VIDEO Opera Comică pentru Copii transmite live online spectacolul Cenușăreasa, sâmbătă la ora 17:00. Felicia Filip: Găsim soluția prin care copiii să aibă o activitate-joacă ce îi deschide spre cultură și educație

85.502 vizualizări
Foto: www.operacomica.ro
UPDATE: LIVE VIDEO A început spectacolul ‘Cenușăreasa’, transmis de Opera Comică pentru Copii în regim online
Opera Comică pentru Copii a trecut online, din cauza epidemiei de coronavirus, și transmite spectacolele LIVE pe pagina de Facebook a instituției, gratuit. Sâmbătă de la ora 17:00 și duminică de la ora 11:00 Opera transmite “cea mai recentă premieră, Cenușăreasa”. Contactată de Edupedu.ro, Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii, a declarat că „ne-am gândit să continuăm activitatea în aceasta perioadă deja complicată și să găsim soluția prin care copiii să aibă o activitate-joacă, joc care de data aceasta îi ține apropiați de tabletă și telefon, dar în același timp îi deschide spre cultură și educație”.

„Fiecare dintre noi contăm pentru cel de alături, dar în situația aceasta contăm pentru toată lumea”, a declarat Filip, pentru Edupedu.ro. Oficialul i-a îndemnat pe copii „să stăm în casă, să-i ascultăm pe cei mari, să cântăm, să citim, să desenăm, să vorbim frumos, să avem grijă de animalele pe care le avem pe lângă noi și de florile și plantele ce ne înconjoară”.

Cenușăreasa va putea fi urmărită de copiii din întreaga țară, aici:

În această dimineață, Opera Comică pentru Copii a difuzat deja primul spectacol al zilei, concertul – lecție „6 mâini și un pian”, de la ora 10:00.

VIDEO Concertul – lecție „6 mâini și un pian”:

 

Felicia Filip, pentru Edupedu.ro: În afara de spectacolele live, există și multe alte activități, ateliere ale noastre care vor continua virtual
Felicia Filip, directorul Operei Comice pentru Copii / Foto: www.operacomica.ro
Edupedu.ro: Cum ați luat decizia de a muta activitatea Operei Comice pentru Copii exclusiv online?

Felicia Filip, directorul general al Operei Comice pentru Copii: Noi am avut în vedere în primul rând să rămânem în continuare legați de spectatorii noștri dragi, fie că este vorba despre copii, tineri sau adulți – îi numim generic ‘toți copiii care ne treg pragul’. Ne-am gândit să continuăm activitatea în aceasta perioadă deja complicată și să găsim soluția prin care copiii să aibă o activitate-joacă, joc care de data aceasta îi ține apropiați de tabletă și telefon, dar în același timp îi deschide spre cultură și educație”. 

Și pentru că echipa are un departament de comunicare, de IT și tehnic foarte bine pus la punct, am hotărât împreună să debutăm în acest mod de activitate. Și iată că ne-a ieșit, pentru că deja a fost primul spectacol, ‘6 mâini și un pian’, și feedback-ul este îmbucurător.

Le transmitem copiilor de toate vârstele sa le comunice și celorlalți copii cu care sunt în legătură, telefonic sau online, să vizioneze aceste activități, să comenteze și chiar să ne propună alte jocuri pe care ei doresc să le realizeze împreună cu noi.

În afara de spectacolele live, există și multe alte activități ale noastre [care vor fi transmise online – n.red.], însemnând că avem ateliere, se vor întâlni și cu mine, pentru că vom citi povești împreună – atât eu, cât și colegii mei -, vom face și tururile în spatele cortinei. Nu le-am întrerupt, iată că ele traiesc, doar că vor fi virtual.

Vom continua atelierele de face painting, alături de atelierele de grădinărit acasă. La acestea, în afară de faptul că este benefic pentru orice persoană care iubește vegetația, plantele, pământul, vom descoperi și talentul fiecăruia dintre noi de a planta și de a avea grijă de o ființă, pentru că trebuie să avem grijă unii de alții și până la urmă să ne bucurăm unii de alții.

Edupedu.ro: Cine se ocupă de partea tehnică, a fost complicat să faceți aceste transmisii?

