A șasea zi de grevă generală în Educație, prima de acest fel din ultimii 18 ani. Guvernul sfidează solicitările sindicatelor, deși le cunoaște de circa 6 luni

Prima greva generală din Educație, din ultimii 18 ani, intră în a doua săptămână, ca durată, după ce în primele 5 zile au fost mai multe întâlniri dintre Guvern și reprezentanții sindicatelor. Până acum, părțile nu au ajuns la niciun acord pe solicitările inițiale, dar sindicatele au obținut, în ultima zi a săptămânii, aprobarea unei ordonanțe de urgență prin care, de luna viitoare, toți angajații bugetari din România ale căror funcții figurau pe Anexa 8 a Legii 153/2017 să primească salariile din grila respectivă. Pentru acești angajați însemnă o creștere de până la 10% a salariilor de bază, iar Guvernul a anunțat că 55.000 dintre cei vizați lucrează în Educație.

Acordarea salariilor potrivit legii, așa cum ar fi trebuit să se întâmple încă din 2022, pentru acest personal nedidactic, este doar o reparație pe care Guvernul o face – după ce la începutul anului aceste funcții au fost amânate la majorări. Inpactul bugetar a fost unul nesemnificativ, se arată în nota de fundamentare a proiectului de OUG, în timp ce purtătorul de cuvânt al Guvernului, un personaj tot mai prezent în ultimele zile în contextul grevei, a catalogat asta drept „un efort consistent”.

„Având în vedere faptul că, Legea-cadru nr.153/2017 a fost elaborată astfel încât, începând cu anul 2022 să fie aplicată în integralitatea sa, apreciem că acordarea nivelului salariilor de bază pentru personalul încadrat pe funcțiile prevăzute în Anexa nr.VIII la nivelul valorii nominale prevăzute în legea-cadru, implică un impact bugetar nesemnificativ care nu va dezechilibra țintele fiscalbugetare pentru anul 2023, ci va constitui un prim pas și o punte în sprijinul aplicării noii legislații care va reglementa salarizarea personalului plătit din fonduri publice”, potrivit notei de fundamentare.

Ce spune purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, despre aceeași măsură: „Măsura pe care Guvernul a aprobat-o vineri, spre exemplu, care ține de majorarea veniturilor personalului nedidactic 55.000 de oameni, dintre cei 274.000 care lucrează astăzi în sistemul educațional din România, care n-au neapărat venituri foarte mari și care reușesc printr-un efort de la bugetul de stat consistent – 300 de milioane de lei – să urce, la rândul lor, la nivelul maxim pe care actuala lege a salarizării 153 le-o oferea ca posibilitate, în timp ce personalul didactic sau didactic auxiliar, deja atinsese acest maxim”.

Guvernul anunță că a elaborat un proiect de OUG prin care să ofere angajaților din Educație carduri numite mai întâi vouchere, apoi prime, pe care protestatarii le-au respins în mai multe rânduri, dar pe care Executivul Ciucă insistă să le promoveze ca „ofertă finală” pentru deblocarea situației. Situația rămâne blocată.

Ce revendicări au sindicatele din Educație:

Aceste revendicări sunt cunoscute Guvernului pentru că sunt, în mare, aceleași din ultimele cel puțin 6 luni. Într-un comunicat dat la debutul acțiunilor de protest, sindicatele au precizat că de aproape doi ani trag semnale de alarmă, organizează acțiuni de protest. Din anul 2021 și până în prezent, când s-a luat decizia declanșării grevei, au avut loc următoarele acțiuni de protest:

În prima săptămână au fost mai multe evenimente care au avut un impact semnificativ asupra discuției despre Educație și asupra desfășurării grevei generale:

22 mai – prima zi de grevă generală pornea pe fondul unor discuții pe care sindicatele și guvernanți le-au avut, dar care nu au dus la niciun rezultat concret, ci doar la o și mai mare determinare a angajaților din Educație să se alăture protestului și să își impună cererile.

23 mai – Ministerul Educație transmite în școli un document cu reglementări din mai multe acte normative, catalogat de sindicate drept presiune asupra greviștilor și directorilor.

24 mai – Sindicatele anunță că îi invită pe premierul Ciucă, președintele PSD Marcel Ciolacu și pe mai mulți miniștri la sediul FSLI pentru o întâlnire cu liderii sindicali din teritoriu.

Articol în curs de actualizare

Exit mobile version