Ateliere online de educație cinematografică pentru profesori, lansate din 4 septembrie. Participarea și accesul la un catalog cu peste 50 de filme cu resurse educaționale sunt gratuite – Kinoteca Bloc Zero

2.924 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Profesorii pot participa la cursuri de 4 ore fiecare despre educația cinematografică și predarea prin film, în zilele de 4, 5, 6, 15 și 16 septembrie, potrivit unui comunicat de presă primit la redacție. Orele de pregătire sunt gratuite și, la finalul cursului, profesorii primesc acces la o bibliotecă cu peste 50 de filme pe care le pot folosi la clasă, transmite asociația Bloc Zero.

„Sunt invitaţi să se înscrie profesori interesaţi de educaţie prin film sau educaţie cinematografică şi/sau de noi instrumente de predare şi de educaţie non-formală, care predau elevilor din ciclul de învăţământ liceal. Ateliere sunt deschise profesorilor din toată ţara, indiferent de materia pe care o predau sau de experienţa anterioară în proiecte similare”, conform organizatorilor.

„Fiecare persoană înscrisă poate participa la un singur atelier, repartizarea fiind făcută în funcţie de alegerea exprimată la momentul completării formularului de înscriere disponibil aici: https://forms.gle/jwwSPR2fFYAUAXc68.

Sunt cinci ateliere de formare pentru profesori care au ca scop familiarizarea participanţilor cu principiile educaţiei prin film şi ale educaţiei cinematografice. Atelierele vor fi organizate online, iar participarea este gratuită.

Fiecare atelier va avea o durată de  4 ore, concentrate într-o singură zi de formare. Calendarul atelierelor:

  • 4 septembrie, orele 10:00 – 14:00
  • 5 septembrie, orele 10:00 – 14:00
  • 6 septembrie, orele 10:00 – 14:00
  • 15 septembrie, orele 14:00 – 18:00
  • 16 septembrie, orele 12:00 – 16:00
Foto: Facebook.com

În urma participării la curs, profesorii vor primi acces în mod gratuit la un catalog de peste 50 de filme însoţite de materiale educaţionale dedicate, prin intermediul platformei online de vizionare Kinoteca Bloc Zero (http://www.kinoteca.bloczero.ro/).

Profesorii selecţionaţi se angajează să organizeze cel puţin 4 proiecţii de film la clasă ulterior participării la atelier, folosind resursele puse la dispoziţie în cadrul programului”, transmit organizatorii.

Atelierele fac parte din activităţile programului multianual „KinoŞcoala – Program pilot de educaţie prin film” desfăşurat în perioada martie 2022 – noiembrie 2023 de către Asociaţia Bloc Zero în parteneriat cu 11 instituţii de învăţământ din toată ţara.


6 comments
  1. Bună ziua! Sunt Haraniță Ana-Maria, profesoară de limba română și am selectat data de 4 septembrie pentru curs. Nu am primit nicio confirmare. Mai pot participa la curs? Mulțumesc!

  2. Pe când un curs pentru elevi: cum renunțăm la TikTok, cum ne concentrăm, cum scăpăm de lene, de comoditate. Vă propun și un titlu: „Sunt elev, trebuie să învăț?”

  3. Eu m-am înscris, dar nu am primit confirmare nici pe mail, nici pe nr de telefon! și la variantele de zi( unde se menționează că poți selecta toate disponibilitățile tale, chiar daca participi o singură dată) nu îți dă voie să selectezi decât o singură opțiune!

  4. Buna ziua! Desi am dorit sa bifez toate optiunile pentru datele de participare conform cerintei dvs, acest lucru nu este posibil in formular. Se poate selecta doar o optiune.

  5. O să fiu iar Gigi Contra la asta.

    Deci, mergem să ne școlim, să învățăm cum să ”creăm” filmulețe didactice pe care să le facem atractive copiilor, ca să-i atragem să învețe materia pe care o predăm.

    Numai tiktok-er sau youtuber nu mai ajunsesem. Pe când cu predarea serioasă, bazată pe efort intelectual, și mai puțin pe circ?

    Ce-ar fi să nu mai reinventăm apa caldă?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Metode prin care copiii și adolescenții se pot proteja de abuzurile online – prezentate în clipuri „realizate cu ajutorul inteligenței artificiale”, ce vor fi promovate în toate școlile și liceele din România – parteneriat World Vision – Ministerul Educației

Felul cum acționează abuzatorii online, în diverse tipuri de acțiuni împotriva minorilor, precum și felul cum aceștia din urmă pot obține sprijin și pot reclama asemenea fapte fac obiectul mai…
Vezi articolul

DOCUMENT Cum vor colecta profesorii feedback obligatoriu de la elevi din clasa a V-a până la a XII-a, numai după ce se încheie mediile, ce rol au diriginții, ce se întâmplă cu raportul respectiv și cum poate fi folosit de conducerea școlii – metodologia de feedback aprobată de minister

Metodologia de colectare a feedback-ului asupra activității profesorilor, de la elevi, a fost aprobată prin Ordinul de ministru nr. 3.864 din 31.05.2021. Documentul a fost publicat de portalul sindicatului FSE…
Vezi articolul

Elevul și părintele să poată vedea lucrarea înainte de contestație, iar notele tuturor profesorilor evaluatori, nu doar cele finale, să fie publicate – petiție pentru mai multă transparență la Evaluarea Națională și Bac

O petiție care a strâns peste 500 de semnături în doua zile solicită ministrei Educației, Ligia Deca, să emită un ordin de ministru astfel încât să existe transparență la examenele naționale. Prima…
Vezi articolul