Acuzații de folosire a influenței în școlile din Sectorul 2, pentru câștigarea de contracte, la adresa coordonatorului pe București al Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, Eugen Ilea. Acesta respinge criticile și susține că a promovat „un program de sănătate prin alimentație” / Primarul Radu Mihaiu: Nu accept sub nicio formă vreo „mânărie”

1.764 de vizualizări
Foto: colaj
Reprezentantul Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar – București, Eugen Ilea, a fost acuzat în ședința publică a Consiliului Local Sector 2 de Lenuța Popescu, consilier local PSD, că și-ar fi folosit influența pentru a convinge directorii de școli să cumpere servicii de catering de la un anumit prestator de servicii, în programul de 4 milioane de lei derulat de Primărie pentru câteva școli din sector, numit „Școala după școală”. Înregistrarea apare în ședința transmisă online, iar o versiune mai scurtă, doar cu fragmentul respectiv, a fost publicată de unul dintre membri Federației Părinților și Aparținătorilor Legali, care a sesizat public această situație.

Eugen Ilea a fost acuzat că a trimis directorilor școlilor, pe email, contractele și meniul pe care l-ar fi asigurat deja din data de 7 februarie o federație numită Federația Nonguvernamentală Antidrog, spunând că are informații că regulamentul de acordare a programului care includea masa caldă se va modifica în ședința consiliului din 2 februarie, lucru care nu s-a întâmplat.

Contactat de Edupedu.ro, Eugen Ilea a răspuns că „noi avem un parteneriat cu Federația Neguvernamentală Antidrog, care are un program de sănătate prin alimentație, și am promovat acest program”. 

Documentele transmise școlilor nu menționează nimic despre un asemenea program, ci doar despre un contract pe bază de factură și plată pentru livrarea unor meniuri, pentru fiecare zi, cu mâncare pentru elevi.

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a scris într-un comentariu pe Facebook, la acest subiect, că „e de notorietate publică și internă – în Primăria Sector 2 / Consiliu Local – că nu accept sub nicio formă vreo „mânărie”(…)”.

Foto: captură – Corina Atanasiu / Facebook.com
  • Primăria Sectorului 2 a propus un proiect care a fost adoptat de Consiliul Local încă din noiembrie anul trecut prin care elevii din școlile înscrise vor beneficia de masa caldă la scoală. Acest proiect prevede o sumă de 4 milioane de lei.
  • Federația Națională Antidrog este înființată pe 10 februarie 2021, potrivit Tribunalului București. Are ca obiect principal de activitate „desfăşurarea de programe şi proiecte în domeniul prevenirii traficului şi consumului de droguri, alcool şi tutun”. Președintele organizației este Gigel Lazăr.

În ședința publică de la primărie, consiliera locală Lenuța Popescu l-a întrebat pe primarul Radu Mihaiu în ce stadiu se află proiectul, semnalând faptul că ar avea loc întâlniri cu directorii la Inspectoratul Școlar al Sectorului 2. „De trei săptămâni de zile, la Inspectoratul Sectorului 2, la învățământ, sunt chemați directorii din unitățile de învățământ, în prezența doamnei Ceama, dacă nu mă înșel, actuala inspector coordonator sector 2 învățământ, în prezența domnului Eugen Ilea, președintele Asociației părinților de pe țară sau de pe municipiul București, impunându-se un contract pentru hrană caldă”, a spus Lenuța Popescu.

Corina Ceama este inspector școlar pentru management institutional la Inspectoratul Sectorului 2, apropiată de Monica Anisie, președintele Organizației PNL Sector 2 și ministru al Educației în perioada 2019-2020. Ceama a fost detașată la minister în perioada mandatului Monicăi Anisie.

Corina Ceama a comentat pe Facebook, legat de acuzațiile aduse în ședința consiliului local:

„Rolul Inspectoratului Școlar al Municipiului București, IS2, în acest demers, a fost unul SEPARAT de al dlui Eugen Ilea, și anume de a informa unitățile de învățământ despre aprobarea acestui program, atât! Inspectoratul Școlar al S2 nu a organizat niciodată vreo ședință cu tematica la care faceți referire (n.red. replica era la o postare pe subiect a Corinei Atanasiu de la FEPAL/USR PLUS) și nici nu are cunoștință de vreun document/contract transmis în unitățile de învățământ în acest sens. Repet, rolul inspectoratului școlar nu a fost decât acela de a disemina informațiile privind aprobarea acestui program”.

