VIDEO Progresul elevului va fi criteriu de evaluare pentru profesori – Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației: Nu putem ține un copil în școală 12 ani, 13 ani, timp în care să-i impunem reguli și apoi să ne așteptăm să fie capabil să ia decizii pentru el

9.467 de vizualizări
Foto: captură Edupedu.ro
Progresul elevului va fi criteriu de evaluare pentru profesori, spune Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației, într-un interviu pentru Edupedu.ro, în marja publicării în dezbatere a proiectelor legilor Învățământului. Cristescu a vorbit despre evaluările din școală, despre inspecții, curriculum și examenele naționale, așa cum sunt acestea propuse în drafturile de legi.

Fiecare educator și fiecare învățător trebuie să facă, potrivit noului proiect de lege, câte un raport pentru fiecare copil pe care îl are la grupă/clasă. Este vorba despre un „raport descriptiv de evaluare a competenţelor cognitive, emoţionale şi sociale ale copilului” la grădiniță, pe care părinții îl primesc și care este asumat de educator la finalul grupei mari. În clasa pregătitoare, la final, și în clasa întâi la final și învățătorul face cât un „raport descriptiv de evaluare a dezvoltării fizice, socio-emoţionale, cognitive, a limbajului şi a comunicării, a abilităților de citit, scris și calcul matematic, precum şi a dezvoltării capacităţilor şi atitudinilor de învăţare”.

Ce prevede proiectul de lege, la articolul 72:

(1) La finalul grupei mari a grădiniței, cadrul didactic care a asigurat educaţia preşcolarilor întocmeşte, în baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, un raport descriptiv de evaluare a competenţelor cognitive, emoţionale şi sociale ale copilului. Raportul descriptiv de evaluare a competențelor cognitive este realizat în colaborare cu consilierul școlar și este semnat și de către acesta.

(2) Raportul descriptiv de evaluare precizat la alin. (1) se comunică în scris, sub semnătură, părinţilor/reprezentantului legal ai/al copilului şi se înaintează unităţii de învăţământ în care copilul este înscris în clasa pregătitoare.      

(3) Activitatea didactică pe parcursul clasei pregătitoare ţine cont de constatările raportului precizat la alin. (1), în sensul adaptării corespunzătoare a acesteia la nivelul de dezvoltare a copilului.

(4) La finalul clasei pregătitoare și a clasei întâi, cadrul didactic responsabil întocmeşte, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei, câte un raport descriptiv de evaluare a dezvoltării fizice, socioemoţionale, cognitive, a limbajului şi a comunicării, a abilităților de citit, scris și calcul matematic, precum şi a dezvoltării capacităţilor şi atitudinilor de învăţare. Rapoartele descriptive de evaluare includ o secțiune care revine consilierului școlar și sunt semnate și de către acesta.

Întrebat dacă profesorii sau educatorii vor fi interesați să scrie „de bine” în rapoartele de evaluare și să ascundă problemele pe care de fapt le au ei în activitatea de la clasă, secretarul de stat a declarat că, în opinia sa, profesorii vor fi obiectivi atunci când vor face evaluările elevilor mai ales că „progresul elevului va fi criteriu de evaluare pentru profesori”.

Edupedu.ro: Evaluarea de la grădiniță. La grupa mare fiecare educator ar trebui să facă un raport pentru fiecare copil aflat în grădiniță, iar acest raport mergem mai departe cu acel copil în învățământul primar. Ce presupune raportul respectiv, cum l-ați gândit?

Bogdan Cristescu: Trebuie să plecăm de la principiul evaluării din lege. Principiul și modul în care este gândită evaluare este principiul evaluării pentru învățare. În raport sună poate extrem de apăsat și de important, dar ceea ce este foarte important este să avem în vedere faptul că orice copil trebuie să fie urmărit pentru a se identifica zona proximei dezvoltări, deci unde poate merge în continuare și care sunt eforturile pentru acest lucru și, în aceeași măsură, pentru a identifica și zonele unde este nevoie de fixare, eventual unde este nevoie de progres.

