenție găsiți în ultimii 5 ani, nimic-nimic.

  2. Pana la Innovation Park si cercetare-dezvoltare,… ar fi posibil ca in tara asta sa existe macar drumuri, cai ferate, spitale care nu iau foc, alimentari cu apa si gaze, canalizare si un pic de caldura si apa calda la robinet iarna?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevi români, premiați special la Concursul European pentru Tineri Cercetători 2024, pentru o soluție de „asamblare a circuitelor imprimate”, anunță Ministerul Educației / A fost premiată cu locul I și o studentă UniBuc, la concursul EU TalentOn

Doi elevi din lotul național care a reprezentat România la Concursul European pentru Tineri Cercetători (EUCYS) au câștigat premiul special, transmite Ministerul Educației într-o postare pe Facebook de duminică. Și…
Vezi articolul

Clasa pregătitoare 2025. Au fost publicate listele cu elevii repartizați în ultima etapă / Părinții trebuie să depună dosarul la școala la care au fost repartizați în perioada 3-4 septembrie, anunță Inspectoratul Școlar al Municipiului București

Părinții care și-au înscris copiii la clasa pregătitoare în ultima etapă, cea din septembrie, au aflat marți, 2 septembrie la ce școală au fost repartizați. Listele au fost publicate de…
Vezi articolul

Performanță la sat. Elevii de la școli din mediul rural cu media 10 la Evaluarea Națională 2023. Cele trei medii de 10 din Ialomița sunt ale elevilor din mediul rural, tot trei sunt și în Ilfov. Câte doi sunt și în județele Neamț și Maramureș

12 elevi de la școli din mediul rural, care au susținut Evaluarea Națională 2023, au luat nota 10 atât la Limba română, cât și la Matematică, potrivit rezultatelor consultate de…
Vezi articolul