Plăți de 5 lei acoperite cu chitanțe de 500 de lei, pentru taxe judiciare de timbru totalizând sute de mii de lei și care n-ar avea justificare – semnalate în cadrul unui control al Curții de Conturi la Universitatea Dunărea de Jos din Galați

9.883 de vizualizări
Foto: Facebook.com / Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați
Un control efectuat de Curtea de Conturi la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, declanșat la începutul acestui an, semnalează că, între 2019 și 2021, această instituție a efectuat plăți de sute de mii de lei pentru taxa judiciară de timbru, deși instituțiile publice sunt scutite de la plata acestei taxe, când sunt implicate venituri publice, potrivit unor documente din cadrul controlului, consultate de Edupedu.ro. Acestea arată, totodată, pe baza unor date colectate de la Poșta Română, că între 2018-2021 ar fi fost făcute sute de plăți pentru taxa de timbru, majoritatea în sumă de 5 lei, dar acestea ar fi fost acoperite în instituție, de cele mai multe ori, cu chitanțe în valoare de 500 de lei. În plus, n-ar fi fost înregistrate explicații și calcule care să justifice plățile. 

Datele vin în continuarea celor constatate anul trecut în urma unui control efectuat de Ministerul Educației la Universitatea Dunărea de Jos, instituție condusă de rectorul Lucian Puiu Georgescu. Despre acel control Edupedu.ro a scris aici și aici. În iunie anul trecut, verificările respective se soldau, între altele, cu recomandarea de sesizare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, pentru a verifica legalitatea unor plăți efectuate de instituție, anume legalitatea achitării de către această universitate, cu destinația taxă judiciară de timbru, a unor sume evaluate la aproape 260.000 de lei.

  • Mai precis, era vorba despre sumele: 34.150 de lei în 2018, 56.080 de lei în 2019, 148.200 în 2020, 20.000 lei în ianuarie-martie 2021. Și acel raport al corpului de control atrăgea atenția asupra faptului că astfel de instituții sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru și că documentele justificative pentru achitarea acestor sume erau asumate de multipli reprezentanți ai instituției, inclusiv de ordonatorul de credite – detalii.
  • Taxele judiciare de timbru reprezintă plata serviciilor prestate de către instanțe și se aplică persoanelor fizice și juridice – cu o serie de excepții, printre care instituțiile publice “când au ca obiect venituri publice”.

Din informațiile Edupedu.ro, în actualul control efectuat la Universitatea Dunărea de Jos, Curtea de Conturi a cerut informații și explicații mai multor reprezentanți ai instituției, confruntând inclusiv datele obținute de la universitate cu date obținute de la oficiile Poștei Române unde reprezentanții instituției de învățământ superior ar fi făcut plățile pentru taxa judiciară de timbru. 

  • Edupedu.ro a solicitat Universității Dunărea de Jos un punct de vedere în acest caz și îl va publica în momentul în care va fi transmis.

Între altele, documentele consultate de Edupedu.ro legate de verificările Curții de Conturi, prezintă date asemănătoare celor constatate în urma controlului Ministerului de acum un an. Astfel, pentru perioada martie 2019-decembrie 2021, ar fi fost făcute plăți pentru cheltuieli judiciare și extrajudiciare de 222.000 lei, dintre care cea mai mare parte – 215.000 de lei – pentru taxa judiciară de timbru. Din totalul de 222.000 de lei, cei mai mulți ar fi fost plătiți în 2020 (146.500 de lei, față de 55.500 în 2019 și 20.000 în 2021) și cei mai mulți bani ar fi provenit din surse bugetare (177.000 de lei).

Între martie 2018 și februarie 2021, ar fi fost făcute aproape 700 de plăți pentru taxa judiciară de timbru, din care peste 600 în valoare de 5 lei, iar restul – în valoare de 2, 5, 10, 20, 50 sau 500 de lei. 