Felicia Filip: Avem un studio propriu cu care ne filmăm toate spectacolele, și atunci evident sunt profesioniști care, cu timpul, s-au perfecționat. Mai ales că este un specific aparte, avem un spectacol care se desfășoară fie în Sala Mare, fie în Salonul Mozart, fie în Salonul UnderGrant. Așadar, în fiecare spectacol sunt alte spații, este vorba de un alt număr de camere, 2, 3 sau 4, și toate aceste lucruri se fac în timp real. Am avut grijă de-a lungul timpului ca toate aceste spectacole și activități să fie puse în biblioteca noastră și atunci când vrei să afli cum a fost, să poți vedea și face altfel lucrurile.

Sunt materiale cărora le crește valoarea, odată cu trecerea timpului. Cu atât mai mult cu cât aceste documente sunt ale acestor tineri artiști și nu numai artiști, o echipă de oameni tineri care își dedică viața acestei activități și așteaptă de fiecare dată cu nerăbdare să se întâlnească cu publicul nostru iubit: copii, tineri și maturi.

Edupedu.ro: Poate avea acces oricine la această arhivă de spectacole înregistrate?

Felicia Filip: Doar la atelierele plătite pot avea acces cei care au plătit. 

Important este ca în această perioadă să avem grijă de noi și să respectăm regulile de a ne desfășura viața în aceste momente delicate. Este foarte important să respectăm tot ceea ce ni se spune, pentru a fi în afara pericolului: să stăm în casă, să-i ascultăm pe cei mari, să cântăm, să citim, să desenăm, să vorbim frumos, să avem grijă de animalele pe care le avem pe lângă noi și de florile și plantele ce ne înconjoară.

Să trecem cu bine, pentru că fiecare dintre noi contăm pentru cel de alături, dar în situația aceasta contăm pentru toată lumea.

Informații de background
Programul Operei Comice pentru Copii poate fi accesat aici

Opera Comică pentru Copii a anunțat printr-un comunicat de presă, pe 10 martie, că a decis „în Consiliul Director continuarea tuturor producțiilor și transmiterea acestora în regim profesional, ONLINE, live, la orele programate în stagiune„.

„Sâmbătă de la ora 17 și duminică de la ora 11, din Sala Mare transmitem cea mai recentă premieră ‘Cenușăreasa’, astfel încât copiii să poată urmări artiștii pe care îi apreciază și producțiile pe care le îndrăgesc la Opera Comică pentru Copii. Din Salonul Mozart se va transmite sâmbătă, de la ora 10 spectacolul ‘6 mâini și un pian’. Iar weekendul viitor, pe 21 martie vom debuta prin a transmite online, o premieră: spectacolul de balet, ‘Scufița Roșie’, la Sala UnderGrant. De asemenea, coordonatorii Atelierelor Micul Artist vor avea transmisiuni și din cadrul atelierelor” a comunicat OCC.

Citește și:

 


1 comment
  1. Multumim! Superb! Bravo!
    Copiii au avut parte de un minunat spectacol!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii de la Arhitectură aleși în comisiile de admitere să declare că nu fac meditații cu candidații, iar baremul de la proba tehnică să fie mai detaliat – recomandările Ministerului Educației pentru Universitatea „Ion Mincu”, după admiterea 2024 cu probleme

Profesorii de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM) din București care vor să fie aleși în comisiile de admitere la facultate ar trebui să declare că nu…
Vezi articolul

Atac cibernetic la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din cadrul Universității Politehnica din București / Au fost sustrase CNP-urile unor studenți

Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB) anunţă, sâmbătă, că Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei a fost ţinta unui atac cibernetic, fiind extrase listele de utilizatori înregistraţi pe platforma care…
Vezi articolul

DOCUMENTE Strategii metacognitive, educație digitală și cea incluzivă, discipline opționale pentru elevii de liceu. Programele acestora, publicate în Monitorul Oficial / Ce vor studia elevii

Trei programe școlare din categoria curriculum la decizia școlii, pentru nivel liceal, au fost publicate în Monitorul Oficial. Este vorba despre următoarele discipline: Educație digitală și abilități media, Educație incluzivă…
Vezi articolul

Dezbatere online pe tema propunerilor Ministerului Educației privind reintroducerea obligativității examenului și lucrării de licență și pentru finanțarea universităților / Înscrieri deschise până vineri, 13 decembrie

Proiectele de ordine de ministru cu regulile de organizare și desfășurare a examenelor de absolvire, licență/diplomă și disertație și referitoare la finanțarea instituțiilor de învățământ superior de stat pentru anul 2025…
Vezi articolul