Și atunci, în funcție de ceea ce se cere la grădiniță, la acest copil, dacă vă uitați în lege, se precizează că acest raport se referă la aspecte cognitive, dar foarte mult la aspecte socio-emoționale care țin de integrarea lui în grup, de felul în care răspunde la sarcinile de lucru, la măsura în care colaborează cu ceilalți copii pentru că trebuie să stăm și să ne gândim că aceste etape preșcolare și unde preșcolare sunt extrem de importante din acest punct de vedere. Copilul să se simtă relaxat, copilul să poată să-și pună în valoare calitățile, să aibă curajul să o facă. Și aceasta, cu voia dumneavoastră, m-aș duce la o precizare pe care simt nevoia să o fac: În foarte multe rapoarte, inclusiv ale OCDE-ului, vorbim despre wellbeing. Numai că pentru copii wellbeing-ul nu este stare de fericire. Pentru un copil wellbeing-ul este atunci când știe ce se așteaptă de la el, când lucrurile sunt predictibile, că nu este ignorat, când părerea lui contează, când este respectat și când el este scopul acțiunilor noastre. 

Edupedu.ro: Deci în jurul copilului ar trebui să existe o întreagă atenție și implicit o monitorizare care se va regăsi în acest raport semnat și de consilierul școlar, și de către educator?

Bogdan Cristescu: Sigur, pentru că rolul de bază este pregătirea copilului pentru învățare și felul în care se simte el în această atmosferă școlară sau preșcolară, în care își petrece un timp extrem de important, care joacă un rol extrem de important în viața lui, pe măsură ce crește. Deci acesta este rolul.

Edupedu.ro: Cum asigurați obiectivitatea acestui raport, sau a acestor observații, având în vedere că educatorul a petrecut mult timp cu acel copil și e interesat să spună de bine, să zicem, sau poate să ascundă, de exemplu, anumite nerealizări de-ale sale în calitate de educator?

Bogdan Cristescu: Sincer, eu prefer să cred și e vorba de orice nivel și orice nivel de evaluare, eu plec de la ideea că orice cadru didactic este cinstit, și onest, și corect, și își face treaba. Cu atât mai mult cu cât toate aceste evaluări vor fi parte din parcursul educațional și progresul elevului va fi criteriu de evaluare pentru profesori. Sigur colegii mei vor fi obiectivi pentru că, în realitate, atunci când facem o evaluare a mediului în care noi lucrăm, implicit o auto-evaluarea activității noastre pentru că în spate și asta este pentru mine, ca profesor, învăț unde aș putea întări niște mesaje, cum m-aș putea adapta mai bine la nevoile copiilor din fața mea care sunt niște individualități și atunci, sincer, colegii mei vor face asta pentru a-și face viața mai bună și pentru ca munca lor să aibă rezultate. Mi-e greu să cred că vor pleca de la ideea să ascundă ceea ce nu vor face”.

Articolul 72, alineatul 7 din propunerea de lege prevede:

(7) Rezultatele evaluărilor sunt utilizate pentru elaborarea planurilor individualizate de învăţare ale elevilor. Rezultatele evaluării şi planurile individualizate de învăţare se comunică părinţilor/ reprezentantului legal  şi sunt trecute în portofoliul personal educaţional al elevului, reprezentând criteriu de evaluare a activității profesionale a cadrului didactic”. 

Alineatul 9 din același articol prevede: „(9) Criteriul de evaluare menționat la alin. (7) se referă la progresul elevului generat de aplicarea planului individualizat de învățare, prin raportare la performanțele demonstrate de elev la evaluarea precedentă”. 

