VIDEO Directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică vrea să se ducă în Ucraina, la Cernobîl, să discute cu rușii și ucrainenii despre integritatea centralelor nucleare, după ce armata rusă a cucerit Zaporoje și a provocat un incendiu la o clădire de lângă reactoare

289 de vizualizări
Sursă foto: captură video
Directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Mariano Grossi, a anunțat că vrea să verifice personal situația centralelor nucleare din Ucraina, a anunțat el într-o conferință de presă, vineri, după ce rușii au provocat un incendiu la o clădire administrativă din complexul celei mai mari centrale nucleare din Europa, Zaporoje, pe care au și cucerit-o.

Ucraina ne-a cerut asistență de urgență. (…) Le-am indicat atât Federației Ruse cât și Ucrainei că vreau să călătoresc la Cernobîl, cât mai repede posibil, să mă asigur că centralele nucleare de acolo nu vor mai fi niciodată compromise. (…) Cu toții știm că din cauza situației foarte complicate din teren, a logisticii, prezența mea în zonă nu va fi ușor de asigurat, dar nu este imposibilă. Dacă vrem să îi ajutăm, trebuie să ne ducem acolo, iar primul care trebuie să se deplaseze este directorul agenției. Repet, această inițiativă nu are nimic de a face cu politica acestei crize, nu acesta este mandatul meu. (…) Am fost rugați să le oferim asistență, nu ignorăm această cerere, iar eu sunt pregătit să călătoresc acolo”, a spus Grossi.

El a explicat că, în urma incendiului de la Zaporoje, „integritatea fizică a centralei nucleare a fost compromisă”. O altă neliniște pentru AIEA este starea de spirit și starea psihică a personalului care operează centrala nucleară și care nu a mai plecat de acolo de la începutul conflictului.

„Sistemul de operare al centralei de la Zaporoje este controlat în totalitate de personalul ucrainean care lucrează acolo, în prezent. Rușii controlază acum două centrale nucleare din Ucraina – Cernobîl și Zaporoje. (…) Planul este să purtăm negocieri la Cernobîl”, a spus Grossi.

El a adăugat: „De câteva zile tot repet că sunt foarte îngrijorat de situația de acolo, care este foarte instabilă, foarte fragilă. Acum am văzut că din cauza impactului acestui proiectil, am avut exact genul de situație care se putea transforma în ceva dramatic. Nu cred că trebuie să așteptăm să se petreacă ceva ca să ne adresăm problemei într-un mod eficient, având în vedere că știm care este riscul”, a spus Grossi.

În ceea ce privește modul în care este operată centrala nucleară de la Zaporoje și nu numai, Grossi a lăudat dedicația și atenția pe care echipele de fizicieni și ingineri de la fața locului au demonstrat-o în condiții de război.

Amintim că un incendiu a izbucnit vineri dimineață la centrala nucleară de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, după ce rușii au bombardat zona. Mai exact, incendiul a izbucnit într-o clădire de antrenament situată în afara complexului reactorului principal, care a fost lovită de un proiectil al armatei ruse. Incendiul a fost stins în cele din urmă, dar cu mare dificultate pentru că trupele rusești împiedicau pompierii să ajungă la clădirea cuprinsă de flăcări, potrivit autorităților ucrainene. Președintele Volodimir Zelenski a acuzat Moscova că se folosește de teroarea nucleară, în timp ce AIEA a confirmat că în zonă nu s-au înregistrat modificări ale nivelului radioactivității. Mai multe detalii pe G4Media.ro.

Citește și:
Nivelurile radiațiilor în România sunt normale – anunță Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, după incendiul de la centrala nucleară Zaporoje, cea mai mare din Europa
Directorul de Securitate Nucleară al Institutului de Fizică de la Măgurele spune că se măsoară zilnic nivelul de radiații și este unul „normal”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Președintele Donald Trump a desființat departamentul de Educație al SUA, într-o sală cu 14 elevi și studenți care semnează și ei câte un „ordin”: Statele se vor ocupa mai bine de copii și profesori decât până acum

Donald Trump a anunțat desființarea Departamentului federal al Educației, invocând eșecul sistemului american în ciuda fondurilor uriașe investite și a extinderii birocrației. Președintele SUA a spus că instituția creată în…
Vezi articolul

Propunerea ca universitățile să poată construi pe terenuri din domeniul public a venit din partea universităților de medicină, în special UMF Carol Davila – Gigel Paraschiv, secretar de stat / Instituția „caută un teren pe care să poată să-și construiască un nou sediu”

Universitățile de Medicină și Farmacie, „în primul rând UMF Carol Davila”, se află la originea proiectului de modificare a Legii învățământului superior astfel încât instituțiile de învățământ să primească posibilitatea…
Vezi articolul

Matematica și motivul notelor mici, la subiecte mai simple decât acum 10 ani – Oana Moraru: Ora de matematică trebuie să fie oră de formare a gândirii logice, nu de bifat file de exerciții

„Unul din motivele pentru care gândirea logico-matematică nu se mai dezvoltă suficient la copiii noștri și avem din ce în ce mai mulți elevi cu dificultăți reale la gimnaziu sau…
Vezi articolul

Cornelia Popa Stavri, FSLI, despre boicotul simulării examenelor naționale: Eu îi îndemn pe colegii mei să continue acest protest / Guvernul nu a reușit să se așeze la masa discuțiilor reale cu profesorii și ia măsuri în continuare împotriva acestora

Cornelia Popa Stavri, președintele Sindicatului Independent din Învățământul Preuniversitar Sector 4 (afiliat la FSLI), îi îndeamnă pe profesori să continue forma de protest anunțată de sindicate, boicotarea simulării examenelor naționale…
Vezi articolul