VIDEO “Elevii sunt cu voi!” / “Nu vă opriți, oricâte amenințări primiți” – Mesaj de sprijin pentru profesori, din partea mai multor asociații de elevi din țară

5.933 de vizualizări
Sursa: Captura Facebook / Asociatia Valceana a Elevilor
„Dragi profesori, elevii sunt cu voi! Vă mulțumim pentru că ați continuat să luptați și nu ați acceptat ofertele guvernului”, spun elevi din diverse regiuni ale țării, într-un mesaj video comun distribuit, luni, de mai multe asociații ale elevilor. Aceștia îi îndreamnă pe profesori: „Nu vă opriți, oricâte amenințări primiți”.

Elevii reiau mesajele transmise de asociațiile respective în ultimele zile: ” Știm că vă este greu, dar vă cerem să îndrăzniți. Nu mai este vorba doar despre salariu, ci despre viitorul nostru. Noi am fost solidari cu voi, am protestat, am scandat și v-am susținut. Așa că vă rugăm să fiți solidari cu viitorul nostru.”

Mesajul video:

Ce spun elevii în materialul video distribuit lunI:

„Elevii sunt cu voi!

Dragi profesori, elevii sunt cu voi! Vă mulțumim pentru că ați continuat să luptați și nu ați acceptat ofertele guvernului.

Există oameni politici, inspectori, directori care pun presiune pe voi să vă opriți, părinți și poate chiar elevi care dau vina pe dumneavoastră în loc să privească în curtea guvernului.

Știm că vă este greu, dar vă cerem să îndrăzniți. Nu mai este vorba doar despre salariu, ci despre viitorul nostru. Noi am fost solidari cu voi, am protestat, am scandat și v-am susținut. Așa că vă rugăm să fiți solidari cu viitorul nostru.

Nu vă opriți, oricâte amenințări primiți. Luptați până când educația este cu adevărat finanțată, până când vom avea o lume minunată pentru elevi și profesori. Suntem aici necondiționat”.


19 comments
  1. Felicitări, tineri minunați! Presiunea pe profesori e tot mai mare. La Bacău inspectoratul se comporta ca în vremea lui Ceaușescu, poate chiar mai rău!

  2. Nu toți suntem de acord, fraierilor de asociații de elevi. Lăsați-vă sa vi se amâne examenele, că așa vă convine.

  3. Vorbindu-mi cu „tu” arara cata aroganta aveti. Sper din suflet ca nu sunteti profesor, ca prea multa ura zace in dumneavoastra.
    Sa aveti o zi buna!

  4. Nu este Ok ceea ce faceti .Nu va obliga nimeni sa Rămâneți in sistem dragi profesori .Puteti cauta alta îndeletnicire .Dar acolo veti lucra cel putin opt ore pe zi ( nu patru ore cum lucrați dvs.)cinci zile pe saptamana iar vacanta veti acea foar 38 zile maxim nu 5 luni cat aveti dvs .in prezent .Daca facem o socoteala simpla la program de 8 ore dvs. Veti primi minim 6000 lei .Oare este putin .Daca vreti bani mai multi atunci munciți mai mult .Asa ca încetați greva .Daca nu va convine in sistem puteti pleca oricand in privat .Sa va fie rusine !

    1. Sunt 5 ore pe zi care necesita o pregatire acasa cel Putin dubla – fise de Lucru, pregatire teste, corectare teste,etc E Clar ca nu ati lucrat in domeniu si nu stiti despre ce vorbiti…plus telefoane in price moment si rezolvarea problemelor cu parintii pentru Cei care au si dirigentie

    2. Rușine dascălilor care au adus elevii de an terminal în asemenea stres!Nu asa arata un dascăl…mulți nu aveți ce cauta la catedra!!!Rusineeee!Cu ce drept ne sacrificați copiii???Le ati periclitat viitorul elevilor de an terminal.pt.mascarada voastră de doi lei!!!Nu va susțin marea majoritate a elevilor,cu atât mai puțin noi parintii elevilor de an terminal!!!Halal!!!

  5. Pana platesc guvernantii, presedintii, patlamentarii vor plati elevii din clasele a 8,a si a 12-a daca le vor fi boicotate examenele.