Revenind la afirmațiile din ședința consiliului local, consiliera PSD Lenuța Popescu a declarat că reprezentantul Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar „trimite contracte prin unitățile de învățământ, nu știu dacă au ajuns și la DGAPI, inclusiv cu mesele ce le oferă la copii, masa caldă. Și spune așa: Bună ziua. Având în vedere că în ședința de pe 2 februarie – adică de astăzi – se vor face modificări ale regulamentului privind acordarea suportului financiar din partea primăriei sector 2, vă transmitem încă o dată, propunerea de meniu și contractul, astfel încât din 7 februarie – știe și data- să se poată începe acest program”.

Foto: Captură email primit de directorii școlilor din Sectorul 2 de la Federația Națională a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar

La cele spuse de Lenuța Popescu, primarul Radu Mihaiu a menționat în cadrul ședinței că „eu nu am cunoștință despre lucrurile pe care le spuneți dumneavoastră în acest moment. Nu controlez, nu am în subordine Inspectoratul, nu am cum nici măcar de acolo să cer un punct de vedere (…)”.

Contractele trimise de Eugen Ilea școlilor au fost publicate de către Federația Națională a Părinților și Aparținătorilor Legali (FEPAL), federație concurentă și critică la adresa FNAP-IP, FEPAL fiind fondată condusă de Corina Atanasiu, fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene din partea USR PLUS, propunerea USR PLUS pentru preluarea Ministerului Educației în Guvernul Cioloș, care nu obținut votul de încredere al Parlamentului în noiembrie 2021.

Eugen Ilea a spus pentru Edupedu.ro că există un parteneriat cu Federația Neguvernamentală Antidrog și că a promovat „programul sănătate prin alimentație, este partenerul nostru”.

„Programul „masa caldă” trebuie implementat odată cu revenirea la școală, semestru al doilea. (…) Noi aveam un parteneriat și avem în continuare un parteneriat cu Federația Neguvernamentală Antidrog, care are un program de sănătate prin alimentație, și am promovat acest program așa cum promovăm și programele PROEDUS-ului, care sunt tot așa, pe bani. Am fost acuzat că am participat la o întâlnire cu directorii și le-am solicitat să încheie acel contract de prestare servicii masă caldă cu Federația Neguvernamentală Antidrog. Nu s-a întâmplat așa ceva, n-am participat la o asemenea întâlnire. (…) Am promovat programul sănătate prin alimentație, este partenerul nostru și așa mai departe. (…) Am solicitat Primăriei Sectorului 2 la următoarea ședință să pot să particip pentru a avea un drept la replică. (…) Cei de la Federația Neguvernamentală Antidrog au venit cu ofertă de 16 lei, cu o masă destul de copioasă și sănătoasă, iar condițiile de pregătire a mesei pot fi urmărite de către părinți, în direct”, a declarat Ilea.

Întrebat dacă a mai promovat până acum parteneriate cu interes comercial, Eugen Ilea a dat ca exemplu parteneriatul cu PROEDUS, Academia Copiilor.

În documentele trimise este și meniul oferit școlilor, pentru fiecare zi din „prima săptămână”.

În document se observă că Președintele Federației Neguvernamentale Antidrog, organizație care ar fi asigurat masa caldă a elevilor, este Gigel Lazăr. Eugen Ilea a declarat că are o relație de prietenie cu acesta – „sunt și prieten, suntem și parteneri în ceea ce înseamnă programe pentru educație”.

Aceștia apar împreună în mai multe fotografii și la multiple evenimente din zona educațională.

Sau chiar în parlamentul României.

Fiindcă este implicată Federația Național a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar, l-am contactat și pe președintele acesteia, Iulian Cristache, care a declarat pentru Edupedu.ro că nu există „Federația București”, așa cum scrie în semnătura emailului trimis de către Ilea directorilor de școli, ci doar organizația București din cadrul Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți: „Aici este singura greșeală pe care a făcut-o colegul meu, că acolo nu trebuia să apară numele Federației București, atât timp cât din punct de vedere juridic nu există Federația București, ci există doar din punct de vedere al statutului”.

