Admitere la liceu 2023. Profesorul Cătălin Ciupală, despre ierarhia pe baza rezultatelor de la Evaluarea Națională: Vor fi destul de mulți elevi cu aceleași medii pe ultimele locuri. Nota la limba română va decide dacă mergi la mate-info sau la științe

18.649 de vizualizări
Foto: Monstera from Pexels
Profesorul Cătălin Ciupală a declarat pentru Edupedu.ro că la admiterea la liceu „vor fi destul de mulți elevi cu aceleași medii pe ultimele locuri, vor fi greu de departajat”. În situația în care elevii au medii egale, nota la Limba și literatura română este primul criteriu de departajare, indiferent de profilul la care vor să intre candidații, după cum a precizat cadrul didactic. Cătălin Ciupală este profesor de matematică la Colegiul National Andrei Saguna din Brașov.

Admitere la liceu 2023

„Dacă faci o schimbare, e de dorit ca schimbarea să fie din timp, ca elevul când intră în a V-a să știe exact ce-l așteaptă în clasa a VIII-a. Părinții să știe lucrul acesta, pentru că, în funcție de cum va urma examenul, ei își fac strategia de învățare sau de abordare a școlii. Este o strategie. Fiecare elev are o strategie de abordare a școlii, independent de strategia țării”, a precizat cadrul didactic.

Aceasta a precizat că „nu se mai merge din ierarhia din sutime în sutime”: „Acum notele nu vor mai merge din sutime în sutime. De ce? Pentru că notele la matematică și la română de la Evaluare Națională merg cu virgulă cinci, din cinci în cinci e pragul, adică de exemplu, la matematică, notele sunt 9.75, 9.80, 9.85 ș.a.m.d. La fel și la Română.

Practic, nu se mai merge pe ierarhie din sutime în sutime și se va merge pe ierarhie din 2,5 în 2,5 sutimi. Rotunjită înseamnă două sutimi sau 3 sutimi. 3 sutimi înseamnă 60, 100 de locuri pe ierarhia județeană, posibil. Vor fi mulți elevi care vor avea aceeași medie la română și la mate și nu poți să-i departajezi așa ușor.”

Cătălin Ciupală: Dacă vrei să să faci o schimbare de tipul acesta, care pentru mulți este o schimbare majoră, adică să elimini complet media anilor sau să-i diminuezi ponderea, cred că lucrurile acestea ar trebui făcute oarecum din timp. De ce? Pentru că noi avem o problemă de evaluare, în primul rând. Problema noastră cea mare de evaluare este faptul că în gimnaziu și nici măcar în liceu noi nu avem standarde de evaluare. Noi nu avem standarde de evaluare, în sensul că aceeași notă de, să zicem, șase nu este cuantificabilă la șase de câte toți profesorii din țară, care predau la o anumită clasă, la o anumită materie. Chestia aceasta trebuie făcută din timp.

Dacă faci o schimbare, e de dorit ca schimbarea să fie din timp, ca elevul când intră în clasa a V-a să știe exact ce-l așteaptă în clasa a VIII-a. Părinții să știe lucrul acesta, pentru că, în funcție de cum va urma examenul, ei își fac strategia de învățare sau de abordare a școlii. Este o strategie. Fiecare elev are o strategie de abordare a școlii, independent de strategia țării.

Pe de altă parte, este un lucru bun că s-a eliminat, dar, repet, ar fi trebuit să fie anunțat din timp, după părerea mea, că notele nu sunt relevante. Nota la o școală severă sau la un profesor sever nu este aceeași cu nota opt din altă parte. Deci, într-un anumit fel, e bine, pentru că nu mai contează. Pe de altă parte, lucrurile acestea trebuiau anunțate din timp. (…)

Edupedu.ro: Ierarhiile de anul acesta, când nu mai contează rezultatele din anii de gimnaziu, influențează poziționarea elevilor pentru locurile la în clasa a IX-a?