  6. In primul rand nu cred ca ne cunoastem ca sa ne tutuim.
    Cei 400+ elevi din scoala dumneavoastra au fost consultati, li s-a cerut opinia pe aceasta tema? Sunt de acord cu posibilitatea amanarii examenelor nationale avand astfel un stres in plus? Ca sa oprim rautatile si ironiile tin sa subliniez ca intrebarea mea nu este acuzatoare, ci pertinenta.

    1. Câți elevi ai consultat în persoană despre posibilitatea amânării examenelor? Ai spus că nimeni din cei cunoscuți n-au fost întrebați de cei din asociațiile numite în articol – mai exact, câți? Poate sunt elevi din alte orașe / județe. Care e baiul? Reprezentanții lor comunică.

      La fel de pertinente sunt și întrebările mele. Nu te deranjează cum d-l Cristache comunică de ani de zile în numele a 5 milioane de părinți, fără să-i fi întrebat pe vreunul ceva? D-l Cristache are un ONG pe care-l conduce de ani buni, dar nimeni niciodată nu-l prezintă ca ONG-ist, el este ”reprezentantul federațiilor de părinți”. Când el și fiica inspectorului general din Mehedinți (prezentată DOAR ca președinte CNE, de parcă acasă nu ia nicio legătură și nu e în niciun fel influențată de familie) au apărut în primele zile alături de Ciucă, pentru a ”certa” profesorii că-și permit să-și ceară drepturile, nu te-am văzut punând întrebări ”pertinente” pe aici. De altfel nici acum nu pare să conteze. Întrebăm sugestiv pe cine au consultat elevii – la fel de valabilă e și întrebarea ”dar Cristache pe cine a consultat?” Sau dacă mergem mai departe, ”dar d-na ministru pe cine a consultat înainte de a respinge practic toate amendamentele depuse la legile sale de toți ceilalți factori și a le împinge repede prin guvern, parlament și președinție?”…

  7. Numai pentru aerul de ciocoi al lui KWI, merita sa fie continuata greva. Apoi aerul și nonșalanța cum minte acest sas ca s-a dat tot ce s-a cerut, dar tot ce s-a cerut e un alt motiv de grevă. Ce încredere sa ai în aceste hahalere de la conducerea țării. Dar poate cândva vor da seamă și pt minciuni și pt arogantele lor!

  8. O sa fie înlocuiți exact cu cei care va susțin, adică cei din asociațiile de elevi. Știți ce sunt aceste asociații? Niște anexe ale partidelor, finanțate de partide și folosite, ca acum, când au nevoie de astfel de actiuni. Într o societate normala, s ar fi inrervenit imediat pt desfiintarea acestor asociații care acționează împotriva scopului pentru care au fost înființate :protejarea drepturilor elevilor.

  9. E bine ca exista copii si parinti care sustin aceasta greva a profesorilor, de fapt o greva pt viitorul copiilor si viitorul societatii romanesti.
    Fara invatamant de calitate orice societate se destrama si are sanse sa ajunga sau sa se intoarca in …starea de „masa de manevra,” pe care politrucii o manipuleaza dupa dorinta si nevoile lor.

    Sper ca acesti copii care sustin astazi cauza invatamantului romanesc aflat in prezent in stare deplorabila sa nu se schimbe (cum au facut o anume doamna Deca, sau un anume domn Johannis) si, cu idealurile pe care le sustin acum, acesti copii sa devina politicienii de maine ai tarii, cu minti deschise, cu coloana vertebrala si neatinsi de lacomia, ipocrizia si viciile clasei politice actuale, clasa politica ce se dezice de invatamantul romanesc si, implicit, de viitorul copiilor si al tarii acesteia.

    Sper ca politrucii care ne „conduc” in prezent drept in „prapastie” sa fie cat de curand inlocuiti de tinerii care doresc intr-adevar sa ramana si sa traiasca aici, in Romania, respectand tara si oamenii de calitate de aici, care traiesc din munca proprie si nu vor decat ceea ce li se cuvine de drept.

  10. Mii de mulțumiri! protestăm acum că niciunul dintre voi să nu muncească pe 500 de euro, ajutor social în UE, după ce termină o facultate.

