Analiză ‘Energia Inteligentă’ – 40% dintre consumatorii de gaze din România, inclusiv școli și grădinițe, riscă să rămână fără gaze în această iarnă

159 de vizualizări
Foto: 57449093 © Tomas1111 | Dreamstime.com
Circa 40% dintre consumatorii de gaze din România, inclusiv şcoli şi grădiniţe, riscă să rămână fără gaze la iarnă, dacă vor fi mai mult de două săptămâni de vreme geroasă, se arată într-o analiză a Asociaţiei Energia Inteligentă, citată de Agerpres, scrie Economedia.ro.

“Iarna 2021/2022 poate să aducă în condiţiile unor temperaturi scăzute pentru o perioadă mai mare de 14 zile, la nivelul capacităţii rezervate în prezent, necesitatea raţionalizării gazelor naturale pentru toţi consumatorii care nu sunt protejaţi sau în scenariul pesimist chiar şi pentru o parte din aceştia (şcoli, grădiniţe), adică la vârf de consum, circa 40% (procent volumic) din consumatorii români de gaze vor rămâne în plină iarnă fără gaze, în acest scenariu”, arată studiul.

Citește pe larg pe economedia.ro.

Foto: 57449093 © Tomas1111 | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Francofonia, sărbătorită internațional pe 20 martie în fiecare an. Peste 50 de milioane de elevi și studenți învață franceza ca limbă străină, însă predarea acesteia este în pericol dacă politicile din Educație nu determină tinerii să aleagă meseria de profesor – nou raport al Organizației Internaționale a Francofoniei

În fiecare an, pe 20 martie, Ziua Internațională a Francofoniei este sărbătorită în întreaga lume, atât în țările francofone, cât și în cele în care limba franceză este mai puțin…
Vezi articolul