Urmează simularea pentru examenul de Bacalaureat 2026: DA pentru neparticipare!, apelul sindicatelor pentru profesori după întâlnirea cu ministrul Educației, care nu a oferit soluții clare pentru normă, salarii și clase aglomerate

904 vizualizări
Foto: colaj Edupedu.ro / Inquam Photos
Principalele probleme ridicate de sindicatele din Educație, precum creșterea normei didactice, mărirea numărului de elevi în clase, salarizarea sau decontarea navetei rămân, în mare parte, nerezolvate, fără soluții concrete și multe promisiuni, în urma cu discuțiilor cu ministrul Educației, Mihai Dimian, anunță Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” într-un comunicat de presă transmis astăzi, 17 martie.
  • Reprezentanții federațiilor sindicale din învățământ s-au întâlnit marți, 17 martie 2026, cu ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian.

Urmează simularea pentru examenul de Bacalaureat 2026: DA pentru neparticipare! este apelul sindicatelor după întâlnirea cu ministrul Educației, care nu a oferit soluții clare pentru normă, salarii și clase aglomerate 

Ce spune Ministerul că „se analizează”, conform sindicatelor

Mai multe revendicări importante ale profesorilor au primit răspunsuri generale, fără termene sau măsuri concrete:

  • Norma didactică (majorată cu 2-4 ore)
    → Ministerul va face un material care să arate volumul real de muncă al profesorilor
  • Numărul de elevi în clasă (clase supraaglomerate)
    → Se va face o analiză a efectivelor pe fiecare nivel de învățământ
  • Comasările de școli
    → Vor fi verificate cazurile și se ia în calcul o OUG pentru scutirea de taxe ARACIP
  • Plata orelor „cu ora”
    → Se va analiza modul de tarifare
  • Zilele suplimentare de concediu (blocate în Edusal)
    → Sesizarea va fi analizată
  • Salarizarea în viitoarea lege
    → Ministerul spune doar că profesorii trebuie să aibă salarii „motivante”
Unde Ministerul nu a dat niciun răspuns

Pe mai multe teme sensibile, sindicatele spun că nu au primit nicio reacție din partea oficialilor:

  • Simulările examenelor naționale
    (presiuni asupra profesorilor, nerespectarea procedurilor)
  • Decontarea navetei profesorilor
    (probleme frecvente la nivel local)
  • Invitarea liderilor de sindicat la videoconferințele ministerului
Răspunsuri concrete 
  • Prima de carieră didactică → OUG „în zilele următoare”
  • Plata unor drepturi din hotărâri judecătorești → în aprilie
  • Grupuri de lucru cu sindicatele → acceptate
Comunicatul de presă integral:

Astăzi, 17 martie 2026, a avut loc o întâlnire a reprezentanților federațiilor sindicale reprezentative din învățământ cu o delegație a Ministerului Educației și Cercetării, formată din ministrul Educației, domnul Mihai Dimian, secretari de stat și directorul Direcției Generale Economice.

Reprezentanții federațiilor sindicale din învățământul preuniversitar au abordat următoarele:

1. Au trecut în revistă cele mai importante probleme generate de Guvernul Bolojan prin Legea nr. 141/2025, solicitând o analiză obiectivă a acestora:

a. Referitor la mărirea normei didactice cu 2-4 ore pentru toți profesorii: primul pas care trebuie făcut este acela ca MEC să sprijine inițiativa legislativă din Parlament, conform căreia se propune reducerea cu 2 ore a normei didactice de predare pentru profesorii cu gradul didactic I și o vechime de peste 25 de ani.

▪ Răspuns ministru: Ministrul are intenția să întocmească un material (fișa postului?) care să evidențieze activitatea complexă a cadrelor didactice și să scoată în evidență că nivelul de muncă săptămânal este chiar mai mare de 40 de ore, material care va fi prezentat opiniei publice.

b. Mărirea efectivelor de elevi la clasă: solicitarea fiind de a se reveni la numărul de copii și elevi conform prevederii inițiale din Legea nr. 198/2023.

▪ Răspuns ministru: Se va face o analiză a efectivelor de elevi și copii pe fiecare ciclu de învățământ.

c. Comasările anormale ale unor unități de învățământ: S-au sesizat situații anormale de comasări care nu se justifică. De asemenea, s-a atras atenția asupra faptului că, în urma acestor comasări, este nevoie de o nouă evaluare externă făcută de ARACIP, evaluare pentru care nu există fonduri.

▪ Răspuns ministru: Se va verifica dacă au fost comasări care nu s-au justificat și se va iniția un proiect de OUG pentru scutirea de taxe a acestor evaluări externe.

d. Modul incorect de plată a orelor în regim de „plata cu ora”:

▪ Răspuns ministru: Se va face o analiză a tarifelor pentru plata acestor ore.

2. Referitor la simulările examenelor naționale: s-a atras atenția asupra faptului că au fost directori care au făcut presiuni asupra cadrelor didactice să participe la aceste simulări. De asemenea, s-a atenționat că, în multe cazuri, au fost încălcate procedurile privind modul de desfășurare a acestora.

• Nu am primit niciun răspuns.

3. Necesitatea punerii în practică a prevederilor legale referitoare la încadrarea îngrijitorilor de grădiniță în categoria personalului didactic auxiliar: am semnalat faptul că există deja sentințe judecătorești prin care acele îngrijitoare trebuie încadrate ca personal didactic auxiliar.

• Răspuns: Această problemă trebuie clarificată și soluționată.