  11. Un mesaj Emoționant! O școala de calitate înseamnă o relație de respect și sprijin între elevi -profesori-părinți! Felicitări elevilor! Sunt convins ca evenimentele care se desfășoară in aceste zile marchează începutul unei reale schimbări a școlii romanesti!

  12. Am plâns.
    Pentru voi mergem cu curaj mai departe! Pentru voi avem curaj să ne ridicăm frunțile în fața guvernului și a celor care dau în noi cu o imensă ură!
    Mă înclin în fața tuturor cadrelor didactice care au contribuit la formarea mea. Acum că sunt și eu profesor am văzut „culisele” acestei meserii am înțeles tot efortul depus..Efortul nevăzut de ceilalți. Am văzut ce înseamnă să te pregătești pentru fiecare zi în care te prezinți în fața copiilor. E nevoie de multă muncă și perfecționare.
    Sper ca noi, prin greva noastră, să vă fim din nou modele. Să aveți la rândul vostru curaj să luptați pentru drepturile voastre, oricare ar fi prețul.

  13. Am vrea sa stim si noi cu ce elevi s-au consultat aceste asociatii, ca pe la cei pe care ii cunisc eu (si nu sunt putini) nu au trecut. Acestia sunt politicienii de maine, oare?

    1. Aș vrea să știu și eu cu ce părinți s-a consultat Cristache, care vine să vorbească în numele tuturor părinților, d-l Cristache fiind un simplu director de ONG.

      Aș vrea să știu și eu cu cine s-a consultat în mod real d-na ministru înainte de a veni cu acele noi legi ale educației, pe care acum aplaudacii președintelui probabil le vor lăudate ca marea realizare a mandatelor sale.

      Câți elevi cunoști, în total? Numai în școala mea eu cunosc 400+. Iar școala mea nu e una din cele mai mari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cine va conduce Institutul Cultural Român din Lisabona: Dinu Gîndu a fost directorul Casei de cultură a studenților din Galați, consilier la Ambasada României din Buenos Aires, vicepreședinte PNL Diaspora / VIDEO Bâlbâielile de la audierea în Parlament

Dinu Gîndu va conduce filiala Institutului Cultural Român (ICR) din Lisabona, după ce a primit aviz favorabil la audierea din Parlament, scrie G4Media.ro. Potrivit unui filmuleț de la audiere, aceasta…
Vezi articolul

Criza virusului și decuplarea comerțului global. Acolo unde politicienii au eșuat în a decupla China de Occident, mama natură reușește. Deocamdată, economia globală e relativ robustă. Dar situația nu se va menține dacă virusul va continua să prolifereze

În ce privește limitarea globalizării, coronavirusul izbutește acolo unde politicienii au dat greș. Vechiul experiment mental despre cum bătaia aripilor unui fluture în China poate provoca o tornadă la antipozi…
Vezi articolul

Scădere dramatică a concurenței la școlile militare postliceale de pe un an pe altul, atrage atenția Ministerul Apărării, confruntat și cu un val de demisii din armată în condiții de război la graniță. Soluția: școlarizarea de absolvenți de licee civile – proiect de OUG

În anul 2022, numărul tinerilor care s-au înscris pentru admiterea la școlile militare de subofițeri s-a redus aproape la jumătate față de anul 2021, potrivit profit.ro. Aceste informații se găsesc…
Vezi articolul

VIDEO Ministerul Mediului lansează în luna noiembrie o campanie națională de conștientizare a importanței reciclării și colectării separate, spune ministrul Tánczos Barna: Statul este obligat să asigure educația pentru generațiile noastre, nu doar pentru cei mici

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a spus în cadrul conferinței online “Creator implicat – experiențe practice și viitorul economiei circulare”, organizată de Edupedu.ro în cadrul campaniei „Metal pentru Viitor”, că în…
Vezi articolul

Profesoara Lavinia Betea: Nu pot să-i cer elevului să muncească mai mult decât muncește adultul, pentru că îl demotivez. În gimnaziu nu mai vrea să știe de nimic / Muzica, desenul și educația fizică sunt niște discipline extraordinare, care îl pregătesc pe copil să devină un adult echilibrat psihic

Profesoara Lavinia Betea a declarat că „nu pot să-i cer elevului, cum spuneam, să muncească mai mult decât muncește adultul, pentru că îl demotivez”. Aceasta este de părere că „în…
Vezi articolul