Universitatea Lucian Blaga din Sibiu anunță o investiție de circa 250.000 de euro într-un laborator de testare și un sistem de identificare a potențialilor suspecți de Covid-19

2.093 de vizualizări
Foto: Facebook.com / Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) a anunţat, joi, că va investi un sfert de milion de euro pentru dezvoltarea unui laborator de testare şi a unui sistem pentru identificarea potenţialilor suspecţi de COVID-19, scrie Agerpres, care citează un comunicat de presă.

Potrivit comunicatului:

  • „Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu este alături de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă în lupta împotriva COVID-19 prin lansarea mai multor proiecte de prevenire şi diagnosticare a virusului. Două din aceste proiecte vor fi finanţate prin intermediul Fundaţiei Hasso Plattner şi sunt estimate la aproximativ 250.000 euro.
  • Pentru a creşte capacitatea de testare a contaminării cu SARS-CoV 2 în Regiunea ADR Centru, ULBS dezvoltă un laborator de biologie moleculară cu nivel de securitate BSL2, care, în perioada imediat următoare, să fie acreditat pentru realizarea de teste pentru SARS-CoV-2, iar în perspectivă să poată deveni o infrastructură de cercetare care va permite dezvoltarea proiectelor de cercetare în biologie moleculară cu aplicaţii în diverse domenii: biologie aplicată, medicină, farmacie, ecologie, industrie alimentară.
  • Al doilea proiect de cercetare se referă la dezvoltarea unui sistem dedicat hardware-software pentru identificarea potenţialilor suspecţi de COVID-19 folosind camere de termoviziune. Sistemul poate fi instalat în locurile publice aglomerate, instituţii, însă varianta pilot va fi lansată în cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu”.

Sursa citată arată că deja au fost începute procedurile de achiziţie publică pentru cele două proiecte.

În prezent, scrie Agerpres, în cadrul Facultăţii de Inginerie se produc suporţi pentru vizierele realizate de absolvenţii şi studenţii universităţii. Tot aici se lucrează la realizarea unui prototip de ventilator mecanic.

Potrivit sursei citate, ULBS a mai anunţat, joi, că va pune la dispoziţia medicilor, pentru o perioadă de şase luni, o hotă flux de laminare VS4, necesară în testarea infectării cu coronavirus. Iar universitatea, în colaborare cu Consiliul Judeţean Sibiu şi Fundaţia Comunitară Sibiu, va produce aproximativ 100 litri de dezinfectant pe zi, ce va fi oferit Spitalului Clinic Judeţean Sibiu şi instituţiilor publice interesate. Dezinfectantul – produs după reţeta Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii – va fi realizat de cadrele universitare ale ULBS în laboratorul de farmacie din cadrul Facultăţii de Medicină, iar materia primă va fi furnizată de către Fundaţia Comunitară Sibiu.


1 comment
  1. De la coronavirus la schimbările climatice, știința este în centrul societății noastre în schimbare. Încercăm să ajutăm oamenii să înțeleagă că știința este vitală pentru sănătatea planetei noastre și a noastră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Reforma învățământului vocațional. Studiu de caz – Spania: Relații simplificate între școli și companii, accent pe standardele de competență, mai puțină birocrație, mai multă colaborare internațională

Învățământul vocațional spaniol trece, în această perioadă, printr-o perioadă de reformă prin care se încearcă adoptarea unor modele care să răspundă noilor nevoi de pe piața muncii, de la recunoașterea…
Vezi articolul

OFICIAL Școlile profesionale de 3 ani dispar ca structură separată și vor fi integrate în liceele tehnologice duale din anul școlar 2026-2027 / Noile reguli pentru admiterea și practica elevilor și certificarea calificărilor din învățământul tehnologic dual

Școlile profesionale cu durata de 3 ani vor dispărea ca structură separată începând cu anul școlar 2026-2027, fiind reorganizate în cadrul liceelor tehnologice, potrivit noii Metodologii privind organizarea, funcționarea și…
Vezi articolul

BREAKING Bugetul Ministerului Educației pentru 2026: 3,03% din PIB, alocări mai mici și ca sumă și ca procent față de anul trecut / Cheltuielile de personal, minus 2 miliarde de lei față de 2025 – proiect de lege

Bugetul Ministerului Educației și Cercetării este de circa 62 de miliarde de lei, adică puțin peste 3% din PIB-ul estimat pentru anul 2026, potrivit proiectului legii bugetului publicat în dezbatere…
Vezi articolul

Directorul Sorin Hagiu, despre orele remediale: Riscăm să avem niște lucruri făcute doar pe hârtie, o condică semnată și, de fapt, beneficiul să nu ajungă cu adevărat la elevi / E doar un mod complicat de a spune că ar trebui să lucrăm diferențiat, ceea ce mulți dintre noi încercăm să facem, a spus profesorul Doru Căstăian

Orele de educație remedială introduse începând din anul școlar 2025-2026 ridică mai multe probleme, motiv pentru care este posibil ca obiectivul acestora să nu fie atins, a declarat Sorin Hagiu,…
Vezi articolul