Aproape 60% dintre europeni pot purta o conversație într-o limbă străină, doar 34% dintre români știu o limbă străină la nivel conversațional

281 de vizualizări
Foto: © Cirtina Claudiu | Dreamstime.com
Marea majoritate a europenilor (86 %) consideră că toată lumea ar trebui să vorbească cel puțin o limbă străină, iar aproape trei din cinci (59 %) pot purta o conversație într-o limbă, arată noul Eurobarometru privind „europenii și limbile lor” publicat marți de Comisia Europeană, citat de G4Media.ro. În ceea ce-i privește pe români, doar 34% dintre respondenți pot purta o conversație într-o limbă străină, potrivit Eurobarometrului. Doar polonezii stau mai prost ca românii la acest capitol, cu 33%.

Sondajul evidențiază o recunoaștere din ce în ce mai mare a importanței diversității lingvistice în îmbunătățirea înțelegerii culturale, a oportunităților economice și a coeziunii sociale în Europa. În UE există 24 de limbi oficiale și aproximativ 60 de limbi regionale și minoritare.

Realizat la doisprezece ani de la ultimul sondaj pe această temă, Eurobarometrul arată că cetățenii au atitudini foarte pozitive față de multilingvism:

  • 86 % dintre respondenți consideră că toată lumea ar trebui să vorbească cel puțin o altă limbă decât limba lor maternă, iar 69 % declară mai mult de o limbă;
  • 76 % consideră că îmbunătățirea competențelor lingvistice ar trebui să fie o prioritate politică

Citește articolul complet pe G4Media.ro

Citește și:
România se numără printre țările europene cu cei mai mulți elevi care au studiat două sau mai multe limbi străine – Eurostat
Limba franceză, a doua limbă cel mai des predată în școlile din România francofonă, este abia pe locul 4 în topul limbilor străine pe care le caută angajatorii / Engleza e lider detașat, urmată de spaniolă și germană – analiză
România se numără printre liderii europeni în privința învățării limbilor străine în gimnaziu și liceu, dar profesorii români care predau aceste limbi sunt în topul celor care călătoresc cel mai puțin în străinătate – raport

Foto: © Cirtina Claudiu | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. E interesant ca sunt si romani care, desi au lucrat in strainatate, Spania, UK, Germania etc, nu vorbesc decat limba romana si, uneori, nici pe aceasta in mod corect.

  2. Pai e și normal: ei vorbesc deja o limba straina 🙂
    De exemplu, este de așteptat ca multi germani sa poată purta o conversație în germana, dar relativ putini romani o vor putea face 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Numărul elevilor din învățământul simultan a crescut cu aproape 7.000 în actualul an școlar comparativ anul trecut, ca efect al Legii Bolojan / Premierul, în august: Trebuie să luăm măsuri la țară, clasele de simultan să nu mai existe

Atât numărul de clase care funcționează în regim simultan, cât și cel al elevilor care învață în învățământul simultan a crescut în anul școlar 2025-2026, reiese din datele transmise de…
Vezi articolul

Familiile cu copii ajung la doar 50% din coșul minim pentru un trai decent – raport Friedrich Ebert Stiftung: Bursele școlare devin esențiale pentru menținerea elevilor în sistemul de educație

Măsurile de austeritate introduse prin „ordonanța trenuleț” (OUG 156/2024) și extinse de Guvern prin Legea 141/2025 au subminat tendința de îmbunătățire a situației economice a familiilor cu copii, vizibilă în…
Vezi articolul

GRAFIC cazurile de COVID-19 din școli, în scădere, raportează Ministerul Educației / Peste 19.000 de elevi și peste 4.700 de angajați din sistemul de educație au coronavirus / Peste 23% din testele rapide pozitive au fost confirmate false, după testarea PCR

În ultima săptămână s-a înregistrat o scădere a numărului de infectări cu SARS-CoV-2 în mediul școlar și, implicit, a numărului de clase și unități cu activitate organizată în sistem online,…
Vezi articolul