Anchetă a Parchetului European la Universitatea din Zagreb: Un decan și un profesor – printre cei 29 de suspecți arestați sub suspiciunea de fraudă cu fonduri europene

5.611 vizualizări
Foto © Tupungato | Dreamstime.com
Parchetul European a declanșat o anchetă împotriva unui număr de 29 de cetățeni croați, inclusiv un decan și un profesor de la Universitatea din Zagreb, care au fost reținuți, miercuri, într-un dosar de fraudă cu subvenții și achiziții publice pe bani europeni în cadrul acestei instituții de învățământ superior, potrivit unui comunicat de presă.

EPPO spune că printre suspecții reținuți se numără decanul Facultății de Geodezie și un profesor din cadrul aceleiași facultăți. Cei doi sunt suspectați de abuz în serviciu și de autoritate, utilizarea abuzivă a procedurilor de achiziții publice, falsificarea unor documente oficiale și spălare de bani.

Potrivit comunicatului, arestările survin în urma unor cercetări efectuate în colaborare cu autoritățile financiare și anticorupție din Croația, cercetări în cadrul cărora, pe 29 iunie a.c., au fost efectuate și percheziții la Universitatea din Zagreb.

Procurorii europeni arată că, în perioada octombrie 2019-noiembrie 2023, decanul și profesorul menționați au avut drept sarcină să organizeze proceduri de achiziții publice pentru bunuri, servicii și lucrări în cadrul unui număr de patru proiecte ce implicau Facultatea de Geodezie, proiecte cu o valoare totală de 5,98 milioane de euro. 85% din această sumă era asigurată din fonduri UE.

Cele patru proiecte vizau teme precum evaluarea riscurilor de dezastre naturale, un studiu pe tema schimbărilor climatice, dezvoltarea durabilă a ecosistemelor maritime și un studiu asupra clădirilor istorice afectate de un cutremur. Dar decanul și profesorul sunt suspectați că ar fi folosit fondurile pentru a obține câștiguri personale.

Ei sunt acuzați că ar fi obținut fondurile prin manipularea a 28 de proceduri de achiziție publică, așa încât să fie alese anumite companii, care, în schimb, întorceau o parte din bani către cei doi suspecți.

Cei doi sunt acuzați și de efectuarea unor proceduri pentru achiziția a două vehicule pentru folos personal, precum și o ambarcațiune cu motor evaluată la 598.750 de euro, care nu a fost folosit pentru proiectele vizate, ci oferit în leasing pentru activități turistice.

Procurorii evaluează paguba produsă de asemenea activități – cărora li se adaugă și înscrierea unor cheltuieli false de călătorie și a altor indemnizații – la peste 2 milioane de euro, din care bugetul UE a fost păgubit cu 1,7 milioane de euro.

Foto: © Tupungato | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Directoarea Colegiului Național I.L. Caragiale din București: Unitatea cu 1300 de elevi și 80 de profesori este încadrată în clasa de risc seismic 3, dar „nu știu să vă spun” de ce – nu a fost făcută nicio expertiză în ultimii 30 de ani / “Eu de când sunt directoare le cer continuu și le cer în zadar”

Riscurile asociate lipsei expertizării privind riscul seismic în cazul multor unități de învățământ sunt reliefate de situația Colegiului Național I.L. Caragiale din București, prezentată de directoarea acestuia, Andreia Bodea, pentru…
Vezi articolul

Corectare digitalizată la Bacalaureat. Parcursul unei lucrări de la predarea ei către profesorii asistenți și până la urcarea în platformă. Documentele trebuie șterse de pe laptop la final – procedură

Operațiuni cu text în limba engleză, grija ca pe prima pagină să nu scrie candidații și atenția pentru ștergerea lucrărilor de pe desktopul computerului la finalul scanărilor sunt câteva din…
Vezi articolul

Studenții care absolvă programele de licență cu frecvență și frecvență redusă în limba engleză ale Universității Maritime din Constanța nu își pot lua brevete de la ANR. Instituția anunță că nu recunoaște decât două programe de studiu

Programele de studii de licență cu frecvență și frecvență redusă în limba engleză din cadrul Universității Maritime din Constanța nu sunt recunoscute de către Autoritatea Navală Română (ANR), potrivit unui…
Vezi articolul