A fi sau a nu fi. Despre școala românească online

4.314 vizualizări
FOTO: Mircea Bertea/Freepik.com
România nu experimentează științific în educație. Noi nu anticipăm, nu pregătim minuțios aproape nimic din ce facem. În ciuda faptului că avem un minister cu organisme și structuri specializate, cu inspectorate școlare în fiecare județ, cu case ale corpului didactic și cu centre de excelență, cu agenție națională de asigurare a calității. Dimpotrivă, în momente de mare criză ca acestea pe care le trăim acum, educația românească se aruncă în necunoscut și în ape tulburi precum Cataramă într-o comunitate contaminată cu Covid-19. Și, desigur, nu-i iese educației noastre nimic la cataramă. Dimpotrivă, priviți ce se întâmplă și câtă nedumerire, ezitare și nemulțumire sunt în aceste zile în învățământul românesc.

Învățământul românesc a avut și are în continuare neșansa de a fi obligat să practice ”școala online” în lunile cele mai dificile și încărcate ale anului școlar, respectiv în lunile aprilie-iunie. O perioadă urmată de o alta la fel de dificilă, aceea a examenelor naționale și a admiterii în învățământul superior. În fapt, după cum o demostrează realitatea, nu a fost și nu este vorba nici despre școală online în sensul propriu și pedagogic al sintagmei, nici despre vreun experiment cu valențe științifice și rigoare desfășurat la scară națională. Ci despre o struțocămilă specific românească, o bâlbâială jalnică și o dovadă clară a lipsei de perspectivă și de management la nivel de sistem educațional.

Un sistem aflat demult în agonie și care, odată cu pandemia de Covid-19, a fost înghesuit într-o izoletă a confuziei și incompetenței. Din păcate, nu am fost în situația de a alege între online și offline, ci între online sau nimic. Ce a urmat se stie: învățarea ”online” a devenit ”obligatorie”, deși nu e și n-a fost nici online și nici obligatorie, din moment ce este o învățare care se întâmplă numai dacă elevul vrea și/sau dacă poate. Adică dacă are chef, mijloace și device-uri. Sau dacă nu le are. Ceea ce este o altă realitate care se vede mult mai bine și mai clar acum, deși nu are nicio legătură cu pandemia. Doar cu efectele ei. Este vorba de aproximativ 35% dintre elevii acestei țări care nu dispun de baza materială pentru participarea la activitățile online, nu au nici acces la internet, la programe, la aplicații sau la platforme digitale.

Pe de altă parte, Ministerul Educației și Cercetării ”implementează” o ”școală online” cu profesori offline, nepregătiți pentru acest tip de învățare, confuzi și nemotivați. O babilonie în care marele perdant – elevul – este superprotejat (Vă aduceți aminte de schița Dl Goe… a lui Caragiale?!) și în care stresați sunt doar profesorii și părinții elevilor. Și dintre aceștia doar o parte, pentru că sunt și printre profesori, ca și printre părinți, oameni mai motivați sau mai puțin motivați, mai conștiincioși sau mai puțin conștiincioși, cu vocație sau fără vocație.

Stresați – părinții, pentru că, obligați să rămână acasă din cauza pandemiei și să preia astfel o parte din sarcina și din responsabilitățile școlii, au realizat în majoritatea lor cât de complexă și de dificilă este munca învățătorului și a profesorului.  Au realizat că învățământul este o activitate complicată și că problema nu era la școală, ci, cel puțin în parte, chiar la ei și la copiii lor. Și, mai ales, au realizat că nu sunt pregătiți și nu se pricep să gestioneze această aventură a cunoașterii umane numită învățare.

Stresați sunt și profesorii, pentru că, obligați să iasă din rutina școlii tradiționale și să intre în necunoscutul erei digitale, trăiesc acum momentul adevărului. Acela că e greu să te schimbi, dacă schimbarea nu e pregătită minuțios și, mai ales, dacă ea nu vine din interior. Și, cu atât mai mult dacă, impusă fiind de dispoziții și ordine ministeriale, schimbarea aceasta e fie imposibilă, fie un tramvai numit dorință, ca să-l parafrazăm pe Tennessee Williams. Un celebru dramaturg american care nu are și nu a avut, desigur, nicio treabă cu învățământul românesc, după cum nu au nici majoritatea ”activităților” și obligațiilor cadrelor didactice, obligații impuse prin art. 10 al Instrucțiunii... aprobate prin OMEC 4135/21.04.2020.

De ce nu sunt realizabile acum aceste obligații și ”activități” ale cadrelor didactice cerute de minister prin recentul ordin de ministru? În primul rând, pentru că nu poți deveni peste noapte profesor digital, după o carieră la clasa reală, cu bănci în care elevii socializează nemijlocit, interacționează multiplu, învață, ies în pauze, se joacă, râd, se ceartă și se împacă, se îndrăgostesc și visează, iau note mai bune sau mai rele, dau teze, participă la examene, dau admitere. Au, altfel spus, universul lor real, în care se simt bine nu numai datorită obișnuinței și avantajelor rutinei, ci și datorită lui, profesorului, care le dă siguranță, îi asistă, îi îndrumă, îi veghează și-i ocrotește. La dă încredere. Ceea ce nu se întâmplă acum, chiar dacă cu ajutorul aplicației Zoom, spre exemplu, profesorul și elevii ”se văd” (sau se ascund văzându-se!) și se încurajează. Pentru că e vorba de o altă vizibilitate, de realități, mai precis, de virtualități cu totul diferite față de cele din școala tradițională. E mult de discutat aici, o întreagă filosofie și o pedagogie cu totul diferită de pedagogia tradițională.

