350 de cadre didactice formate în a doua ediție a Academiei Profesorului Digital

767 de vizualizări
Foto: Asociația pentru Educație Remedială
Prima sesiune dedicată profesorilor, din cadrul celei de-a doua ediții a „Academiei Profesorului Digital” – primul program de pregătire a profesorilor din România în utilizarea platformelor digitale – a fost organizată la Buzău, anunță Alianța pentru Educație Remedială (A.E.R.). Deja peste 350 de profesori sunt înscriși, iar sesiunea de formare a debutat cu o conferință în format hibrid.

Programul este disponibil gratuit tuturor profesorilor din învățământul preșcolar, primar, gimnazial și liceal, inclusiv directorilor și personalului nedidactic. Participarea la sesiunile programului se poate face prin completarea formularului: https://www.aer.school/academia-profesorului-digital

„Academia Profesorului Digital” constă în patru sesiuni de formare, prima, în format hibrid, următoarele online, ce se derulează pe parcursul a patru săptămâni. În acest interval, participanții descoperă și învață să utilizeze instrumente digitale moderne, construite în România: Kinderpedia, soluția digitală completă de comunicare și management pentru școli și grădinițe, Brio, platformă de testare și evaluare standardizată, Livresq, platforma de creare de conținut educațional interactiv. Formatorii din cadrul programului sunt specialiști cu experiență vastă în educație digitală și în pregătirea cadrelor didactice. Formarea se face atât prin webinare live, cât și prin instrumente de e-learning, interactive, pe care cursanții le pot accesa asincron, se mai arată în comunicat.

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a evidențiat, în cadrul conferinței, necesitatea ca transformarea digitală a educației să fie un angajament permanent al tuturor factorilor implicați, profesori, inspectorate, administrație locală. Astfel, prin mijloace digitale inovatoare, dar mai ales prin efortul celor care le utilizează, va fi salvat timp valoros, care să poată fi folosit apoi pentru proiecte și activități destinate progresului elevilor și diminuării abandonului școlar. „Ne implicăm 100% să schimbăm Buzăul prin educație. Aș dori să fac referire la o teorie ce provine de la The Stanford Institute, care spune că dezvoltarea unei comunități constă de fapt în crearea și îmbunătățirea permanentă a capacității de creștere în plan economic, educațional, cultural și social. Iată ca jumătate, respectiv doi dintre cei patru stâlpi de susținere a unei case, sunt educația și cultura. Nu există viitor fără investiții sustenabile în educație și cultură”, a afirmat primarul municipiului.

Coordonat de profesorul Marcel Bartic, acest program își propune să ofere cadrelor didactice toate elementele definitorii ale unei școli digitale, prin intermediul unor sesiuni de formare ce vizează: modul de organizare a predării digitale și cum se folosesc instrumentele digitale, gestiunea clasei, a feedbackului pentru elevi și pentru părinți, cum se creează lecțiile digitale, dar și elemente de evaluare și de testare standardizată. Înscrierea în program se poate face fie individual, de fiecare profesor în parte, fie instituțional, pentru una sau mai multe instituții de învățământ din același județ.

”La aproape doi ani de la închiderea școlilor, în martie 2020 și de intrarea forțată în online, nu mai avem voie să lăsăm educația digitală să ne ia prin surprindere și nici să îi subestimăm impactul. În interacțiunea cu nativii digitali cu care ne întâlnim astăzi – în bănci sau online – tehnologia e un mijloc imperativ, iar mijloacele de învățare, de comunicare, de organizare sau de evaluare pe care ea le oferă trebuie să devină noul standard în educație. Altfel, vom rata o oportunitate uriașă, atât individual, cât și ca profesie, dar mai ales ca națiune. Sir Ken Robinson spunea cu ani în urmă că tehnologia nu îi va înlocui pe profesori, dar profesorii care folosesc tehnologia îi vor înlocui pe cei care nu o fac”, a comentat Marcel Bartic, coordonatorul programului.

Alianța pentru Educație Remedială, organizatoarea „Academiei Profesorului Digital”, este o inițiativă non-profit a patru entități ce acționează în domeniul educației: Kinderpedia, soluția digitală completă de comunicare și management pentru școli și grădinițe, Brio®, platformă de testare și evaluare standardizată, Magic School, un grup de inițiativă voluntară în sprijinul educației remediale și Livresq, platforma de creare de conținut educațional interactiv. Proiectul „Academiei Profesorului Digital” se derulează în parteneriat administrația publică locală și cu inspectoratele școlare și casele corpului didactic și va recunoaște cunoștințele și competențele dobândite în cadrul formării profesionale. Profesorii se pot înscrie pe https://www.aer.school/academia-profesorului-digital.


1 comentariu
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

You May Also Like

Ministerul Educației: 73,12% dintre absolvenții de clasa a VIII-a prezenți la Evaluarea Națională 2019 au luat note peste 5. Cel mai mic procent din ultimii 5 ani

Ministerul Educației anunță că a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Națională de absolvenții clasei a VIII-a (înainte de contestații), sesiunea 2019. “Situația statistică generală relevă că dintre cei 146.105 candidați…
Vezi articolul

Gologan, despre predarea matematicii: Nu ar trebui să se bazeze pe reținerea unor rețete, ci pe contexte de viață și raționamente originale

Profesorul Radu Gologan, care pregătește lotul național al olimpicilor de matematică, a postat un mesaj pe Facebook în care cere Ministerului Educației să revină la predarea matematicii „cât mai aproape…
Vezi articolul