Despre evaluarea socio-emoțională și cognitivă, Bogdan Cristescu a spus că este necesară în aceste etape ale copilului pentru a putea urmări „scopul educației”, care este acela de a crea „cetățeni activi și independenți”. „Nu se poate ca mereu doamna profesoară sau domnul profesor să-i spună ce să facă, iar apoi să ne întrebăm „dar de ce nu decizi tu singur?”, pentru că este foarte dificil,” mai spune Cristescu. Acesta a spus că sunt 3 piloni fundamentali pe care poate fi caracterizată „fundația” pe care școala trebuie să o clădească în cazul oricărui copil, potrivit recomandărilor OCDE.

Edupedu.ro: Este un raport pentru care profesorii vor avea un ghidaj, o formare?

Bogdan Cristescu: Formare sigur va fi, iar formările vor fi pe deoparte formări care țin de formare inițială și formare continuă, dar în aceeași măsură se pune și problema unor formări dedicate, customizate [n. red. personalizate], deci făcute ca urmare a inspecțiilor tematice, ca urmare a nevoilor identificate. Colegii profesori vor putea fi formați exact în direcția în care simt că au nevoie de sprijin. 

Edupedu.ro: Așa cum se vede în acest moment, statul este interesat să știe despre dezvoltarea cognitivă a copilului doar în zona aceasta de start, aici sunt aceste rapoarte, de ce?

Bogdan Cristescu: Este clar că este și mai departe (pentru că urmează orientarea școlară), dar eu cred că, nu pot spune că aceasta a fost o intenție spusă de cineva, dar dacă mă întrebați pe mine, atunci când am citit aceste paragrafe m-am gândit că dacă ar fi lăsat acolo doar „dezvoltare cognitivă”, poate ne vom gândi că acel copil trebuie să știe la grupa mare să facă înmulțiri, și atunci este mai bine e să punem accentul exact pe această dezvoltare socio-emoțională. De ce? Scopul educației este să creăm cetățeni activi și independenți. Pentru a crea un cetățean activ și independent, care își autoreglează învățarea, își autoreglează evoluția, un asemenea copil trebuie să fie învățat să facă aceste lucruri. Nu putem ține un copil în școală 12 ani, 13 ani, în care să-i impunem reguli și apoi să ne așteptăm să fie capabil să ia decizii pentru el. Nu se poate ca mereu doamna profesoară sau domnul profesor să-i spună ce să facă, iar apoi să ne întrebăm „dar de ce nu decizi tu singur?”, pentru că este foarte dificil. Și atunci tot acest scop al Educației este crearea unui cetățean independent.

Ca să fie independent, el trebuie să aibă un fundament de valori, un fundament, bineînțeles, de morală, ca să poată să ia decizii corecte pentru întreaga societate și, bineînțeles, un fundament cognitiv. OCDE-ul, prin proiectul lor Future Education and Skills 2030 vorbește de core foundations. Acestea sunt baza, soclul unor dezvoltării ulterioare, și se împart cumva în 3 puncte – cele cognitive, care țin de alfabetizare, fie ea numerică, științifică sau literație în sensul clasic și neapărat cea digitală, dar vorbește și despre social skills, adică abilități socio-emoționale care îl ajută să meargă mai departe, iar în aceste abilități socio-emoționale să știți că sunt incluse inclusiv ceea ce numim noi media literacy. Adică este nevoie de un viitor adult care să poate citi și poate să identifice știrile false, poate să identifice propaganda, să poată să-și ia deciziile proprii ca urmare a unor analize critice. Iar al treilea pilon, și cu acesta voi încheia, este cel legat de sănătate, și de sănătatea mintală. A nu ne gândi, Doamne, iartă-mă!, la cazuri grave, dar din nou se pune problema importanței pe care ar trebui să o dăm în școală confortului psihic al copilului. Confortul psihic al copilului este legat în primul rând de corectitudine, predictibilitate și valorizare”.

Interviul integral cu secretarul de stat Bogdan Cristescu, aici:

25 comments
  1. Aberații.
    Daca intr-o clasa cu 28 elevi,progreseaza doar cei care sunt atenți la orele de curs si isi dau silința sa invete, ce faceți?
    Inventați ca aceia au progresat pentru ca au facut medfitatii, iar cei “sarmani” (care de fapt sunt sarmani cu duhul, nefiind atenți la orele de curs) nu au bani de meditatii.

