Vicepreședinta Comisiei Europene responsabilă cu educația, Roxana Mînzatu, despre schimbarea curriculumului de liceu în România: Statele decid câte ore de sport, religie, istorie, geografie pun. Dar Europa are nevoie de focus pe STEM și digital. Fără acestea, să nu ne supărăm că discutăm doar de migrație

6.630 de vizualizări
Roxana Minzatu / Foto: Agerpres
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene responsabilă pentru competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, a declarat marți că se așteaptă – în urma schimbărilor planurilor-cadru de liceu anunțate de ministrul român al Educației – „ca abilitățile de bază ale elevilor români să se îmbunătățească la matematică, la citire, la scriere, la abilitățile digitale”. 

Statele membre decid câte ore de sport, de religie, de istorie, de geografie pun în programe. Dar evident că avem niște obiective comune și avem finanțări pentru a sprijini statele membre. Avem recomandări prin care încercăm să ajungem, până la urmă, iată, la niște rezultate la testele PISA care să pună Europa pe picior de egalitate cu China, cu SUA”, a explicat vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, într-o conferință de presă organizată la București. 

Europa „are nevoie de o refocusare pe aceste tipuri de abilități cheie: STEM, digital. Fără acestea să nu ne supărăm după aceea că discutăm doar de migrație”, a atras atenția oficialul european.

Aflată în prima vizită oficială în România ca vicepreședintă executivă a Comisiei Europene responsabilă pentru drepturi sociale, competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu este adjuncta președintei Guvernului Uniunii, Ursula von der Leyen, cu un portofoliu regândit și care conține și responsabilitățile fostului comisar european pe educație. 

Întrebată de reporterul Edupedu.ro în cadrul conferinței de presă organizate marți, 4 februarie 2025, la București ce așteptări are, prin prisma competențelor-cheie europene și a țintelor europene privind educația și formarea, de la schimbările curriculare la nivel de liceu anunțate de România, Roxana Mînzatu a răspuns:

  • Așteptările noastre pentru a fi puternici, până la urmă, și în această competiție globală sunt ca abilitățile de bază ale elevilor români să se îmbunătățească la matematică, la citire, la scriere, la abilitățile digitale dacă mă întrebați concret. Aici ne uităm, pentru că avem nevoie de aceste abilități pentru orice plan legat de competitivitate industrială pe termen mediu și lung al Europei. Nu mai avem ingineri, sectorul apei nu are cu cine să mai lucreze. Și dacă vorbești despre industria de apărare, tot despre oameni tehnici avem nevoie și la nivelul învățământului profesional și tehnic și universitar. Și totul pornește de la copiii care odată performau la matematică, de la profesorii de matematică și de la, până la urmă, acest filon și această tradiție care în Europa de Est au fost destul de puternice, nu doar în România, de a avea copii buni în zona asta de STEM (Science, Technology, Engineering, Mathematics), ȘTIM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică). Nu o să comentez despre conținutul curricular și al programelor școlare, în sensul acesta trebuie să subliniez încă o dată: Comisia Europeană nu are competențe legale, conform tratatelor, în zona de educație. Statele membre decid câte ore de sport, de religie, de istorie, de geografie pun în programe. Dar evident că avem niște obiective comune și avem finanțări pentru a sprijini statele membre. Avem recomandări prin care încercăm să ajungem până la urmă, iată, la niște rezultate la testele PISA care să pună Europa pe picior de egalitate cu China, cu SUA. Suntem împreună în UE și pentru această abordare noi venim cu sprijin prin programul Erasmus, prin care noi finanțăm nu doar mobilități, dar efectiv și crearea de modele de politici educaționale. Sau propunem să creăm aceste Alianțe ale școlilor, Alianțe ale universităților europene, Diploma europeană prin care cumva să și învățăm unii de la alții să oferim mobilitate copiilor, profesorilor și să creștem astfel calitatea educațională. 
  • Esențial pentru ceea ce Europa vrea să facă împreună, și anume să fie puternică economic ca să poată să fie în siguranță să ofere locuri de muncă, are nevoie de o refocusare pe aceste tipuri de abilități cheie: STEM, digital. Fără acestea să nu ne supărăm după aceea că discutăm doar de migrație. Sigur, migrație legală și am și acest rol în portofoliu, să mă ocup de acest concept numit Talent Pool, un instrument prin care să vedem, când nu găsim resursă umană, talent local, cum putem să atragem de la state terțe oameni pregătiți pentru a răspunde nevoilor noastre. Dar aș vrea să discutăm despre ce putem face aici, în interiorul Uniunii Europene, și noi putem să sprijinim statele membre să facem să fim mai performanți. Acum evident că finanțăm cu Fondul Social European într-adevăr, dar este decizia Ministerului Educației și a Ministerului Fondurilor cum investesc aceste resurse, inclusiv instruirea profesorilor, inclusiv crearea de conținuturi educaționale, suport pentru clasă, dotarea sălilor de clasă. Dar cum se întâmplă aceste lucruri nu este un dictat din Bruxelles sau din Comisie. Noi avem o relație de colaborare și atât, în privința conținuturilor”.