Mesajul transmis de Eugen Ilea directorilor de școli din Sectorul 2, semnat „Președinte FNAP București-Ilfov”, structură care nu există, spune Iulian Cristache

Cristache susține că Ilea „s-a dus în fiecare școală la sesizări” și că ar exista plângeri pentru diverse nereguli ale programului „Școala după Școală”. Acesta este programul în care recomandă acum directorilor de școli să încheie contracte cu Federația Neguvernamentală Antidrog în calitate de prestator de servicii de catering pentru componenta de masă caldă.

„El (Eugen Ilea- n. red.), pe lângă faptul că s-a dus în fiecare școală la sesizări, a observat că acest program (Școală după Școală) nu este conform pe partea de masă. Și sunt plângeri din acest punct de vedere: ba părinții plătesc prea mult și masa nu este ok, ba că serviciile nu sunt de calitate, pentru că nu îndeplinesc condițiile de depozitare și de masă (…). Este adevărat că el s-a dus în toate școlile din tot Bucureștiul, nu numai în sectorul doi. (…) Este la fel de adevărat că el a încercat să promoveze – din ce-am văzut eu acolo din hârtia aceea – fără să știu despre acest lucru, a încercat să promoveze o firmă care ar fi avut ofertă către școli, dar asta nu înseamnă că angajează și în contract.

Noi din 2016 ca federație nu am avut absolut niciun contract financiar cu nicio primărie de sector, cu niciun SRL, cu absolut nimeni. Chiar dacă el ar fi făcut lobby la acea federație (Federația Neguvernamentală Antidrog), care am înțeles că face parte dintr-un proiect comun, un proiect la nivel de Municipiu București și un proiect la nivel de primării, adică a existat transparență din punctul acesta de vedere. Nu a fost ceva ascuns.

Omul acesta de la Federația Neguvernamentală Antidrog a trimis aceste oferte deschise către toate primăriile de sector, nu doar la Primăria Sectorului 2.

Aici este singura greșeală pe care a făcut-o colegul meu, că acolo nu trebuia să apară numele Federației București, atât timp cât din punct de vedere juridic nu există Federația București, ci există doar din punct de vedere al statutului. (…) din 2016, repet, de când am preluat federația nu avem absolut nicio activitate din punct de vedere fiscal (…).

Cât voi fi eu președinte, federația nu va fi implicată în niciun contract, cu nicio firmă, indiferent că vorbim de entități private sau entități de stat,” a declarat pentru Edupedu.ro Iulian Cristache.

Programul de alimentație sănătoasă al Federației Naționale Antidrog se va lansa pe 11 februarie, potrivit unui comunicat dat în urmă cu 3 zile – acesta are următoarea descriere: „Sănătate prin alimentaţie” este alt program unic în România, ce foloseşte tehnologia japoneză de ultimă generaţie – preparăm şi gătim doar cu apă alcalină pentru elevi şi partenerii instituţionali dar şi pentru publicul larg”.

Gigel Lazăr și Eugen Ilea / Foto: Facebook.com/EugenIlea

Într-o postare publicată pe Facebook, Gigel Lazăr, președintele Federației Neguvernamentale Antidrog, califică incidentul drept „amuzant” și susține ipoteza că mesajele și contractele completate deja cu numele său și cu datele federației pe care a înființat-o, primite de directori de la Eugen Ilea erau de fapt o formă de promovare a programului „Sănătate prin alimentație”, deși în documentele sau în mesajul lui Eugen Ilea nu este nicăieri menționat acest program.

Programul pe care susțin că l-au trimis Primăriilor de sector în septembrie 2021, semnat de către Gigel Lazăr și Eugen Ilea:

Potrivit proiectului de act normativ local, aprobat în noiembrie 2021 de Consiliul Local Sector 2, miza acestor contracte ar fi bugetul de 4 milioane de lei: „suma totală locată de la bugetul local pentru desfăşurarea programelor de tip „Scoală după şcoală” vizate de prezenta hotărâre este de 4.000.000 lei. Alocarea financiară pentru fiecare beneficiar nu poate depăși suma de 35 de lei/zi”.

Lista școlilor participante la program a fost publicată de Primărie aici.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Subiecte grilă BAC și Evaluarea Națională 2019 Președintele Federației de Părinți: Ministerul va amâna pentru anul viitor, cel mai probabil, testele grilă la examene

Subiectele grilă la Bacalaureat și Evaluarea Națională vor fi amânate cel mai probabil, a declarat pentru Edupedu.ro președintele Federației de Părinți, Iulian Cristache. Ministerul “ne-a chemat mâine la discuții”, împreună cu…
Vezi articolul