  2. @florin: nu, nu am absolvit facultatea Facebook, ci facultatea de drept și am persoane în jurul meu, care au copii și care au făcut tot posibilul să îi retragă din învățământul de stat și acum, doi dintre ei fac homeschooling, iar celălalt este la o școală privată

  3. Vreți progres? Puteți să-i obligați pe profesori să scrie mai multe rapoarte decât o fac deja (timpul scrierii rapoartelor va fi în detrimentul timpului alocat elevilor), dar nu veți obține nici un efect.
    Soluția este creșterea motivației elevilor, dar nu cu lugu-lugu, cu rugăminți, cu gâdilat, etc, ci cu impunerea de praguri. Limitați locurile la licee, introduceți examene de admitere sau măcar fixați praguri, media 7.00 la EN pt liceele teoretice, 5.00 pentru liceele tehnologice, iar pentru ceilalți învățământul profesional. Dacă veți face asta veți vedea o emulație fantastică în gimnaziu și într-un an rezultatele se vor îmbunătăți radical.
    O idee foarte bună este examenul de treaptă cumulat cu înjumătățirea locurilor în ciclul superior al liceului. Atunci nu-și vor mai permite să doarmă liniștiți de gândul ca și dacă învață și dacă nu învață vor întra la liceu și îl vor termina cumva. Firul educației se rupe undeva în gimnaziu și ajung la liceu analfabeți , nu funcțional, ci analfabeți sadea. Am văzut extrem de mulți elevi admiși la liceu care nu știu să scrie, să citească și pentru care tabla înmulțirii este ceva fantastic. Aceștia nu mai pot fi recuperați oricâte eforturi se vor face și vreți sa ia bacalaureatul?
    Soluția universală, de fiecare dată, este să mai puneți ceva în spatele profesorilor, când de fapt soluția este motivarea elevului și a familiei acestuia, iar dacă nu există motivație intrinsecă, poate fi creată cea extrinsecă.
    Cu asemenea lege le faceți rău celor pe care susțineți că vreți să-i protejați, elevilor.

  4. @Gigel: generația noastră, începând cu anul 1994, când am intrat în clasa I, a fost o generație de cobai. Aveam profesori în liceu, care nici nu veneau la ore, mai ales, în clasa a XII-a, când profesoara de matematică, nici nu apărea la ore, deci da, profesorii sunt de vină, pentru că nu au niciun fel de respect față de copii și față de părinții lor

    1. Acea doamnă profesoară(dacă nu și-a făcut datoria) trebuia reclamată, dar pentru nereușita de la BAC aș zice că principala vinovată ești dumneata (nu căuta vinovații printre cei din jurul tău).

  5. @B: nu sunt bipolară, doar că am mai spus că sunt singurul copil al părinților mei (care și dânșii au aceeași părere ca și mine despre învățământul de stat) și nu pot să îi las singuri. Asta dacă vrei să pricepi sau ești bătut în cap, poate

  6. @Camelia: știu pe ce lume trăiesc, nu îmi duce tu grija. Am prieteni și vecini, care sunt împotriva sistemului de învățământ de stat. Caută și ai să vezi, că din ce în ce mai mulți părinți, adoptă sistemul de învățământ privat sau homeschooling, pentru că nu au încredere în profesorii de la învățământul de stat. Și foarte bine fac, pentru că învățământul de stat nu are predictibilitate și eficiență

  7. M-am liniștit. Dacă nu reușesc să îl fac pe copil să fie fericit și să evolueze, voi beneficia de o formare “customizată” ( cred că domnul comunică mai mult în engleză și nu i-a venit în minte “personalizată).
    Ce experți în educație au stabilit că pot avea încredere oarbă că eu voi risca să fiu considerată un profesor ineficient? E în firea lucrurilor să mă protejez, așa că voi declara că elevul meu a progresat, chiar dacă el nu e capabil să mai progreseze și ar trebui, practic, să se limiteze la 8 clase, limitat fiind de la mama natură.
    Orice regulă de genul acesta va fi fentată. Nu poți cere unui om să își dea singur în cap. Slabi specialiști are ministerul nostru!