Declarațiile oficialului european vin în contextul în care Ministerul Educației condus de Daniel David a pus în dezbatere publică vineri, 31 ianuarie 2025, proiectele noilor planuri-cadru pentru liceu. Este vorba despre documentele care conțin disciplinele de liceu, parte a reformei curriculare care ar urma să se aplice începând cu clasele de a IX-a din septembrie 2026.

Reforma întârziată de cel puțin 4 ani înlocuiește planurile-cadru vechi de 20 de ani după care studiază elevii de liceu din România. Noua filosofie curriculară aduce o libertate mai mare de alegere liceenilor, eliminând din zona până acum obligatorie, la anumite clase, ore de Geografie, Latină, Istoria studiată până acum va fi înlocuită la clasele a XI-a și a XII-a cu Istoria comunismului și Istoria evreilor, Holocaustul. Liceenii vor studia în continuare parte din aceste materii și vor putea alege altele, în funcție de specializare, optând pentru acestea dintr-o listă mai mare de discipline care le va fi pusă la dispoziție de școală fie în ceea ce se numește Curriculumul de Specialitate (CȘ), fie în Curriculumul la dispoziția elevului din oferta școlii (CDEOȘ), și în funcție de disciplinele pe care le vor susține la Bacalaureatul nou prevăzut de Legea învățământului preuniversitar. În vreme ce dezbaterea publică din România se concentrează pe disciplinele care își pierd statutul de obligatorii în noul curriculum liceal, Ministerul Educației menține din clasa a IX-a și până în a XII-a orele de Religie, astfel încât în oferta pusă în dezbatere de ministrul David Religia are mai multe ore decât orice disciplină din aria STEM/ȘTIM.

Citește și:
Religia, materie la care elevii pot alege să nu participe, are de două ori mai multe ore în trunchiul comun decât Istoria, Chimia, Fizica, Biologia sau Geografia, în proiectul de planuri-cadru pentru liceu
O „Agendă UE a Profesorilor” și Planul strategic pentru educația STEM – printre sarcinile pe care le are Roxana Mînzatu, propusă comisar responsabil cu educația și competențele în viitoarea Comisie Europeană
UPDATE România a primit portofoliul care acoperă Competențele și Educația pentru Roxana Mînzatu, în viitoarea Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen / Cât de important este acest post
Plan strategic pentru educația în domeniul STEM, pentru a remedia declinul performanțelor elevilor și lipsa profesorilor, prioritate a președintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen în noul mandat
România a reușit să atragă doar 500 de milioane de euro din cele 3,5 miliarde pentru investiții în Educație, prin PNRR, în trei ani și jumătate de la aprobarea programului / Toți banii trebuie folosiți în următorul an și jumătate, până în 31 august 2026, potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene


10 comments
  1. Ministrul ne arată prin noile planuri cadru că urăște din toți rărunchii științele. Să bage istorie multă ca să aibă elevii cu cine să compare incompetenții din politica actuală, geografie ca să știe în ce țară să plece și mult sport să prindă viteză, adică să plece mai repede.

  2. În vremurile „de tristă amintire”, primeam o listă cu lecturi suplimentare, pentru vacanța de vară, de la „tovarășa învățătoare”. Discutam despre aceste lecturi în anul școlar următor. În clasele a VII-a și a VIII-a am învățat cum se scriu comentariile la limba și literatura română. Le citeam în clasă. Unii dintre noi scriau comentarii reușite, alții mai puțin reușite dar învățam unii de la alții, profesorul ne oferea suport în realizarea acestora. În perioada liceului aveam de citit câte un roman pe săptămână. Îl comentam în clasă. Era greșit? Anul trecut a fost supărare mare printre liceeni ( unii dintre aceștia), că nu „vedeau” necesitatea acestor romane și a bacalaureatului în general. Au fost și experți în educație, care „s-au declarat de acord”, care și-au amintit, că au învățat comentarii „pe de rost” , ca să promoveze examenul de maturitate. Nu este vina unei majorități, că alții nu au putut, decât să memoreze, pentru ca să promoveze acest examen. Pentru mulți a fost necesară o reactualizare a ceea ce au învățat în 4 ani de liceu. Și acum vorbim despre analfabetism funcțional? Vorbim și despre prezentatori sau realizatori de emisiuni TV, „romglezi”, care nu respectă nici topica propoziției din limba română, care reduc vocabularul de bază al limbii române? Fenomenul a apărut și s-a „dezvoltat” în 35 de ani.