Potrivit acelorași documente:

  • Nu ar fi fost menționat nicăieri dosarul pentru care era necesară o plată a taxei de timbru sau modelul de calcul al acesteia
  • Taxele ar fi fost plătite deși instituțiile publice sunt scutite de taxa judiciară de timbru, atunci când acțiunile au ca obiect venituri publice – lucru semnalat și de corpul de control al Ministerului
  • Ar fi fost cerute, pentru taxa de timbru, sume de 1000-5000 de lei, fără să se menționeze cum s-au calculat sumele
  • Nu s-ar fi găsit documente care să arate clar scopul plății taxelor de timbru.
  • Pe baza informațiilor furnizate de Oficiul Județean de Poștă Galați, majoritatea taxelor de timbru plătite ar fi fost în valoare de 5 lei, în timp ce chitanțele depuse la departamentul financiar-contabil ar fi fost în majoritate în valoare de 500 de lei. Între chitanțele de la Poștă și cele depuse la universitate ar fi fost o singură diferență – cea a valorii înscrise.

Precedentul control la Universitatea Dunărea de Jos, anume cel efectuat anul trecut de Ministerul Educației, a venit după o sesizare anonimă trimisă, la începutul lui 2021, mai multor instituții ale statului, de la Președinție la DNA. Sesizarea acuza mai multe nereguli, inclusiv în privința plăților pentru taxa de timbru: anume, că s-ar fi plătit săptămânal, “cu aprobarea” rectorului, taxe de timbru în valoare de 5000 de lei, în condițiile în care universitatea e scutită de plata acestor taxe pentru marea majoritate a proceselor. Ulterior s-ar fi cerut restituirea banilor, care ar fi fost însușiți, afirma documentul, fără să ofere dovezi în acest sens, dar susținând că respectiva acuzație putea fi verificată în registrele de deconturi și plăți ale Universității.

Citește și:
Ministerul Educației sesizează Parchetul în legătură cu Universitatea “Dunărea de Jos”, pentru plăți pe taxa judiciară de timbru. Ce a constatat comisia de control a ministerului la universitate
Ministrul Educației a trimis corpul de control la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, după o sesizare care acuză posibile nereguli și abuzuri ale rectorului Lucian Georgescu și ale actualei conduceri

9 comments
  1. Am citi toate comentariile. Mafia este foarte in UGAL. Intrari in cont pe care eu le-am semnalat la politie si care sunt cercetate de 2 ani. DIICOT are toate dovezile fiind inregistrari si taraganeaza dosarul. Nu este unul singur sunt doua dosare. Introducerea de grila boldata in examenul de licenta dupa care a urmat acuzarea de frauda pe care dl rector o cunoaste si nu a luat nicio masura, nici ME. Decizii de avertisment unde spune CEU ca au 21 de studenti audiati, dar orele nu au avut loc.

  2. Din păcate. Ceea ce este prezentat în articol este doar o mica parte. Instituția a devenit un bun exemplu de abuzuri la adresa angajaților, hartuire și amenințări, singura regula de management care se aplica fiind dezbina și condu. Monitorizări ale angajaților în scopul de a-i santaja ulterior. Zeci de procese pierdute pentru care instituția din banii de la stat plătește despăgubiri. Ar fi bine dacă cineva ar cuantifica și activitatea juridica dezastruoasa. Intr-o zi tot acest putregai va exploda și va fi greu de curățat pe urma. Din fericire acel moment este foarte aproape și nimeni nu v-a scăpa. Va fi precum jocul de domino. Trist este pentru cei care rămân sa spele imaginea instituției.