  8. Sa înceapă aceste evaluării la colegiile care vor admitere .
    Sa explice (descriptiv) profesorii de acolo cum “reusesc” sa aibă corijenți care sa nu strice promovabilitatea la bac.
    Cum reușesc sa nu aibă olimpici deși le intra elevi cu 10 pe linie .
    Care sunt acele criterii de performanța pentru care vor admitere separată ?
    Olimpiade sunt la toate materiile , nu nunai la matematica și romana ( materii de admitere).

  9. Eu credeam că doar ministrul e de pe altă planetă.
    Se pare ca toată echipa politică ce lucrează la ME este ruptă de realitate și livrează vise frumoase la Cotroceni.

    1. Pai acu vreo 2 articole injurai de mama focului “tara asta jalnica” si te visai pe banchize! Esti bipolara, en fait?

    2. Ca de obicei, Oana, justitiara invatamantului romanesc si mancatoarea de profesori, habar nu are pe ce lume traieste. Asa, mai pe scurt…

  10. Bravo Cristescu!
    Stare de bine, fericire și fără reguli pentru elevi! Pandemia nu a reușit să distrugă învățământul-o dovedesc rezultatele la evaluarea națională, la bac și la olimpiadele internaționale, așa că hai cu România educată!

  11. Trebuie sa fii tampit sa crezi ca daca tu ma evaluezi dupa progresul elevului, eu, care am clase compuse din CES, prosti fara CES si elevi ce vin pentru alocatie si beneficii in timp ce nici ei, nici familia nu dau doi bani pe educatie, nu o sa-ti umflu notele pana iti arat cat a progresat. 1) Pentru ca eu imi fac datoria si merit, chiar daca pe elev il doare in dos; 2) Pentru ca eu trebuie sa mananc, sa traiesc, sa-mi intretin familia. Moral nu comit nicio abatere: eu imi fac meseria, livrez continutul materiei, il explic, dar receptorul este dezinteresat sau prea greu de cap sa recepteze informatia. Daca asa crede ministerul ca reformeaza invatamantul, mult succes! Din 5 septembrie voi deveni profesorul anului si cel mai iubit din scoala. Voi umfla notele la maximum daca e vorba de asa evaluare. Ani la rand ne-am luptat cu propriii demoni ai corectitudinii chiar si cand noi am avut de pierdut(note mici reale, desi eram trasi la raspundere, elevi corigenti, desi eram amenintati). Incepand de anul asta schimbam foaia daca e asa. O fericire si o bucurie: toata lumea e numai de 10. Sa fie primit!

  12. Cam cât timp i-ar lua unui profesor care are peste 500 de elevi sa facă rapoarte, ați luat în calcul? Nici nu îi cunoști măcar fiindcă pe jumătate dintre ei îi ai doar un an. Este omenește posibil? Va rog puneți aceasta întrebare mai sus. Profesorii cu materii cu o ora pe săptămână sunt în aceasta situație.
    18 ore x 28/30 de elevi.

  13. Este un criteriu foarte important de evaluare a profesorilor. Dacă profesorul habar nu are să predea și nu comunică așa cum trebuie cu elevii și nu le oferă acestora sprijin moral, atunci nu are ce căuta în sistemul de învățământ și ar trebui să se reprofileze, dacă nu este în stare să își facă meseria așa cum trebuie.