Cătălin Ciupală: Influențează și eu anticipez că vor fi destul de mulți elevi cu aceleași medii pe ultimele locuri, vor fi greu de departajat. Să vă dau un exemplu. În general, în județul Brașov sunt cam 3500-3000 de elevi care merg la Evaluarea Națională. Deci, ei merg la repartiția computerizată. În jurul mediei, să zicem, de 9.40 fiecare sutime poate să te ridice sau să te lase cu 10-20-30 de locuri câteodată. Dacă tu ești pe cu 9.40 poți să fii pe locul 700 și cu 9.41 să fii pe locul 650. Te poate duce în sus sau în jos cu câteva locuri bune. Acum notele nu vor mai merge din sutime în sutime. De ce? Pentru că notele la matematică și la română de la Evaluare Națională merg cu virgulă cinci, din cinci în cinci e pragul, adică de exemplu, la matematică, notele sunt 9.75, 9.80, 9.85 ș.a.m.d. La fel și la Română.

Practic, nu se mai merge pe ierarhie din sutime în sutime și se va merge pe ierarhie din 2,5 în 2,5 sutimi. Rotunjită înseamnă două sutimi sau 3 sutimi. 3 sutimi înseamnă 60, 100 de locuri pe ierarhia județeană, posibil. Vor fi mulți elevi care vor avea aceeași medie la română și la mate și nu poți să-i departajezi așa ușor.

De exemplu, 5 elevi au 9.60 media generală. Din cei cinci, trei au 9.70 la română și 9.50 la mate, iar doi au 9.70 la mate și 9.50 la română. Ei, practic, au aceeași medie de admitere, doar că diferă notele la mate și la română. De multe ori, copiii vor merge la mate-info sau își aleg un profil după nota la română, nu neapărat după nota la mate. (Nota la – n.red) Limba română va decide dacă mergi la mate-info sau la științe, ceea ce o tâmpenie monumentală. Nu ar trebui ca doar abilitățile tale de limba română să decidă unde te duci. Copilul acela, dacă vrea să meargă la mate-info sau la științe, e clar că are abilități către zona, să zicem, reală sau științifică. E absurd să iei în considerare nota la română când el vrea altceva.

Edupedu.ro: Ce le transmiteți elevilor care mâine au proba la Matematică?

Cătălin Ciupală: Să fie odihniți mâine dimineață. Dacă se poate, să se culce cât mai devreme și să să doarmă bine, pentru că o minte odihnită face mult mai mult decât o minte care are multe cunoștințe și e obosită. Să aibă încredere în ei, să nu intre în panică dacă văd că nu știu un anumit subpunct, o anumită problemă. Să treacă mai departe.

Informații de context

Media claselor gimnaziale poate fi folosită la departajarea candidaților cu medii egale de admitere. În cazul în care doi candidați au medii de admitere legale, aceștia vor fi departajați folosind, în ordine, următoarele criterii, potrivit art. 2 alin. (7):

  • „a) nota obținută la proba de limba și literatura română din cadrul evaluării naționale;
  • b) nota obținută la proba de matematică din cadrul evaluării naționale;
  • c) nota obținută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării naționale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoștințelor de limbă maternă, susținută conform prevederilor art. 10 din Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011—2012, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011—2012, în cazul candidaților care solicită înscrierea la unități de învățământ cu predare în limba minorităților naționale;”
  • d) media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a.”

Media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a avea o pondere de 20% în calculul mediei de admitere la liceu (media de la Evaluarea Națională având o pondere de 80).

În mai 2022, Sorin Câmpeanu, ministru al Educației, spunea că mediile din gimnaziu “mai degrabă nu” ar trebui să conteze pentru admiterea la liceu. Eliminarea mediei din clasele de gimnaziu pentru admiterea la liceu a fost luată în calcul de fostul ministru al Educației, Monica Anisie, înainte de criza produsă de pandemie, la sfârșitul lui 2019, dar premierul de atunci, Ludovic Orban, a spus atunci că orice schimbare în organizarea examenelor trebuie făcută la început de ciclu.