    1. Dovezi de furt calificat in forma continuata si fals in acte, in institutie publica ce beneficiază de “autonomie” si in continuare se doarme sau doar “se inchid ochii”??? M-am saturat eu cate articole ce evidentiaza infractinui in universitatea aia, am citit pe siteul asta, dar cei ce-or munci acolo? Cu ce sentiment sa te duci in fata studenților si sa le zici…ce, cat suntem noi de buni? Ce-i drept, sunt buni, daca fura sub ochii “deschisi” a-i tuturor, clar dovada de cercetare de nivel inalt! Mi-ar fi rusine sa am o diploma de la universitatea asta de prestigiu, excelenta…

      1. Referitor la antevorbitorii mei,
        Sunt mai multe de spus, dar clar nu exista nici un abuz asupra angajaților, si multe aspecte transmise mai jos sunt josnice si aduse fără nici un fundament real.. oamenilor trăiți in lumi parelele. treziți-va! Sau același personaj cu mai multe conturi?!
        Sunt convins ca totul se va clarifica si vor fi argumente obiective.
        Plictiseala, monotonia si frustrarea catorva personaje care stau ascunse in fata unor mesaje fanteziste, doar demonstrează faptul ca duceti pr….. la un nivel înalt.
        Puneti mâna la muncă, lăsați ceva in urma voastră, ca am văzut ce s-a făcut înainte… adică nimic, nicio evoluție, nicio investie.

        1. Aveți o logică imbatabilă, de votant psd, de tipul ”a furat, dar a și făcut”. Parcă erați oameni cu școală, doctori în științe, pe acolo. Nivelul e tot a la mamaia cu 7 clase care se bucură la 2 lei în plus la pensie. Sau la plata cu ora, după caz.

  3. Dacă conducerea universității nu a luat măsuri atâta vreme înseamnă ca se știa și s-a acceptat acest lucru. Sunt bani publici.
    Cine raspunde?
    Sa înțelegem ca nici Senatul nu își face treaba, ascunzând gunoiul sub preș?

    1. Miroase a “mușamalizare”,este imposibil să faci chestia asta de unul singur,domnul “cu taxele”pare să fie pion după umila mea părere,oare DNA-ul ce părere are?Chiar sunt curios cum se termină povestea asta.Vad că televiziunile nu spun nimic😜😜😜😜

      1. Circulă un zvon de care se tot teme rectorul UTC-ist. Există un dosar la DNA Galați despre aranjarea concursurilor didactice pentru rudele apropiaților rectorului. Sunt dovezi clare de abuz în serviciu făcute de angajații universității. Bârfitorii din universitate afirmă că reclamantul ar fi “ofițer sub acoperire” , implicat și acțiuni de reformare ale altor instituții de învățământ superior.

  4. Greu se misca instituțiile statului. Nu mai vorbim de Ministerul Educației care încearcă sa mușamalizeze ceea ce se întâmpla in Universități, de la furt din banii publici, declarații mincinoase, plagiat, șpăgi, pupat in dos . O mafie ca nu-ti vine sa crezi ca vorbim de mediul universitar.
    Și nimeni nu face nimic.
    Sunt curios dacă o sa plătească cineva… dar ma indoiesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Negocieri de fuziune între Universitatea Maritimă și Politehnica București, anunțate în presa din Constanța. UPB discută și cu Universitatea din Pitești, rectorul Costoiu confirmă discuții cu “multiple universități”. Ținta: o Universitate Națională de Științe și Tehnologie Politehnica 

Universitatea Maritimă din Constanța (UMC) poartă discuții pentru o posibilă fuziune cu Universitatea Politehnica din București (UPB), relatează mai multe publicații constănțene. UPB desfășoară negocieri similare cu cel puțin încă…
Vezi articolul

Cele mai mari 5 universități din România: Vom promova importanța vaccinării cadrelor didactice, a personalului, a studenților, astfel încât să putem decide revenirea în condiții sigure în amfiteatre, săli de seminar, cămine

Cele cinci mari universități românești care formează Consorțiul Universitaria au anunțat astăzi, într-un comunicat de presă, că „vor promova importanţa vaccinării cadrelor didactice, a studenţilor şi personalului didactic-auxiliar şi nedidactic…
Vezi articolul