  3. De regandit totul legat de disciplina Religie! Afara cu religia din trunchiul comun! Etica trebuie sa fie in trunchiul comun sau cel mult Religii, si nu in toti anii.
    Religia si profesorii sai NU nu au reusit sa faca ETICA, EDUCATIE, nu au reusit sa compenseze lipsa educatiei din familii iar acesta e un PATERN STABIL DE INSUCCES de ANI!! Sa predice la biserica. Vrem STEM/STEAM.
    Romania o sa ajunga sa vrea sa importe creiere si NU isi permite. Tinerii (16-45 ani) NU se intorc in Ro, tatoneaza si revin la studii si apoi munca in vest. Si NU vor mai trimite bani in Ro, nici NU vor MAI investi.

    1. Profesorul de religie respectă toate regulamentele, programele școlare, conținuturile, reglementările în vigoare.

      Parcurg cursuri, grade didactice, sunt diriginți.

      Unii participă la comisii, proiecte Erasmus, au chiar și funcții de conducere.

      Predica nu mai ține de mult la generațiile contemporane.
      Copii cer argumente, dovezi, probe, interdisciplinaritate chiar abordări transdisciplinare.
      Un sfert din conținuturi, la liceu, sunt legate de istoria religiilor, un sfert de morala creștină si restul se referă la atitudini civice, sociale, etice, culturale (respectul față de părinți, cultura europeană etc)

  4. STEM si digital cu ,, dotările ” din PNRR, nu?

    PNRR in care cu un an înainte de expirare nu s-au cheltuit nici 25% din bani, multe fiind deja reluate de 2 ori fără niciun ofertant, deoarece primăriile urbane NU sunt in stare să împartă pe loturi mici?

    Probabil învățământul va piere și acesta ultimă șansă de dotări moderne din ultimii 30 de ani.

    ,,Multimim” partidelor iubite, din care provine si politruca Mânz atu de la CE.

  5. Într-adevăr, cred că măcar matematica ar trebui reintrodusă în trunchiul comun la orice profil și la orice nivel de studiu. Competențele matematice sunt vitale în orice domeniu de activitate, la orice nivel. Dacă o lăsăm la alegerea elevului, matematica nu va fi aleasă apropae niciodată pentru că este o disciplină cu grad de dificultate ridicat.

  6. “Ministerul Educației menține din clasa a IX-a și până în a XII-a orele de Religie, astfel încât în oferta pusă în dezbatere de ministrul David Religia are mai multe ore decât orice disciplină din aria STEM/ȘTIM”
    Cum Doamne iarta-ma sa progresam daca religia este mereu OBLIGATORIE si copiii nu fac Educatie Rutiera, Educatie Sanitara, Educatie Antreprenoriala dar Educatie Religioasa OBLIGATORIU.
    Mereu au venit de la Cluj “capete luminate”

    1. Dezinformarea e rea oricine o face. Chiar si din neștiință.

      Religia NU e obligatorie chiar dacă e in TC.
      Legea oferă posibilitatea oricând de a renunța la participare la oră printr-o simplă cerere.

  7. Nu cred ca ministerul știe ce dorește UE. STEM nu înseamnă cumva științe( Fizică, chimie, biologie), matematică și tehnologii? Nu s-au scos orele de științe de la clasele de tehnic, mate-info?
    Vorbim vorbe! Ne mai mirăm de rezultatele votului?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Regulamentul pentru încadrarea profesorilor pe posturi, publicat în Monitorul Oficial. Profesorii titulari și cei angajați pe perioadă determinată pot fi încadrați în regim de plata cu ora până la o jumătate de normă didactică de predare

Regulamentul pentru încadrarea profesorilor pe posturi a fost publicat, miercuri, 17 ianuarie, în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 6.876 din 22 decembrie 2023, document pentru aprobarea Normelor metodologice…
Vezi articolul

Copiii de la școli din Tulcea învață despre ecosistemul Deltei Dunării în Centre de Educație pentru Mediu, posibile prin fonduri europene. Sălile sunt dotate cu table interactive și se organizează acțiuni de ecologizare – FOTO

Începând din acest an școlar, câteva unităţi de învăţământ din satul Turcoaia şi oraşul Măcin, judeţul Tulcea, beneficiază de centre educaţionale de protecţie a mediului, realizate cu fonduri europene prin…
Vezi articolul

Atâta timp cât nu orice școală o vedem viabilă pentru un copil, înseamnă că avem o problemă. În mod normal, n-ar mai trebui să fie hăituirea pentru admitere la o anumită școală, spune Gabriel Vrânceanu, șeful serviciului de Dezvoltare Curriculum din cadrul Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație, din Ministerul Educației

În mod normal, n-ar mai trebui să fie hăituirea pentru admitere la o anumită școală, spune Gabriel Vrânceanu, șeful serviciului de Dezvoltare Curriculum din cadrul Centrului Național de Politici și…
Vezi articolul