4. Necesitatea invitării liderilor de sindicat la videoconferințele pe care MEC le organizează cu inspectoratele școlare:

• Încă nu am primit niciun răspuns.

5. Neaplicarea prevederilor CCM în ceea ce privește acordarea zilelor suplimentare de concediu de odihnă pentru personalul didactic auxiliar și administrativ, din cauza aplicației Edusal:

• Răspuns: Se va analiza sesizarea.

6. Susținerea și de către MEC a unei poziționări corecte în grilele de salarizare pentru personalul din învățământ în viitoarea lege de salarizare din sectorul public, în contextul în care, din informațiile noastre, există intenția ca salariile celor cu vechime mai mare să aibă creșteri nesemnificative în următorii ani.

• Răspuns ministru: Profesorii trebuie să aibă salarii motivante, care să reflecte importanța muncii lor.

7. Necesitatea implicării și a MEC în ceea ce privește decontarea navetei personalului didactic, în contextul în care sunt multe consilii locale care nu acordă acest drept, invocând, în mod fals, că nu există temei legal.

• Nu am primit niciun răspuns.

8. Urgentarea finalizării proiectului de OUG pentru modificarea OUG nr. 58/2023 referitoare la acordarea primei de carieră didactică:

• Răspuns: Se va finaliza în zilele următoare.

9. Necesitatea constituirii de grupuri de lucru pentru a aborda toate problemele punctuale din sistemul de învățământ preuniversitar și pentru elaborarea proiectelor de acte normative:

• Răspuns: S-a acceptat acest lucru. De exemplu, în zilele următoare se va lucra la proiectul de metodologie privind organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de conducere din unitățile de învățământ.

10. Probleme legate de punerea în aplicare a sentințelor judecătorești:

• Răspuns: În luna aprilie se va face plata sumelor aferente tranșei din anul 2026.

Stimați colegi, promisiunile și răspunsurile ambigue nu țin loc de soluții reale la problemele generate de Legea nr. 141/2025 și nu numai.

Tocmai de aceea, protestele noastre trebuie să continue! Răspunsurile de tip „se va analiza” pe care le-am primit astăzi cu privire la reducerea normei, efectivele de elevi la clasă, salarizare, decontarea navetei etc. sunt insuficiente. Nu trebuie să ne oprim aici! 

Urmează simulările pentru examenul de bacalaureat, pe care vă îndemnăm să le abordați cu fermitate: DA PENTRU NEPARTICIPARE!

Guvernul are la dispoziție o fereastră scurtă de timp pentru a repara ceea ce a distrus. Dacă solicitările noastre vor fi din nou amânate, în luna aprilie declanșăm referendumul pentru grevă. Nu ne dorim blocarea examenelor din vară, dar demnitatea noastră și calitatea actului educațional nu se mai pot negocia pe promisiuni deșarte.


2 comments
  1. Penibili!

    Mascaradă!

    Blochezi boicotul si apoi anunți victorii viitoare!

  2. Uite, nemuritorilor, daca mai treceati si voi pe la firul ierbii (a se citi prin scoala/liceu) stiati ca la „dosariada” conteaza orice hartie – si ca pentru acea hartie liderii locali de sindicat sunt PRIMII care s-au inscris in comisiile de simulare! Ce greva???
    Ca doar nu vreti sa dea cu virgula apoi la punctaj si la dosariada sa fie pe ultimul loc!

    Asa ca ce proslaviti voi in rarele articole de presa nu are nici in clin si nici in maneca cu ceea ce se intampla de fapt! Sictir!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Alianța organizațiilor studențești: Nu există încă detalii privind modul cum vor fi alocați cei 60 de milioane de euro din fonduri europene pentru bursele sociale, iar Guvernul amână numirea unui nou ministru / ANOSR cere Executivului să revină asupra tăierilor care au afectat studenții în ultimul an

România a obținut, chiar și „tardiv”, 60 de milioane de euro din fonduri europene pentru a acoperi necesarul pentru bursele sociale ale studenților, însă „încă nu avem detalii legate de…
Vezi articolul

Petiție pentru modificarea Metodologiei de acordare a burselor în anul școlar 2024-2025, astfel încât toți elevii din familii monoparentale să poată lua burse sociale, fără a se lua în considerare venitul

Asociația Creștem Copii Fericiți și Asociația Părinților L.T. „Lucian Blaga” București solicită Ministerului Educației modificarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor în anul școlar 2024-2025, astfel încât toți elevii care provin…
Vezi articolul

Afganistanul este de un an singura ţară din lume unde fetelor li se interzice să meargă la şcoală mai departe de învăţământul primar, acuză șeful diplomației de la Washington care anunță că SUA impun restricții de viză talibanilor

Statele Unite au anunţat marţi noi sancţiuni împotriva talibanilor ca represalii la tratamentul aplicat femeilor şi fetelor în Afganistan, scrie AFP, potrivit Agerpres. Fii parte din schimbare. Redirecționează 3,5% din…
Vezi articolul

Concursul de selecție de profesori pentru Școala Europeană de la Bruxelles se reia în iunie, iar dosarele se vor putea depune online, anunță Sorin Cîmpeanu / Niciun câștigător pe posturile de Matematică și Chimie-fizică, unde salariile sunt peste 4.000 de euro

Concursul pentru ocuparea a 2 posturi de profesor la Școala Europeană de la Bruxelles se va relua și va fi posibilă depunerea online a dosarelor de înscriere, a declarat pentru…
Vezi articolul