După situația apărută la Liceul Tehnic de Arhitectură „Ioan Socolescu” din București, unde au fost publicate liste de admitere eronate, Inspectoratul Școlar al Municipiului București anunță că toți elevii care figurau inițial ca admiși vor fi înmatriculați.
„Azi au venit la comisia de admitere și am găsit soluții să fie admiși toți copiii care erau admiși în prima instanță. Vor cere suplimentare la clase”, a declarat Florian Lixandru, inspectorul școlar general al ISMB, pentru Tribuna Învățământului.
Ca urmare a acestei decizii, liceul va primi aprobarea pentru suplimentarea cifrei de școlarizare cu 13 locuri față de planul inițial.
„Clasele au fost inițial proiectate pentru 27 elevi la clasă și vor merge pe 30 de elevi”, a completat Florin Lixandru.
Situația a apărut după ce liceul a publicat liste de admitere greșite, iar mai mulți elevi care figurau admiși în prima variantă au fost ulterior declarați respinși, provocând nemulțumirea părinților. Cazul a fost semnalat public de Edupedu, iar în urma verificărilor ISMB a decis identificarea unei soluții astfel încât niciunul dintre elevii afectați de eroare să nu piardă locul obținut inițial.
3 comments
Prea multa drama pentru nimic.
Se mai intimpla, nu e nimeni,, afectat pe viata,, și pierdut în negura dramei eterne. Asa e viata presărată cu situații diverse, lăsați drama și mergeți mai departe.
Ceea ce s-a intamplat la Socolescu se numeste frauda si a fost facuta cu girul ISMB! Copilul meu a intrat la Design (prima optiune) cu 8.18 si a fost mutat aseara la Arhitectura. Nu a fost inregistrat pe loc de CES, iar pe locul lui a fost trecut un copil cu CES cu nota mai mica. In plus, au fost adaugati alti 4 copii la Design cu note mult mai mici (6.88), cu nota la Evaluarea Nationala de 4.25. Daca asta nu e frauda, ce este? Voi sesiza nu Inspectoratul, ca Lixandru a girat frauda, ci Politia!
NU TOȚI COPIII ADMISI INIȚIAL SUNT CU ADEVĂRAT ADMISI!!!
Au majorat numărul de locuri, dar tot există cel puțin un copil care suferă pentru că a fost declarat inițial admis, iar apoi respins. O asemenea „eroare umană” poate afecta pe viață un copil. Îi poate zdruncina încrederea în sistem, în corectitudinea instituțiilor și în ideea că munca, efortul și rezultatele sale sunt respectate.
Mai grav este că această situație ridică serioase semne de întrebare cu privire la modul în care s-a desfășurat întregul proces de admitere. Dacă o astfel de eroare a fost posibilă, este firesc să se verifice cu atenție toate operațiunile efectuate în cadrul admiterii, pentru a se stabili dacă au existat și alte nereguli și dacă toți candidații au beneficiat de un tratament corect și egal.
Copiii nu trebuie să plătească prețul unor greșeli administrative. Ei au dreptul la un proces de admitere transparent, corect și lipsit de erori, iar atunci când astfel de situații apar, autoritățile au obligația de a le clarifica și de a remedia consecințele acestora.