Ziua liberă de 2 decembrie va fi recuperată de elevi și profesori până pe 21 decembrie, prevede un document al Inspectoratului Școlar Sibiu

26.011 vizualizări
Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com
Elevii și cadrele didactice vor recupera ziua liberă de 2 decembrie până pe 21 decembrie, după cum anunță Inspectoratul Școlar Sibiu. În perioada 30 noiembrie – 4 decembrie, elevii și profesorii nu merg la școală, fiind creată o punte de 5 zile libere.

„Întrucât ziua de 2 decembrie 2022 a fost stabilită zi liberă, potrivit HG nr. 96 din 19 ianuarie 2022, vă solicităm să întreprindeți măsurile necesare pentru ca această zi să fie recuperată până la data de 21 decembrie 2022”, se arată în informarea ISJ Sibiu.

Iată ce prevede Hotărârea de Guvern nr. 96 din 19 ianuarie 2022:

„Art. 1 – (1) Pentru personalul instituțiilor și autorităților publice, ziua de 2 decembrie 2022 se stabilește ca zi liberă.

(2) Pentru recuperarea zilei de muncă stabilite ca zi liberă potrivit alin. (1), instituțiile și autoritățile publice își vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 decembrie 2022 potrivit planificărilor stabilite.”

Potrivit structurii anului școlar 2022-2023, cursurile celui de-al doilea modul durează până pe 22 decembrie 2022. În perioada 23 decembrie – 8 ianuarie, elevii sunt în vacanță.

Ziele libere stabilite deja de Codul Muncii pentru anul 2023 sunt următoarele:

1 ianuarie (duminică) – 2 ianuarie (luni) – Anul Nou – în vacanța dintre modulele 2 și 3.
24 ianuarie (marți) – Ziua Unirii Principatelor Române – în timpul modulului 3.
14 aprilie – Vinerea Mare la ortodocși / 7 aprilie – Vinerea Mare la catolici – în vacanța de primăvară.
16 aprilie (duminică) – 17 aprilie (luni) – Paște ortodox / 9 aprilie (duminică) și 10 aprilie (luni) – Paștele catolic – în vacanța de primăvară.
1 mai (luni) – Ziua Muncii – în timpul modulului 5.
1 iunie (joi) – Ziua Copilului – în timpul modulului 5.
4 iunie (duminică) – Rusalii, 5 iunie (luni) – A doua zi de Rusalii – în weekend, modulul 5.
15 august (marți) – Adormirea Maicii Domnului – în vacanța de vară
30 noiembrie (joi) – Sfântul Andrei – în anul școlar următor.
1 decembrie (vineri) – Ziua Națională a României – în anul școlar următor.
25 decembrie (luni) – 26 decembrie (marți) – Crăciunul – în anul școlar următor.

Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
DOCUMENT Calendarul zilelor libere de la școală ar putea fi modificat de Ministerul Muncii, care propune încă trei „mini-concedii” pentru bugetari, din care două sunt în timpul anului școlar actual, în modulele 3 și 5

3 comments
  1. Da da,sa se culce ei pe urechea asta.Cretini.Sunt curios ei cand recupereaza toate zilele in care au tras chiulul de la munca…

  2. Astia nu-s sanatosi mintal. Au trecut-o in lista de zile libere de la stat la inceput de an scolar si acum aflam ca e cu recuperare si trebuie sa o cuprindem in planificarea materiei. Asa ceva nu este normal. Sub nicio forma. Numai bataie de joc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elena Lasconi, președintele USR și candidatul formațiunii la prezidențiale: Vreau o reformă a întregului sistem de educație. Deciziile să nu mai fie luate la minister, la București, sau la inspectorate, ci la școală, consiliile de administrație să decidă asupra modului de predare

Într-o scurtă declarație pentru Edupedu.ro, Elena Lasconi, noul președinte al USR și candidatul desemnat pentru alegerile prezidențiale din toamnă, a vorbit despre viziunea sa asupra educației din România și nevoia…
Vezi articolul

Ministrul Sănătății, despre noul rezidențiat: Suntem în etapa în care rezidențiatul va fi preluat de către universități / Stagiile făcute în străinătate vor fi recunoscute de ele, iar calificarea profesională – de Colegiul Medicilor

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, spune că noul rezidenţiat înseamnă că va fi preluat de universităţile de Medicină, iar recunoaşterea calificării profesionale din țară și din străinătate va fi simplificată prin…
Vezi articolul