UPDATE Arestarea unui fost prorector de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, solicitată de procurori în cazul chitanțelor false pentru taxe de timbru

7.087 de vizualizări
Foto: Facebook.com / Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați
Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a solicitat instanței, vineri, să aprobe arestarea preventivă în privința unui fost prorector din cadrul Universității “Dunărea de Jos” din Galați, în legătură cu afacerea chitanțelor false pentru taxe de timbru, potrivit unui comunicat transmis Edupedu.ro. Vineri după-amiază, solicitarea procurorilor era în curs de analizare.
  • UPDATE. Tribunalul Galați a admis arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a fostului prorector al Universității „Dunărea de Jos”, Dragoș Alexandru Opreanu. Acesta va fi încarcerat în arestul poliției, potrivit Viața Liberă Galați.

Parchetul a cerut arestarea inculpatului “O.D.A. (reținut)”, care este cercetat. pentru delapidare în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale în varianta agravată și în formă continuată, participație improprie la infracțiunea de uz de fals în formă continuată, participație improprie la infracțiunea de fals intelectual în formă continuată.

Potrivit comunicatului, acuzația de delapidare spune că inculpatul, în calitate de fost director al Direcției juridice și resurse umane și fost prorector la Dunărea de Jos, “și-a însușit în interesul său suma de 270.726,50 lei” printr-o serie de operațiuni la casieria universității. Acuzația de fals material în înscrisuri oficiale ține de alterarea unui număr de 610 chitanțe emise de Poșta Română, atestând plata unor sume de bani de către Universitatea “Dunărea de Jos” Galați, cu titlu de taxe judiciare de timbru. 

  • Celelalte acuzații menționează că inculpatul ar fi determinat martori să folosească acele chitanțe falsificate, pe care suma a fost majorată de 100 de ori, “pentru a crea aparență de legalitate”; respectiv să “ateste nereal (…) împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv necesitatea eliberării, eliberarea și utilizarea sumei de 270.726.50 lei din casieria universității, în scopul plății taxelor judiciare de timbru, sumă pe care și-a însușit-o, semnând și o parte din înscrisurile oficiale (…)”.

Edupedu.ro a scris, în februarie, că în cazul chitanețelor false pentru taxe de timbru, a fost deschis dosar penal in rem încă de anul trecut. Ministerul Educației sesizase Parchetul în legătură cu Universitatea Dunărea de Jos, în aceeași problemă, încă de acum un an, după cum Edupedu.ro a scris aici.

Tot în februarie, demisia rectorului Lucian Puiu Georgescu și a prorectorului Dragoș Alexandru Opreanu, fost director al Direcției Juridice, a fost cerută de un profesor al Universității, în legătură cu problema plății taxelor judiciare de timbru. În aceeași perioadă era efectuat un control al Curții de Conturi la instituția gălățeană de învățământ superior.

În curs de actualizare


4 comments
  1. Oare nu trebue demisia si celor care lau sustinut, rector, presedintele senatului, director general administrativ, etc. ?

  2. Presa locala va negocia pentru o suma foarte mare anul acesta cu Universitatea Dunarea de Jos. Tacerea are un pret!

  3. De cand este problema asta la Galati! Conducerea i-a si sanctionat pe cei care au sesizat-o.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Pierderea mandatului de către ministru, dacă nu respectă alocarea a 15% din bugetul general consolidat, pentru Educație – unul dintre cele 200 de amendamente USR la proiectele legilor Educației

Ministrul în timpul căruia bugetul alocat Educației nu va respecta prevederea legală de minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat pentru acest domeniu să își piardă mandatul, asta prevede unul…
Vezi articolul

George Purcaru, FSLI: Vineri este miting în București, marșul a fost aprobat pentru 20.000 de persoane. De vorbe suntem sătui, vrem să vedem și fapte / În viitoarea grilă de salarizare profesorul debutant ar trebui să aibă coeficientul 2,72, am cerut asta Guvernului

Vicepreședintele FSLI, George Purcaru, a declarat la TVR Info, în emisiunea Info edu, că protestul din stradă al profesorilor, programat pentru vineri, 9 iunie, la prânz, în fața Guvernului, a…
Vezi articolul

Rezultatele inițiale pentru proiectele eligibile – apelul de formare a profesorilor în pedagogie digitală, publicate de Ministerul Educației / 8 dintre cele 19 proiecte evaluate au obținut punctaj maxim

Rezultatele etapei de evaluare a calității proiectelor declarate eligibile pentru apelul de formare a peste 100.000 de profesori în pedagogie digitală au fost publicate astăzi, 14 august, de Ministerul Educației.…
Vezi articolul

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David: Am rămas fixați să dezbatem numărul de discipline și de ore. Nu asta este miza / Aș vrea măcar în a doua parte a dezbaterilor să începem să vorbim și de lucrurile de esență: Noul model, cum predăm, de exemplu, Istoria națională, Geografia

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a explicat că discuțiile despre noile planuri cadru puse deja în dezbatere de instituția pe care o conduce, sunt blocate pe numărul de ore…
Vezi articolul