Unul din șase copii trăiește în sărăcie extremă, în lume – studiu UNICEF cu Banca Mondială

1.285 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Unul din șase copii, adică 356 de milioane de copii din întreaga lume, trăia în condiții de sărăcie extremă înainte de pandemie, iar situația se va înrăutăți în mod semnificativ, potrivit unui nou studiu realizat de Banca Mondială împreună cu UNICEF – „Estimările globale privind situația copiilor în sărăcie monetară: O actualizare”.

Studiul arată că în Africa sub-sahariană, două treimi dintre copii trăiesc în gospodării care se străduiesc să supraviețuiască cu o medie de 1,90 de dolari pe zi sau mai puțin de persoană – unitatea de măsură internațională pentru sărăcia extremă. În Asia de Sud se află aproape o cincime dintre acești copii.

Numărul copiilor care trăiesc în sărăcie extremă a scăzut moderat cu 29 de milioane între 2013-2017. Cu toate acestea, UNICEF și Grupul Băncii Mondiale avertizează că orice progres dobândit în ultimii ani a căpătat un ritm îngrijorător de lent, cu o distribuție inegală și supus riscurilor din cauza impactului economic al pandemiei de COVID-19.

Sanjay Wijesekera, Director de Programe UNICEF spune că cifrele șochează pe oricine, iar „scala și amploarea a ceea ce știm despre dificultățile financiare provocate de pandemie nu fac altceva decât să înrăutățească situația. Guvernele au nevoie urgent de un plan de recuperare pentru copii, pentru a preveni situația în care mulți alți copii și familiile lor ar putea ajunge la un nivel de sărăcie nemaiîntâlnit de mulți, mulți ani”.

Aproape jumătate din persoanele care trăiesc în sărăcie extremă sunt copii

Deși copiii reprezintă o treime din populația lumii, aproape jumătate din persoanele care trăiesc în sărăcie extremă sunt copii. Pentru minori, probabilitatea de a fi extrem de săraci este de două ori mai mare decât pentru adulți (17,5% dintre copii față de 7,9% dintre adulți). Copiii de cele mai mici vârste sunt cei mai afectați – aproape 20% dintre cei cu vârste sub 5 ani din statele în curs de dezvoltare trăiesc în gospodării extrem de sărace.

Faptul că unu din șase copii trăia în sărăcie extremă și că 50% dintre cei extrem de săraci din întreaga lume erau copii chiar și înainte de pandemia de COVID-19 sunt aspecte care ne îngrijorează foarte mult”, a spus Carolina Sánchez-Páramo, Directorul Global pentru Sărăcie și Echitate al Băncii Mondiale.

Sărăcia extremă privează sute de milioane de copii de oportunitatea de a-și atinge potențialul, în materie de dezvoltare fizică și cognitivă, și le amenință abilitatea de a ocupa locuri de muncă bune în viața adultă. În urma perturbărilor economice majore provocate de pandemie, este mai important ca oricând ca guvernele să susțină gospodăriile sărace în care trăiesc copii, în aceste momente, și să contribuie la reconstrucția capitalului lor uman pe durata redresării”, a mai spus Sánchez-Páramo.

Sărăcia extremă în rândul copiilor nu a scăzut atât de mult ca în cazul adulților; o parte mai mare a celor extrem de săraci la nivel global erau copii, în 2017, comparativ cu aceeași categorie în 2013. Toate regiunile lumii înregistrează niveluri variate de scădere a sărăciei extreme în rândul copiilor, cu excepția Africii sub-sahariene, care a cunoscut o creștere de 64 de milioane a numărului absolut de copii care se luptă să supraviețuiască cu 1,90 dolari pe zi, de la 170 de milioane în 2013 la 234 de milioane în 2017.

Sărăcia în rândul copiilor este prevalentă în statele fragile și afectate de conflicte, unde peste 40% dintre copii trăiesc în gospodării extrem de sărace, comparativ cu o proporție de aproape 15% dintre copii în alte state, arată studiul. De asemenea studiul relevă că peste 70% dintre copiii care trăiesc în sărăcie extremă vin din gospodării în care capul familiei lucrează în agricultură.

Criza actuală de COVID-19 va continua să îi afecteze în mod disproporționat pe copii, femei și fete, amenințând să anuleze progresele greu dobândite în materie de egalitate de șanse, se mai arată în studiul UNICEF. Astfel, măsurile de protecție socială joacă un rol crucial în înlesnirea mecanismelor de adaptare pentru cei săraci și vulnerabili, atât ca răspuns imediat la epidemia de COVID-19, cât și pentru redresarea pe termen lung.

Este mai important ca oricând ca guvernele să extindă și să adapteze sistemele de protecție socială și programele pentru a face față viitoarelor șocuri, atrage atenția UNICEF. Acestea presupun inovații pentru sustenabilitate financiară, consolidarea cadrelor legale și instituționale, protejarea capitalului uman, extinderea beneficiilor pentru copii și familie pe termen lung, precum și investițiile în politici favorabile familiilor, precum concediul parental plătit și servicii de îngrijire a copilului de calitate destinate tuturor.

Sursă foto: Pixabay.com


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Organizația Salvați Copiii cere Parlamentului României interdicția oricărei forme de publicitate a jocurilor de noroc, inclusiv online. Sălile de jocuri de noroc să fie la o distanță de cel puțin 300 de metri de școli, solicită organizația – documente

Organizația Salvați Copiii solicită Parlamentului României interdicția oricărei forme de publicitate a jocurilor de noroc, inclusiv online, dar și amplasarea sălilor de jocuri de noroc la o distanță de cel…
Vezi articolul

Școala românească păcătuiește prin faptul că nu e stimulată judecata la copii și se merge în continuare pe a repeta niște lucruri pe care nu le gândești. Programa e prea încărcată, spune Nicușor Dan, primarul Bucureștiului, după ce a rezolvat public subiectele de la simularea de BAC

„Cred că școala românească păcătuiește prin faptul că nu e stimulată judecata la copii și se merge în continuare pe a repeta niște lucruri pe care nu le gândești”, a…
Vezi articolul

Colegiul Național “Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, cea mai veche școală din oraș, din vremea lui Spiru Haret, “are crăpături, fisurile par mai adânci” după seismul de marți de 5.7, spune inspectorul școlar din Gorj / Elevii din județ nu erau la școală, sunt în vacanța “mobilă”

Inspectorul școlar general din județul Gorj, Marcela Mrejeru, spune pentru Edupedu.ro, la scurt timp după seismul de 5,7 grade pe scara Richter, produs marți după amiază, că cea mai veche…
Vezi articolul