Cu mult mai multe capcane și neclarități ce trebuie deslușite și pentru care nu avem încă antrenamentul necesar ca să le decriptăm cu artificiala clipire de ”camera eye”, așa cum am putea-o face în școala tradițională cu o subtilă observare cu ”coada ochiului”. Un ochi educațional format în ani, luni și zile de exersare în activități didactice formale, informale sau non-formale. Credem că nu este necesar să insistăm pe adevărul că profesorul din școala tradițională care s-a familiarizat cu internetul, cu laptopul, videoproiectorul, cu power point-ul și filmul didactic (de cele mai multe ori ajutat de elevii lui, așa-zișii digitali nativi), nu este un profesor digital, după cum nici o lecție tradițională înregistrată și transmisă pe internet nu asigură prin ea însăși învățarea online. Nicidecum. Chiar dimpotrivă! După cum nici informaticienii și IT-iști, deși foarte buni și necesari prin ceea ce fac, nu sunt profesori digitali.

Profesorul digital și școala online sunt sintagme încă prea puțin analizate și înțelese din punctul de vedere al practicii educaționale la noi. Și chiar din punctul de vedere al teoriei și al pedagogiei specifice acestor activități. Ne jucăm deocamdată, din păcate, prea mult cu sensul de suprafață al acestor sintagme, inclusiv la nivele înalte de decizie, introducând în regulamente, instrucțiuni și ordine de ministru sarcini și activități pentru care nu sunt încă pregătiți nici cei care le cer și nici cei care ar trebui să le execute.

Iată câteva exemple din recentul OMEC 4135 prin care toate cadrele didactice (indiferent de vârstă, specializare, de mediul urban sau rural dezavantajat în care funcționează, de dotarea cu mijloace pentru învățarea și școala online etc.) trebuie să realizeze în această perioadă următoarele activități:

– să proiecteze activitățile-suport pentru învățarea online din perspectiva principiilor didactice și a celor privind învățarea online;

–  să desfășoare activități didactice în sistem online cu asigurarea calității actului educațional;

– să elaboreze, să adapteze, să selecteze resurse educaționale deschise, sesiuni de învățare pe platforme educaționale, aplicații, precum și alte categorii de resurse și mijloace care pot fi utilizate în procesul de învățare online;

– să elaboreze instrumente de evaluare aplicabile online, pentru înregistrarea progresului elevilor;

– să ofere feedback constructiv permanent fiecărui elev, în urma participării la activitățile desfășurate și a rezolvării sarcinilor de lucru;

– să cunoască și să garanteze că în organizarea și desfășurarea activităților în mediul virtual sunt asigurate și respectate cerințele privind protecția datelor cu caracter personal, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului Uniunii Europene din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE.

Referitor la aceste ”activități obligatorii”, vreau să fiu bine înțeles. Nu afirm că ”obligațiile” stabilite de ordinul de ministru nu sunt fezabile în România anului 2035, pe când va fi fiind și România educată, cu sau fără programul prezidențial. Nicidecum! Spun doar că ele nu sunt fezabile acum. Pentru că profesorilor (și inspectoratelor școlare deopotrivă) li se cere să facă ceea ce nu știu încă să facă, ceva pentru care nu au expertiză, nu au fost pregătite și instruite, nici la facultate și nici prin cursurile de formare continuă.

E suficient să exemplificăm doar cu prima cerință prezentată mai sus, pentru că de aici (de la proiectare) pornește totul: proiecteze activitățile-suport pentru învățarea on-line din perspectiva principiilor didactice și a celor privind învățarea online. Citiți încă o dată cerința, vă rog! Veți constata că, dacă principiile didactice clasice sunt cunoscute (sau ar trebui să fie cunoscute) de către profesori, pentru că li s-au predat în facultate, iar ei le-au aplicat la activitățile directe de la clasă, cele pentru învățarea online (unde sunt cu totul alte principii) lipsesc cu desăvârșire.

A nu se confunda IAC (instruirea asistată de calculator – o metodă didactică sau de învăţământ care valorifică principiile de modelare şi analiză cibernetică a activităţii de instruire în contextul noilor tehnologii informatice şi de comunicaţii caracteristice societăţii contemporane) cu învățarea și cu școala online. De altfel, nici nu avem cunoștință de vreo metodică a proiectării, organizării și evalării învățării online în școlile din România, deși nu suntem străini de ce se petrece în învățământul nostru și, deopotrivă, în științele educației la nivel global.

