VIDEO Noua lege a Educației va fi împărțită în două legi, una a învățământului superior și alta a învățământul preuniversitar, anunță Ministrul Educației

19.188 de vizualizări
Sorin Cîmpeanu / Foto: gov.ro
„Noi va trebui să avem o nouă lege a educației, cel mai probabil o lege a învățământului superior, separat de o lege a învățământului preuniversitar”, a declarat vineri seară ministrul Educației, la B1TV. Acesta a afirmat că în noua lege va cuprinde concluziile proiectului „România Educată”. Amintim că, în luna octombrie a anului trecut, Sorin Cîmpeanu anunța că își asumă întârzierea implementării proiectului „România Educată” și că „dorința noastră” este de a avea o nouă lege a Educației până la începutul anului școlar viitor.

„În această lege, trebuie să fie cuprinse toate concluziile proiectului România Educată, care a făcut obiectul unor dezbateri largi într-o perioadă lungă de timp. Vor trebui să fie cuprinse așteptările de la sistemul de învățământ care avea foarte multe probleme cronice înainte de criza sanitară și care au fost amplificate enorm de criza sanitară”, a spus vineri seara Sorin Cîmpeanu.

Acesta a mai completat că „suntem într-un punct de minim din multe perspective. Dacă nu avem toate aceste lucruri într-o lege, inclusiv subiectul salarizării, într-o lege organică, specifică a învățământului, cred că nu vom reuși să ne redresăm”.

Informații de context

Ministrul Sorin Cîmpeanu vorbește despre o nouă lege a Educației încă din 2014, de la primul mandat în această funcție, în Guvernul Victor Ponta. În iunie 2015 spunea că „până la finalul anului” vor fi consultări.

Paradoxal, Cîmpeanu anunța atunci, în 2015, acea nouă lege a educației după ce tot Guvernul Ponta modificase radical legea educației 1/2011 printr-o Ordonanță de Urgență (OUG) care adusese schimbări în 97 de puncte din lege. Întrebat atunci de presă de ce mai e nevoie de o nouă lege, când propriul său guvern tocmai o modificase masiv pe cea în vigoare, Sorin Cîmpeanu din executivul Ponta răspundea:

  • Cîmpeanu, 7 mai 2015: E nevoie de o nouă lege în primul rând pentru a asigura coerența cu alte reglementări legale, a asigura coerență între articolele aceleiași legi și a asigura coerență cu cerințele sistemului de educație care trebuie să fie legate strâns de cerințele mediului socio-economic. Noua lege va fi rezultatul unei consultări largi, în cadrul căreia va trebui să se pronunțe și studenții, și profesorii, și angajatorii, și sindicatele din învățământ, toți acești actori“. (Sursa: HotNews.ro)

Trei zile mai târziu, pe 10 mai 2015, într-o conferință susținută la sediul PSD, Sorin Cîmpeanu anunța că noul proiect de Lege a educației urmat să fie lansat în dezbatere în iunie 2015.

În iunie, proiectul de lege s-a dovedit a fi unul transmis de comisia de învățământ a Senatului, condusă atunci de Ecaterina Andronescu, la care Cîmpeanu ca ministru anunța că va aduce următoarele noutăți: posibilitatea unei evaluări la clasa a X-a și introducerea Bacalaureatului profesional, susținut puternic de Ecaterina Andronescu. (Sursa)

O nouă lege a educației nu s-a concretizat în 2015, la finalul anului Victor Ponta demisionând împreună cu tot guvernul, după protestele masive care au urmat tragediei din Club Colectiv.

La două săptămâni de la preluarea mandatului de ministru al Educației în Guvernul Cîțu, liberalul Sorin Cîmpeanu a declarat următoarele cu privire la o nouă lege a educației:

  • Cîmpeanu, 5 ianuarie 2021: “Cred că nimeni nu poate să conteste că proiectul România Educată a beneficiat de cea mai largă consultare publică organizată în România. Avem niște idei care ar trebui să fie puse în practică prin măsuri care țin de legislativ și de executiv. O lege a educației care să păstreze tot ceea ce este bun din reglementările anterioare, dar care să asigure și adecvarea la nevoile secolului XXI este absolut necesară. Aceasta lege va trebui elaborată cu o consultare foarte inteligent organizată a tuturor forțelor politice, părinți, profesori, elevi, angajatori, astfel încât chiar dacă se va continua acest proces de schimbare ultra-rapidă a miniștrilor…“ (Sursa și detalii)

În iunie 2021, la conferința Reforma Digitală a Educației organizată de Edupedu.ro, Cîmpeanu spunea că până la finalul acestui an vom avea un nou proiect de Lege a Educației, tot la nivel de „dorință”.

Aprobat prin memorandum guvernamental și asumat la nivel de implementare de către Guvern, proiectul prezidențial România Educată ar fi trebuit să aibă deja finalizată o lege a educației, numită pachet legislativ, pe 1 octombrie 2021.

Al doilea termen din memorandum, asumat de Guvern pentru 10 septembrie, nu a fost îndeplinit nici până acum, fiind vorba despre adoptarea unei hotărâre de guvern cu termene și obiective pentru aprobarea planului de implementare a România Educată.

Exact în ziua în care era prevăzută aprobarea, proiectul de HG nu avea avizul Consiliului Economic și Social. În conferință de presă ministrul Cîmpeanu a ieșit să anunțe amânarea pentru anul viitor a anunțatei noi legi a Educației.