    1. Stimată doamnă/domnișoară, .v-am explicat că nu profesorii sunt de vină pentru nereușitele dumneavoastră. Ei și-au dat silința. Se pare că dumneavoastră ați fost un elev la care nu se putea observa progresul școlar. Din păcate, există persoane care ,deși trec anii, rămân la același nivel

    2. Cat de pregătită este tu in acest domeniu…Nu te supăra, ai absolvit Facultatea Facebook sau Scoala vieții? Că nu îmi dau seama. Apropo, ai 4! Stai jos!

  14. Nenea asta pare complet rupt de realitate. Dar cand faci cursuri de securitate in loc de pedagogie si psihologie nu e de mirare :)).

    >>zona proximei dezvoltări
    Se vede ca individul nu are habar ce formare trebuie facuta. Bate campii cu formarea initiala si continua ca sa zica ceva.

    >>raport descriptiv de evaluare
    Sa vezi ce minuni vor contine rapoartele astea, lol.
    Consilierul o sa semneze ca primarul pentru ca am dubii ca o sa aiba timp sa evalueze fiecare copil in parte.
    In acest fel se va mai adauga niste maculatura la cea existenta.

  15. Aberații.

    Copilul nu ”stă” 12-13 ani în școală, el vine la cursuri 4-5-6 ore maxim pe zi, timp de 5 zile pe săptămână, din ce în ce mai puține săptămâni (anul ăsta au fost 34 iar anul următor vor fi două săptămâni ocupate cu te miri ce, doar cursuri nu). Restul timpului îl petrece în familie, anturaj, mall, cu ochii-n telefon, în televizor, cu urechile ocupate de manele, rock, limbaj neaoș românesc, sau dacă e din mediul rural, este folosit ca mână de lucru gratuită în gospodărie sau pe câmp.

    Dar sigur, profesorul va avea de evaluat ”obiectiv” progresul elevului, și dacă elevul nu progresează, ghici cine e de vină? Eu predau științe, altcineva predă engleză, altul predă filosofie – dar la toate elevul trebuie să progreseze, indiferent de condiții, intelect, interes pentru disciplină, dotare (a școlii și a casei, practic orice formă de infrastructură), și dacă e ”analfabet funcțional” fiecare suntem egal de vină. Chiar dacă el vine practic analfabet după ciclul primar și n-am timp să-i pun iar stiloul în mână și să fac buchiseală cu el pe orice text, doar ca să poată citi mai cursiv, eventual să poată pricepe ce citește, ca să pot parcurge ceva din materie măcar cu ceilalți jumătate de clasă care știu să citească și se plictisesc.

    Sigur, cu psiholog școlar, consilier, colaborarea familiei și alți cai verzi pe pereți.

    Oamenii ăștia nu au mai intrat într-o școală reală, medie (nu colegiu național) de când au terminat liceul – sau poate nici atunci. Sunt prea rupți de realitate ca să aibă idee ce balauri se află în școlile românești.

  16. Bravo, Cristescu! Relaxare stare de bine , fericire și FĂRĂ REGULI pentru elevi! Ați văzut că pandemia nu a distrus învățământul- vezi rezultatele surprinzător de bune la evaluarea națională, la bac și la olimpiadele internaționale, așa că hai cu România educată!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lămuriri publice despre modul de selectare a furnizorilor pentru prima de cariera didactică și întârzierea plăților, solicitate Guvernului de către deputatele REPER Oana Cambera și Simina Tulbur

Întârzierile în procesul de distribuție a cardurilor, încărcarea incompletă a sumelor promise și lipsa unui ghid clar privind cheltuielile eligibile au creat un climat de incertitudine și frustrare în rândul…
Vezi articolul

EXCLUSIV Camelia Gavrilă: BAC-ul de tip grilă trebuie mai întâi pilotat. Ce vrea să facă ministrul propus de Viorica Dăncilă, dacă ajunge la Educație

Introducerea grilelor la Bacalaureat ar trebui mai întâi simulată, iar elevii de clasa a XII-a să susțină vara viitoare un examen neschimbat, susține pentru Edupedu.ro Camelia Gavrilă, șefa Departamentului Educație…
Vezi articolul