Fără a intra acum în detalii ce țin de educație în relație cu noile tehnologii, de convergența sau divergența lor, vom menționa doar că societatea cunoașterii pe care o construim și o trăim parțial și noi datorează enorm digitalizării informației care, la rândul ei, a adus la o uriașă revoluție în sfera comunicațiilor, prin utilizarea sistemelor multimedia și prin expansiunea spectaculoasă a rețelelor informaționale. O revoluție vitală pentru cunoașterea și înțelegerea lumii de azi și, prin urmare, imperios necesară pentru educație și învățământ.

O educație care transmite pentru că vrea să păstreze. Și vrea să păstreze pentru a pune în valoare în mod pozitiv anumite cunoștințe, comportamente, abilități, idealuri și tehnologii. Educație care, deși se deosebește de politic, nu este niciodată neutră. Ea alege, verifică, face presupuneri, convinge, elogiază, integrează și, uneori, elimină. Este și cazul relației dintre educație și lumea virtuală creată de supertehnologii în această Ultra Modern Era, cum o numește UNESCO, organizație care a și propus un observator UNESCO pentru aceste noi tehnologii informaționale, dintre care internetul rămâne ”la meilleure et la pire des choses” (Edgar Morin, La Voie. Pour lavenir de l’humanité, Edition Pluriel, Paris, p. 274). Ceea ce înseamnă că, dacă dorim să fim și să rămânem oamenii acestei educații, va trebui să cunoaștem, să analizăm, să integrăm și chiar să eliminăm secvențe sau părți întregi din ceea ce societatea tehnologică actuală numește în acest areal related topics: e-learning, online learning, virtual learning, distance learning/distance education, mobile learning, technology enhanced learning cu ICT mediated learning, instructional design, media learnig și metacognition in web-based learning activities (lista nu e definitivă). Și, toate acestea ”îmbrăcate” în principii și supuse metodelor noii pedagogii a activităților virtuale. Desigur, cu trecere prin ceea ce pedagogii numesc faza intermediară a blended learning, adică a îmbinării învățării tradiționale, față în față, cu învățarea online. Numai așa ne vom putea pregăti temeinic pentru adevărata școală românească online.

Până atunci însă, ar trebui să nu uităm nicio clipă că, fără a fi esențial conservatoare (rămânând, totuși, conservatoare) școala trebuie să promoveze și să organizeze o învățare solidă, temeinică și de esență. Să formeze caractere puternice, atât în spațiul real, cât și în cel virtual. Pentru că, dacă toate acestea fi-vor învățate, viitoarele ordine de ministru nu vor mai cuprinde niciodată pasaje labirintice de nonsens ca acelea care spun în recentul ordin că participarea elevului la activitățile de învățare online stabilite de unitatea de învățământ este obligatorie, pentru ca după aceea să se menționeze sau să se înțeleagă subliminal că elevul nu poate fi pus absent și nici nu poate fi notat de către profesor decât cu permisiunea și binecuvântarea Măriei sale Elevul și a părintelui său. Ceea ce este, în conformitate cu deontologia profesională în educație, absolut inadmisibil. Pentru că, după cum am mai afirmat în articole publicate pe acest site, faptul că ne confruntăm cu o situație de urgență nu trebuie să însemne abdicarea de la obligațiile din fișa postului, nici pentru profesori, nici pentru elevi, și, nici într-un caz renunțarea la calitate în educație.

Niciodată în ultimii 30 de ani școala românească nu a suferit o asemenea umilință. Și nici prestigiul și autoritatea cadrului didactic! Nu vom putea rămâne cu demnitate pe terenul fertil al educației autentice cu asemenea precizări, adrese și ordine de ministru. De aceea va trebui să ne asigurăm de acum că, înainte de a se generaliza ceva, acel ceva a fost testat și experimentat. După toate rigorile științifice și pedagogice. Altfel, vom rătăci în continuare, pierzându-ne potecile. Ceea ce în istoria unui neam, tocmai despre educație fiind vorba, se contabilizează enorm.

______________________________

Despre autor:

Mircea Bertea este Directorul Colegiului Național Pedagogic “Gh. Lazăr” din Cluj-Napoca, profesor asociat la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, membru al Centrului Internațional de Cercetări și Studii Transdisciplinare Paris, expert al Uniunii Europene pentru Educație și Cultură.

Foto: Mircea Bertea/City photo created by freepik – www.freepik.com

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI:RO76BTRLRONCRT0471641001

CONT EURO:RO26BTRLEURCRT0471641001

Deschis la BANCA TRANSILVANIA
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii
  1. Perfect adevarat tot ceea ce afirmati.
    Azi am fost nevoiti sa lucram pe platforma impusa de scoala noastra.
    La clasa la care predau ,respectiv clasa I a fost un haos total.
    Copii nu stiau cum sa acceseze platforma, parintii nici atat .
    Dupa intrarea in starea de urgenta am creat pe WHATSAPP grupul clasei si dupa multe explicatii si lamuriri am reusit sa facem treaba on-line.
    Ma intreb cum sa pot practica un invatamant on-line in conditiile in care nimeni nu ne-a instruit ca profesori iar pe parinti si copii nici atat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like