Andrei Pleșu, despre scrisoarea celor 100 de intelectuali și reacția lui Sorin Cîmpeanu: “Nu se compară 100 de inși cu performanțe profesionale clare și recunoscute cu 1 ministru” “Despre ei se va mai vorbi și după ce o sumedenie de miniștri actuali vor reintra in anonimat…”

1.751 de vizualizări
Foto: Universitatea din București
“O replică pe măsură ar fi, în acest caz, că nu se compară 100 de inși cu performanțe profesionale clare și recunoscute cu 1 ministru!”, apreciază scriitorul și filosoful Andrei Pleșu într-un articol publicat în Dilema Veche, despre reacția ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, la scrisoarea celor 100 de intelectuali care viza proiectele noilor legi ale educației.

Andrei Pleșu își exprimă scepticismul față de astfel de demersuri, “după experiența ultimilor 30 de ani”. Drept argument, el face trimitere la aprecierile ministrului, potrivit căruia cei 100 ar reprezenta un “grup de interese”, dar și la referirile demnitarului român la numărul mult mai mare de oameni care nu s-au exprimat în același sens cu cei 100 sau care ar beneficia de pe urma legii. În acest sens, el notează:

  • “Autorii scrisorii nu sînt decît un impur „grup de interese”, pus pe subminarea autorității guvernamentale. Ca să nu mai spunem că sînt doar 100! Păi, se compară ei cu cei 3,5 milioane de elevi cărora le este dedicată legea?! O replică pe măsură ar fi, în acest caz, că nu se compară 100 de inși cu performanțe profesionale clare și recunoscute cu 1 ministru!

Andrei Pleșu reafirmă în articolul său (integral aici) că cei 100 de intelectuali sunt, majoritatea, “performeri în plan cultural și administrativ, pe care nu-i poți evacua atît de nonșalant, atunci cînd te contrazic”. Și concluzionează: “Despre ei se va mai vorbi și după ce o sumedenie de miniștri actuali vor reintra în anonimat…”.


2 comments
  1. Frontule, frontule las-o jos ca macane!

    „Scriitorul Andrei Pleşu anunţă că se retrage din viaţa publică, explicând faptul că acesta este un gest de consecvenţă din partea sa, după ce a constatat că în cercetarea ştiinţifică în institutele de studii avansate a început să prevaleze corectitudinea politică.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a. Directorul Marian Anghel: Se face un dresaj acolo de către părinți, de către profesori, uneori. Ne uităm la rezultate și cumva ne mințim unii pe alții

Marian Anghel, director al Liceului Teoretic „Petre Pandrea” din Balș, a vorbit despre probele de la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a. „Se face un dresaj acolo de…
Vezi articolul

Consultările publice pe tema calendarului școlar 2023-2024 au fost „de formă”, semnalează Federația Părinților și Aparținătorilor Legali din România (FePAL): Ministerul Educației nu a acceptat niciunul dintre amendamentele importante

Federația Părinților și Aparținătorilor Legali din România (FePAL) atrage atenția că „Ministerul Educației nu a acceptat niciunul dintre amendamentele importante și care vizau interesul suprem al elevului” și consultările publice…
Vezi articolul