Citește și:
Media claselor V-VIII nu mai este luată în calcul pentru admiterea la liceu 2023, după ce mai mult de 20 de ani a avut o pondere la media finală
OFICIAL Media claselor V-VIII nu mai este luată în calcul pentru admiterea la liceu 2023. Cum se calculează media de admitere / Calendarul admiterii
iunie 2022 – ANALIZĂ Devalorizarea notelor la Evaluarea Națională: Poziția în ierarhia de la Evaluarea Națională, în București, s-a schimbat anul acesta cu peste 1.200 de locuri față de anul trecut pentru un elev cu media 9, de exemplu / La media 7, diferența e de aproape 3.000 de locuri
mai 2022 – Mediile din gimnaziu “mai degrabă nu” ar trebui să conteze pentru admiterea la liceu, afirmă Sorin Cîmpeanu
Admitere liceu 2023. Procedura pentru completarea fișei de înscriere, transmisă de Ministerul Educației. Fișa poate fi completată la școală, în prezența părintelui și a dirigintelui, sau transmisă prin e-mail

4 comments
  1. De ce nu se face departajarea prin nota de la matematica? De ce e mai importanta limba romana? E discriminatoriu sa fie astfel. De bun simt, departajarea sa fie în funcție de profilul ales! Romana- filogie și științe sociale; mate pentru profilul real! Cine a gândit lucrul acesta, deși nu pare gândit deloc?

  2. E bine că se scoate și nu mai are o pondere nota din clasele 5-8 .Sunt copiii care au cancer, nu pot să meargă la școală așa ca alții pentru ei ar trebui gândit altfel tot programul școlar ..

  3. Domnul profesor are puncte de vedere valide. E ilogic sa diferentiezi elevii prin nota la romana cand cele mai mari medii de intrare sunt la stiinte si mate-info, unde trebuie sa fii bun la matematica ca sa poti face fata. Daca un elev a luat 10 la romana si 8 la matematica, va intra inaintea unui copil care a luat 8 la romana si 10 la matematica, si o va face cel mai probabil la o disciplina de “real”.
    Din pacate, la partea cu scoaterea mediei 5-8 din calculul notei de admitere, atat ministerul educatiei cat si reprezentantii asociatiilor de parinti au lacune mari in ceea ce priveste predictibilitatea, fara de care nu poate exista planificare, apanajul oamenilor inteligenti.

    1. Întocmai! Mediile din clasele 5-8 NU trebuiau scoase! Si așa era un procent mic, de doar 20 la suta! In cel mai rau caz, puteau sa il reducă la 15 sau 10 la suta, dar nu sa il elimine!!!

      Dacă elevului i se face rau la examenul de evaluare naționala si ajunge sa ia o nota mică (de pilda, dacă a avut, Doamne ferește, un deces recent al vreunui parinte in familie), ce se face? Ajunge la un liceu slab din acest motiv, deși elevul este poate olimpic la mai multe materii??? Unde mai este tragerea pentru învățătura, astfel încât mediile din clasele 5-8 sa conteze? Sa simtă elevul ca îi este răsplătită mult mai mult munca pentru efortul constant depus???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ANALIZĂ Paradoxul cadourilor pentru educatoare și profesori la privat, explicat de un psiholog și un antropolog. De unde vine febra cadourilor dezbătute pe Whatsapp?

Câți bani punem pentru doamna și ce luăm? “Atențiile” pentru profesori și educatoare monopolizează zilele acestea discuțiile dintre părinți, pe grupurile de Whatsapp. Iar febra strânsului de bani pentru profesori…
Vezi articolul

Platforma de evaluare online a elevilor la toate materiile și examenele naționale, proiect început pe 7 martie de ministerul Educației, va costa 78 de milioane de euro și trebuie să fie gata până în septembrie 2025 

Platforma de evaluare online a elevilor la toate materiile și examenele naționale  și realizarea de conținut digital, „e-Evaluare, e-Examinare în Educație (4E-Education)”, proiect început pe 7 martie de ministerul Educației,…
Vezi articolul