Acces nelimitat al adolescenților de peste 14 ani la programe de educație pentru sănătate, fără acordul părinților – ținta unei noi campanii Salvați Copiii

693 de vizualizări
Foto: Salvati Copiii Romania
O campanie intitulată „Vrem educație pentru sănătate în școli!”, prin care se cere acces nelimitat al adolescenților de peste 14 ani la programe de educație pentru sănătate, fără acordul părinților, a fost anunțată, joi, de organizația Salvați Copiii România, potrivit G4Media.ro. Aceasta pleacă de la situația educației sexuale în rândul adolescenților români, comparată cu situația din alte țări europene.

Potrivit organizației, care citează diverse analize și studii din ultimii ani:

  • La vârsta de 15 ani, 1 din 4 băieți români (24%) și 1 din 7 fete (14%) au declarat că au avut contact sexual, iar 1 din 4 adolescenți care fac sex nu folosesc metode de protecție. La nivelul Uniunii Europene, aproape jumătate din nașterile la mame sub 15 ani (45%) se înregistrează în România.
  • Danemarca, țară care a introdus cel mai devreme în lume educația sexuală în școli (1930),  înregistrează una dintre cele mai scăzute rate a nașterilor la adolescente între 15 și 19 ani, de peste 8 ori mai mică decât cea a adolescentelor din România (la nivelul anului 2017).
  • La nivelul Uniunii Europene, 20 de state au inclus în curriculum-ul școlar educația pentru sănătate, cu participare obligatorie, care include și componenta educației sexuale.

„Educația pentru sănătate este un drept al adolescenților, nu o stigmă socială. Este important să acționăm în beneficiul copiilor noștri, și nu în virtutea unor prejudecăți sociale care îi pot pune pe copii în situații de risc. Accesul la informație înseamnă sănătate, cunoaștere a drepturilor și securitate”, spune Andreea Raicu, ambasadorul campaniei, citată în comunicatul „Salvați Copiii”.

Organizația afirmă că, potrivit cercetărilor recente, 77% dintre români sunt de acord cu predarea educației despre sexualitate în școală, cu condiția ca această materie să fie fundamentată științific, incluzând noțiuni privind riscurile începerii vieții sexuale, protecția în fața bolilor, reproducerea, avortul, identitatea de gen și implicând participarea unor profesioniști din domeniul psihologiei și al medicinei, precizează sursa citată.

Salvați Copiii face trimitere la faptul că Parlamentul României a adoptat, în 2022, modificări ale Legii 272/2004 privind protecția şi promovarea drepturilor copilului, stabilind că în unitățile școlare se vor derula sistematic din clasa a VIII-a, cu acordul scris al părinților, programe de educație pentru sănătate, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor. Organizația notează că s-a opus acestei reglementări, propunând în schimb să fie solicitat acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali doar în cazul copiilor sub 14 ani.

Citește mai mult pe G4Media.ro


4 comments
  1. Personal nu vad raul din asta. Adolescentul are dreptul sa fie informat, mai ales in aceasta etapa importanta a vietii sale, iar in anumite cazuri, convingerile parintilor pot reprezenta un impediment.

  2. își asumă! N au decât să facă acțiunile astea in afara școlii!
    In scoli se cere acordul părintelui și pentru a l trimite la psihologul din școală daca n are 18 ani!

  3. Mamele sub 15 ani nu frecventează școala, sunt doar vreo 700 în toată țara iar situația lor se datorează în 98% din cazuri apartenței la o etnie și ritualilor acesteia, despre care vă faceți că nu vedeți, nu știți. Educația sexuală / de sănătate e doar preșul pe sub care vreți să băgați alte mizerii ideologice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Trei sferturi dintre tineri spun că au trecut prin situații în care au afișat fericire online, deși erau triști, iar peste jumătate au teamă să-și exprime părerile în public – studiu BCR/Cult Research în proiectul Zbor

Tinerii din generația Z sunt încrezători în sine, dar vulnerabili în fața presiunilor online. Potrivit „celui mai amplu studiu despre încrederea și autonomia tinerilor”, realizat de Cult Market Research la…
Vezi articolul

Probleme la înscrierea la liceu. Ministerul Educației nu a publicat la nivel național ierarhia mediilor în funcție de care părinții și elevii completează fișele de înscriere la liceu

UPDATE 11:50 – Ministerul Educației a publicat ierarhia la nivel judeţean a mediilor de admitere la liceu Fii parte din schimbare. Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către EduPedu. REDIRECȚIONEAZĂ…
Vezi articolul

Președintele Ilie Bolojan, despre decizia SNSPA de a-l nominaliza pe Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace: Nu cred că o astfel de nominalizare afectează relațiile internaționale. Nu am fost consultat / Dacă se ajunge efectiv la o pace în Ucraina, într-o situație în care nu doar se încetează focul, ci se găsește o formulă pentru o pace stabilă, atunci cu siguranță ar fi o mare realizare

Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat astăzi, referitor la decizia SNSPA de a-l nominaliza pe Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace, că nu crede „că o astfel de nominalizare…
Vezi articolul

Peste 70 de cercetători ieșeni se alătură protestului celor de la Academia Română – Filiala Cluj-Napoca și îi cer ministrului Dimian să respecte legea privind corelarea salariilor din cercetare cu cele din învățământul superior și să revină asupra tăierilor aplicate veniturilor din cercetare

Peste 70 de cercetători din Iași se alătură protestului inițiat de un grup de zeci de cercetători de la Academia Română – Filiala Cluj Napoca, care îi cer premierul Ilie…
Vezi articolul