A modificat verbal termenul până la care Guvernul trebuie să prezinte un proiect de lege – 31 decembrie 2021, deși în Memorandumul aprobat de Guvern pe 14 iulie, în prezența președintelui Klaus Iohannis, prin care Cabinetul Cîțu și-a asumat implementarea conform planului a proiectului România Educată, termenul pentru pachetul legislativ era 1 octombrie.

Pe 10 septembrie 2021, ministrul Cîmpeanu a mai anunțat că în loc de termenul actual de consultări, care s-ar fi încheiat în luna noiembrie, noul termen pentru această nouă rundă de consultări pe viitoarea lege a Educației ar fi 31 mai 2022.

  • Până la data de 10 decembrie 2021, Ministerul Educației va realiza consultări cu toți factorii implicați în vederea elaborării proiectului pachetului legislativ care să asigure implementarea Proiectului „România Educată”. În acest scop, prin decizia Premierului, se va constitui un grup de experți care vor avea calitatea de invitați permanenți la lucrările Comitetului interministerial. Ministerul Educației va prezenta rapoarte săptămânale de progres Comitetului Interministerial pentru monitorizarea implementării Proiectului „România Educată”.
  • Până la data de 31 decembrie 2021, după validarea conținutului proiectului pachetului legislativ, acesta va fi propus spre adoptare Guvernului.
  • Până la data de 31 mai 2022, Ministerul Educației va derula consultări cu toți factorii implicați în vederea elaborării cadrului normativ secundar care să asigure punerea în aplicare a pachetului legislativ, a precizat ministerul într-un comunicat.

Anul școlar viitor începe, teoretic, pe 1 septembrie 2022 și încă nu a fost stabilită data începerii cursurilor.

Video, la minutul 11:01:
Citește și:
VIDEO O nouă lege a Educației până la începutul anului școlar viitor „e dorința noastră” spune ministrul Cîmpeanu, după amânarea implementării proiectului „România Educată” / Președintele Iohannis, pe 14 iulie: Nu avem timp să irosim potențialul tinerilor noștri. Trebuie să acționăm acum!
Cîmpeanu, „îngrijorat” că până 1 octombrie e prea puțin timp pentru o nouă lege a Educației, bazată pe „România Educată”. Cîțu: „Este un proiect prea important ca să nu ne ținem noi de termene”
Proiectul unei noi legi a educației care să fie înaintat în Parlament în sesiunea din toamnă este de datoria Ministerului Educației – anunță Sorin Cîmpeanu

10 comments
  1. Ha, ha, mai trebuie legea educației să o faci și în rest ai făcut de toate! Succesul este predictibil, mai ales că ai adus 2% din PIB! Restul…

  2. Poate această lege va aerisi și programa școlară, e mare nevoie de asta. Copiii nu pot aprofunda noțiunile predate, se trece repede peste toate, sunt multe noțiuni ce doar trebuie făcute și nu din vina profesorilor…. PROGRAMA.
    Și tot așa, ajung copiii la pregătire, nu se mai bucură de timpul liber, apar probleme comportamentale de socializare. Să nu mai zic că examenele se bazează pe exprimarea opiniilor și gândirea liberă……Cum fac ei asta? La școală? Nu, nu au timp de așa ceva…. din nou PROGRAMA.

  3. Vine cam asa:
    – o lege pentru sclavetii din preuniversitar, sa poata sa isi bata joc de ei mai cu sarg in continuare
    – o lege pentru bosii din universitar, indiferent ca predau in universitati ”de carton” care scot absolventi pe banda rulanta, taxele sa iasa, ce mai vorbaraie…

  4. Mai bine ati recunoaste ca pregatiti concedierea a 65% dintre profesori prin comasarea disciplinelor, cresterea normei didactice si desfiintarea multor scoli rurale. Ce au abandonat alte tari civilizate ati adoptat voi, de dragul banului.

  5. Nu vor fi mari schimbări. Programele şcolare vor veni tot de la centru, iar cei care le vor alcătui nu vor fi condiţionaţi de nişte ani de predare la grupele de vârstă respective. În continuare vom avea programe încărcate, umflate şi munţi de acte. Profesorii nu vor avea altă alternativă decât să se resemneze, să predea programe în care nu cred şi să să-şi umple biblioteca cu dosare care cântăresc peste 1 kg. Învăţământul va rămâne la fel de centralizat şi greoi ca şi până acum. Avem neovie de un învăţământ DESCENTRALIZAT şi de programe şcolare, manuale şi subiecte de examen alcătuite EXCLUSIV de cei care lucrează cu elevii. E o arie în care se cere un REZIDENŢIAT PEDAGOGIC, se cer ani de lucru cu elevii. Altfel o vom duce ca şi până acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Guvernul a aprobat construirea unui cămin studențesc pentru Universitatea din București în complexul Grozăvești, care va caza cel mult 476 de studenți / Statul plătește aproape 200 de milioane de lei, iar Universitatea București din fonduri proprii – puțin peste 2 milioane de lei

Guvernul a aprobat, prin Hotărâre de Guvern, construirea unui cămin studențesc pentru Universitatea din București, în complexul Grozăvești, care va avea 238 de camere de cazare pentru câte 2 persoane.…
Vezi articolul

Valeriu Gheorghiță: Luăm în calcul decizia de a permite administrarea dozei a III-a pentru toată populația, din octombrie. Tulpina Delta se transmite la fel de repede precum pojarul sau vărsatul de vânt

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorgiță, a declarat, după creșterea bruscă a numărului de cazuri noi, că în acest moment “nu se întrevede o posibilitate de stagnare a creșterii numărului de cazuri”, potrivit…
Vezi articolul